Metodă de diagnostic folosind antibiotice

Am mai scris asta într-o postare sau un comentariu ieri noapte, dar cred că am uitat să apăs butonul de postare la sfârșit deși sunt sigur că am mai editat pentru corecturi, deci trebuia să fie textul salvat, vroiam deci să completez ceva și nu am mai găsit textul pe fb (eu scriu atâtea, nu-i așa). Nu e mare lucru, voi scrie din nou într-o postare de blog pentru că este chestia prea importantă. Nici nu visez să brevetez așa ceva, chestia era prea evidentă pentru doctori ca să nu se fi știut până acum, deci pur și simplu au acoperit-o.

Totul se bazează pe niște amintiri din copilărie. Întotdeauna când luam antibiotice, simțeam în primele zile că zonele infectate (de obicei gât, amigdale) mă dureau mai tare și mai consistent, deși temperatura începea să scadă. Senzația de vindecare apărea doar după câteva zile de la terminarea tratamentului.

În ultimul timp am fost foarte bolnav, încă mai sunt, dar cu 3-4 trepte mai bine (de la 3 la 7 pe o scară de zece) decât am fost de exemplu la sfârșitul lui iulie. Asta fiindcă am luat antibiotice timp de  mai multe săptămâni. Picioarele care deveneau negre s-au albit tot așa cu 3-4 nuanțe sau mai mult, mi-a trecut durerea din dreptul vezicii biliare, alte dureri mocnite pe la colon, etc.. Alarma a fost niște umflături pe ambele părți ale feței, exact la articulația mandibulei. Ieri am aflat și cauza. O măsea care era tocită pe jumătate, acoperită cu plombe și un canin cu "tratament pe canal" care nu e altceva decât un dinte (os) mort, fără pulpă în interior, care a fost extirpată și înlocuită cu gutapercă, un tip de cauciuc natural. Cel puțin când l-a scos pe canin, la sfârșit atârna de el un fel de gel alb care se întindea, pe care doctorul l-a numi "țesut de inflamație", "inflammation tissue", poate a folosit un termen "pe înțelesul meu", probabil termenul medical e altul. Puroi.

Deci am observat o chestie. Când am început să iau antibiotice, am simțit un fel de căldură în tot corpul, mai ales la extremități, care în ultimii ani deveniseră reci, greu de încălzit chiar cu o pernă electrică, însoțită de o durere suportabilă. Și mi-am amintit de chestia care am descris-o din copilărie, dar nu am găsit o explicație până ieri.

Antibioticele distrug bacterii. Bacteriile și țesutul mort de la locul infectat trebuie eliminate de fluxul sanguin și trimise spre procesare nu știu unde, în ficat, etc.. Organismul astfel mărește fluxul sanguin în zona respectivă pentru a elimina aceste produse ale infecției tratate cu antibiotice și deci crește temperatura și apare senzația de căldură, de care v-ați dezobișnuit de mult timp.

Mai e o întrebare care mi-a venit mai târziu. Bine dar de ce nu face organismul singur chestia asta și mai ales de ce permite o infecție fără să crească temperatura, sau mai bine invers, lasă extremitățile să se răcească (sindromul mâinilor, picioarelor reci, etc.) micșorând fluxul sanguin fără să existe prea multă inflamație ci doar o durere vagă, accentuată "când se schimbă vremea" pe care mulți o numesc reumatism, organismul coexistând practic cu niște colonii de bacterii care-și fac veacul pe extremitățile sale, mai ales la persoanele mai în vârstă.

Sunt mai multe explicații posibile, plecând de la posibila "plictiseală" a organismului de a mai lupta, de a trimite macrofage și anticorpi în zonele respective și apoi a procesa produsele finale, mai ales când există în gură o sursă continuă de infecție, care "însămânțează" cu bacterii orice aliment consumat, ajungând la un compromis "o conviețuire" al cărui rezultat final putem să-l ghicim, până la o posibilă adaptare a unor tipuri de bacterii care produc enzime ce micșorează fluxul sanguin (vasoconstricție) și reduc durerea.

Consumul constant de alcool poate masca toate aceste probleme.

Astfel eu propun următoarea metodă de diagnostic a acestor infecții devenite simbiotice:

O simplă capsulă dintr-un antibiotic ieftin, netoxic, amoxicilina, care este un tip de penicilină. Dacă apare încălzirea extremităților însoțită de o anumită durere, se confirmă diagnosticul și tratamentul trebuie continuat.

La amoxicilină este foarte importantă păstrarea intervalului de administrare. Amoxicilina este procesată rapid de organism iar timpul de înjumătățire a concentrației în sânge este de o oră. La 8 ore o avem deja împărțită la 2 la puterea 7 sau concentrația inițială înjumătățită succesiv de 7 ori, deci o cantitate infimă. Dacă mai și sărim peste o doză, urmele care rămân nu face altceva decât să promoveze apariția bacteriilor rezistente, la fel ca în consumul de lapte cu antibiotice. Deci se recomandă o doză mică, de 250 mg la 4 ore și fără greșeli.

Dacă amoxicilina nu își mai face efectul putem trece la augmentin. Augmentin are o componentă, acidul clavulonic, care nu distruge bacterii dar împiedică formarea bacteriilor rezistente. Acidul clavulonic este foarte greu de obținut, deci este scump.

Cel mai probabil însă veți avea probleme cu administrarea. Adică după câteva doze vor apare durerile de stomac. Asta fiindcă esofagul și stomacul sunt primele în ordinea infectării, care de obicei originează la dinți infectați. Deci acele dureri sunt de fapt inflamații rezultate din lupta organismului cu infecția, și nu neapărat faptul că antibioticul ar fi atât de iritant (sunt altele mult mai iritante decât amoxicilina). Omeperazol se poate administra împreună cu amoxicilină pentru a reduce acidul din stomac care agravează inflamația.

Dacă nu se poate continua administrarea orală, se poate trece la intramuscular, care se mai practică în România (nu știu dacă faptul că mușchii respectivi rămân cu cicatrici în interior de la bulele de ser cu antibiotic sau doar "barbaria" metodei, care este dureroasă o face neexistentă în SUA, unde se practică administrarea intravenoasă). Mai este o metodă, neortodoxă dar foarte eficientă pentru că mărește timpul de absorbție deci menține concentrația mai scăzută dar mai constantă, și aceea este cea rectală, adică se administrează capsula obișnuită de antibiotic ca pe un supozitor (în link se vorbește de ampicilină, dar se poate sigur și amoxicilină și augmentin. Pentru ușurința administrării dar și protecția colonului se poate folosi puțin ulei de cocos sau de in).

Aceeași chestie ca la stomac, dacă există deja inflamație la colon administrarea va fi dureroasă la început, iar atunci se pot alterna cele două metode pentru a mări intervalul de administrare pe fiecare cale.

Se recomandă administrarea în paralel de vitamine, în special D și multi-vitamine (care conțin și C, care separat este foarte greu de suportat de un stomac iritat) pentru suportul general al organismului și al sistemului imunitar. O alimentație foarte variată și suficiente lichide pentru a menține sângele "subțire" și capabil de a curăța zona infectată.

Nu are rost să mai spun, tratamentul trebuie continuat atâta timp cât mai există inflamație (senzația de căldură, căci durerea se micșorează treptat) și aceasta poate dura luni de zile. Însă vă va adăuga niște ani, mai ales la persoanele trecute de 50. Se micșorează mult riscul de transmitere a infecției la plămâni sau septicemie (infecție generalizată galopantă), când plămânul nu mai poate absorbi destul oxigen și metabolismul începe să scadă, iar infecția se poate răspândi în tot organismul, când este necesară într-adevăr internarea la terapie intensivă (cu antibiotice în perfuzie bineînțeles). Septicemia este principala cauză a morții, înainte de cancer și boli de inimă, care este totuși ignorată de unele statistici.