Showing posts with label ciudat. Show all posts
Showing posts with label ciudat. Show all posts

Monday, March 25, 2013

Escu

M-am uitat acum în dex.ro. Esc este un sufix. Definiţia nu mă satisface. Mă gândesc. Se adaugă la verbe din grupa de conjugare a IV-a persoana I singular. Se poate adăuga unui substantiv ex. lume şi obţine un adjectiv - lumesc. Adăugat unui nume poate spune că respectivul aparţine unui clan, unui neam. Este un sufix puternic şi nu întâmplător mulţi înaintaşi şi l-au ales ca sufix la nume pentru a se româniza.

De multe ori m-a intrigat un pasaj dintr-o poezie celebră de-a lui Eminescu (şi el este unul din aceia ce şi-au ales acest prefix, renunţând la altul, pe un nume cu rădăcină din cu totul altă limbă. (Emin este un nume foarte întâlnit în Turcia modernă, iar ovici este specific numelor evreieşti)). Deci vorbeam de o poezie. Dar când vorbeşti de poezii mult mai simplu este să le aduci în text, între ghilimele.

"Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid..."

De ce mă intrigă iar şi iar acest pasaj din Eminescu, care de altfel a fost un mare patriot şi naţionalist? Pentru că acest fragment este un elogiu clar al sultanului şi tot ce reprezintă el, cu o singură cheie negativă, "a ei patrie ş-o schimbă" chiar la început, ceva ce poate schimba tot sensul a ceea ce urmează, dar care poate fi şi uşor uitat, trecut cu vederea. Deci ce tip de procedeu literar este acesta, care face un elogiu în 66 versuri de 16 silabe fiecare şi-l anulează cu două cuvinte? Anti-elogiu sau pretext nostalgic?

Dar de ce să ne frământăm cu aceste probleme, doar avem critici literari, şcoliţi, confirmaţi, care locuiesc la Paris sau altunde, confirmându-se între ei şi plătiţi regeşte de casa prezidenţială.

Nu mi-ar fi venit în minte iar acest pasaj dacă nu aş fi văzut ieri altceva. Atras de un titlu din presa on-line, gen "vă cunoaşteţi scriitorii?" am deschis repede nişte site-uri. Un alt scriitor român cu sufix, un tip retras din societate dar pentru care scrie totuşi voluptăţi din imaginaţie de pustnic, adânc ancorate în diferite vârste ale limbii şi istoriei româneşti, recent certificat cu o candidatură de No-Bel. Dar nu mai bine ar fi să aduc textul aici, care este la o depărtate de un google search, ca să se înţeleagă mai bine ce vreau să spun?

"Luna ca un corn de tablă a plecat de pe moschee
Şi pe valuri se lăţeşte ca o pleoapă pe cornee
Ca o geană de cadînă pe-un obraz de isihast.
Semiluna lunii crapă-n cioburi reci pe golful vast.
Iese dulful de culege praf de aur de pe boltă,
Pe catarturi de barcaze  grunji  de  aur  se desvoltă
Şi-ale pînzelor burdufuri  s-umplu-n cer   de icosari.
Marea linsă e ca sticla, ceru-i de mărgăritari.
Mai ca ziua luminează negura de praf de stele,
Dă din ghimpe scorpionul, cloşca face temenele,
Ursele lucesc ca petre fără preţ într-un sipet,
Gemenii se pleacă tainic peste-al sferei parapet.
Insuli doar cît vezi cu ochii. Sgomot face numai luna
Lunecînd pe roţi dinţate ca Fecioara în coluna
D-orologiu precînd iese în fereastră cu un prunc.
Stele-n val şi valu-n stele dopotrivă se arunc.
Manoile, fruntea-ţi mare de poet pe pergamente
A căzut şi potolite-s zbuciumele. Oriente,
Cînd văzut-ai în Edenu-ţi un mai nobil ipochim ?"

Ok dacă Eminescu s-a oprit scurt înainte de a compara luna, fecioara din visul sultanului cu Maica Domnului, domnul Cărtărescu a făcut un pas înainte, într-un fel personal, mecanicist, adăugând metafora cu roţi dinţate.

Dar nu e singurul din opera sa. Hai să mai aducem un citat. (Maestre, care i-ai citat pe toţi, cum ţi se pare când te citează alţii pe dumneata?)

"De multe ori după aceea m-am gândit că dacă, mergând în urma ei, i-aş fi atins învelitoarea de mătase, s-ar fi-ntors spre mine nu pentru că mi-ar fi simţit atingerea, ci pentru că ar fi simţit că se scurge, din corpul ei în degetele mele, o parte din necunoscuta şi mistica ei putere interioară..."

Nu sunt prea bisericos. De fapt stau şi mă întreb cu cât mai mult m-am înbisericit mergând la cele două biserici ortodoxe româneşti din Portland, unde totul seamănă şi cu un fel de show pe care nu l-am descifrat încă pe deplin iar în România m-am depărtat complet de biserică. Oricum pot să mă autodefinesc ca unul care din când în când mai speră şi mai crede.

Dar mergând de foarte multe ori şi ascultând predici, şi de la amici, am prins câte ceva pe ici, pe colo. Deci nu se poate să nu mă frapeze asemănarea dintre fragmentul de mai sus cu următoarele versete din Noul Testament, Luca, 8, pe care l-am auzit, destul de recent şi într-o predică la Biserica Română Ortodoxă din Oregon City.

44 Ea s'a apropiat pe dinapoi, şi s'a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s'a oprit.

45 Şi Isus a zis: ,"Cine s'a atins de Mine?" Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi ceice erau cu El, au zis: ,"Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s'a atins de Mine?"

46 Dar Isus a răspuns: "S'a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere."

Nu putem numi acest fragment decât o lipsă acută de altă inspiraţie. Dar poate fi şi o întoarcere pe dos, o blasfemie, dacă e să ne imaginăm că cel care scrie a mai şi citit câte ceva la viaţa lui.

Deci ieri timp de jumătate de oră am "deschis" on-line două cărţi ale candidatului nostru de premiu Nobel, "premiat de francezi", celebrat prin toată presa românească on-line, "cel mai important scriitor" din nu ştiu ce perioadă, pipărat cu puţină controversă, de altfel marginală, pe ici pe colo, şi am găsit două pretexte serioase de a mă opri aici cu cercetarea operei dumnealui, dedicându-mă altor ocupaţiuni.

Saturday, March 23, 2013

Poeţi, filozofi şi dive

În urma unui şir de întâmplări care ar putea face uşor subiectul altor poveşti, am ajuns, de bine, de rău să înţeleg limbi străine începând din liceu, în special franceza şi engleza. Prin asta am început să înţeleg cuvintele la unele melodii "străine", unele "scăpate" prin grila deasă a cenzurii comuniste, altele pe benzi magnetice, "trase" de la unii la alţii.

Ce nu înţelegeam completam cu imaginaţia. (Pe atunci nu era internet cu versuri la orice melodie şi chiar dacă aveam un dicţionar, nu întotdeauna înţelegeam pronunţia ca să caut în el sau nici măcar nu puteam memora toate cuvintele când se desfăşura o melodie ca să le scriu sau traduc).

Când spun străin, înţeleg tot ce e la vest de să zicem, Viena, fiindcă austriecii nu prea au intrat cu hit-uri în circuitul muzicii pop mondiale, cel puţin nu-mi vine în minte nici un nume acum. Bine, pentru mine şi pentru mulţi nu exista nici o diferenţă între muzica europeană şi cea americană, la fel ca şi între cele două culturi.

(Îmi amintesc de exemplu de Păunescu, Dumnezeu să-l ierte, care spunea în gura mare pe oriunde era auzit, cel mai mult la "cenaclul" Flacăra că totul era gunoi cu aplauze înregistrate şi momeală pentru tineretul de la noi (practic el prin acea "întâmplare" artistică încerca să recreeze genurile şi tipurile de muzică din vest, fenomen care era întâlnit de fapt în toată scena muzicală pop românească)).

Relativ recent, de vreo 5 ani am pornit o "campanie" masivă de reevaluare a tuturor melodiilor mele favorite şi a trece prin versuri şi a le înţelege în sfârşit, complet. În mare parte din cauză că am ajuns în sfârşit la un nivel de înţelegere a limbii engleze care îmi permite aceasta.

Este poezie şi este filozofie în majoritatea versurilor melodiilor lor. Mult mai multă decât credeam eu în acel timp. De fapt unele sunt adevărate eseuri.

Din păcate însă în multe dintre ele sub masca poeziei se ascunde orice, de la politica momentului la îndemnuri subliminale, acestea din urmă lipsite de orice morală sau scrupul din partea autorilor.

Altele, oricât le-aş asculta, deşi la prima vedere sugerează tot felul de imagini poetice, care frapează imaginaţia dar până la urmă par lipsite de orice sens, ca de exemplu unele melodii de Phil Collins sau Elton John. Nu am înţeles niciodată ce simte Phil Collins în aer că vine în noaptea aceasta, ceva ce el a aşteptat toată viaţa. Mai uşor mi-a fost totuşi să înţeleg ce nu ar face Meatloaf pentru dragoste. (LOL după ce am dat search-uri pe google timp de câteva ore şi citit nu ştiu câte forumuri. De fapt el spune ce nu ar face undeva la începutul melodiei într-un vers, inexplicabil trecut cu vederea, sau cu auzirea, de mai toţi). Ca să nu vorbim acum de Beatles. Beatles are un loc cu totul aparte. Sau ABBA. Etc.

Din intuiţia mea de atunci şi din cea de acum mi-am făcut o proiecţie asupra întregii culturi vestice, şi am întrezărit o societate avansată, în care oamenii, cel puţin câteodată îşi vorbesc unii altora în poezii şi cântece. Îmi amintesc un verset din Biblie, auzit de la David, mecanicul şi patronul de la fostul Computer Age Auto Service, cel care spunea că nu mai sunt mulţi creştini ca el, m-am uitat chiar acum, Efeseni 5 vs 19 "Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului."

Nu ştiu dacă acest verset se poate aplica la muzica pop contemporană, dar de multe ori când ascult muzică mă gândesc la el. Dar existența lui în Biblie subliniază puterea muzicii, a poeziei asupra psihicului omenesc. Putere amplificată până la paroxism în cazul hit-urilor, care dacă ai un radio deschis în casă sau în maşină le auzi vrând-nevrând de zeci sau sute de ori.

Oricum, am ajuns la ce vroiam să spun de la început. Nu, nu toţi sunt poeţi şi filozofi la vest de Viena. Dar mai recent, o haită nouă, ciudată, adunată de pe diferite meleaguri ale lumii a pus stăpânire pe o bună parte a "industriei" de entertainment şi folosesc la maximum tot ce se poate folosi din rămăşiţele culturii pop pentru a o întoarce împotriva ei însăşi. Ca dovadă, "artiştii" dar mai ales artistele ultimului deceniu.

Am văzut relativ recent un video cu un rocker celebru care a invitat pe una din divele animatronicii contemporane. S-au căznit împreună să cânte live o melodie rock pe o scenă simplă fără tone de aparatură şi se vedea atât de clar că tipa nici măcar nu nimerea notele. Sau o întrebare, ce ar vrea să spună versul Young Money raised me din exemplul de mai jos?

"No I’m not lucky I’m blessed, Yes!
Clap for the heavyweight champ, Me!
But I couldn’t do it all alone, We!
Young Money raised me"

Pun pariu că dacă cineva le-ar scoate din priză (adică de la ditamai reţeaua de putere) toată tehnologia, nu ai mai auzi din direcţia lor decât nişte mieunături şi schelălăituri.

Dar tot ce am scris până acum este doar o introducere la ce aş vrea să scriu mai departe, comentarii la versuri din diferite melodii. Voi încerca pe măsură ce le aud la radio. Pentru că unele sunt atât de persistente şi omniprezente încât nu avem scăpare.