By Mihai Eminescu; first published September 1st 1905
Us who by mercy of Holy
On ground casting shadows, only,
Are praying to forbearance,
The morning star of the seas.
Please listen to our grievance,
Thou Sovereign of angels;
And show to us from Heaven,
Your light too pure and pleasant,
Our Mother Too Carrying
And Virgin for Always,
Mary!
Empress by choosing you,
On our knees are begging you
Uplift us and rescue us
From the wave that's haunting us.
Be our shield of strengthening
And our wall of rescuing.
Your adored regarding, thus
Let it descend upon us,
Our Mother Too Carrying
And Virgin for Always,
Mary!
"cunoscută fiind lozinca vremii ,,Opriți-l pe Eminescu!”"
"1888 Eminescu are dorința de a-și termina unele lucrări pe care își amintește că le-a lăsat în manuscris. Pomenește Henrietei de gramatica
limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iași.
Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimită biblioteca
si manuscrisele rămase la București. Criticul însă nu dă nici un
răspuns acestei scrisori."
"1889 La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Mărcuţa din București și apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie
se instituie o curatelă pentru asistenta judiciara a bolnavului. În
noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Ziarul Românul din 16 iunie anunța
la știri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17
iunie. Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din
cimitirul Bellu."
"The earliest attested Sanskrit texts are Brahmanical texts of the Rigveda,
which date to the mid-to-late second millennium BCE. No written records
from such an early period survive, if ever existed. However, scholars
are confident that the oral transmission of the texts is reliable: they
were ceremonial literature whose correct pronunciation was considered
crucial to its religious efficacy."
Scrierea Devanagari, देवनागरी, care este identică şi pentru Hindi (şi alte câteva limbi), datează din A.D. 1200, dar a fost aplicată pentru sanscrită mult mai recent. Există 4 tipuri diferite de transliteraţie în caractere latine.
Timp de mai multe luni, începând cu Decembrie anul trecut, pornind de la lista de cuvinte româneşti de origine necunoscută şi cea de cuvinte româneşti considerate autohtone din www.dexonline.ro şi de la afirmaţii, uneori adevărate, de pe unele site-uri româneşti naţionaliste, am alcătuit o listă de cuvinte româneşti cu puternice asemănări cu unele cuvinte sanscrite. Dar răsfoind dicţionarele online, am găsit numeroase alte cuvinte declarate oficial de origine latină sau slavă, mult mai aproape de sanscrită. Probabil lista e mult mai lungă.
Legătura dintre cele două limbi sugerată de această listă provine dintr-o vechime foarte îndepărtată (mii de ani). Cuvintele s-au păstrat în fondul lexical de bază al limbii române, uneori, uimitor, cu pronunţare identică. Gramatica limbii române s-a schimbat continuu de-a lungul timpului. Ca şi gramatica tuturor limbilor. În afară de sanscrită, care a rămas în mare parte neschimbată de cel puţin 3500 ani. Este limba cea mai veche cunoscută, şi care a rămas aceeaşi pentru mai multe milenii. În zilele noastre, sunt zeci de mii de vorbitori nativi de sanscrită în India şi sute de mii nenativi (care au învăţat-o în şcoli).
Din discuţie cu unii lingvişti mai neconvenţionali, am înţeles că teoria indo-europenistică nu a fost aplicată încă limbii române, lingvistica românească rămânând practic la nivelul la care era pe vremea lui Eminescu. Deşi, în mod paradoxal, este limba europeană de departe cea mai apropiată de sanscrită. Căci dacă multe din limbile europene "se trag" din latină, mai puţin cele nordice, latina se trage şi ea tot din sanscrită. La fel de paradoxal, noi avem şi o mulţime de cuvinte latine, latina fiind a doua sursă de geneză a limbii române, care poate s-au întors înapoi ca... neologisme (bine, neologisme de 2000 ani LOL). Dar nu ştiu sigur care este prima, sanscrita sau o altă proto-limbă comună pentru dacă şi sanscrită.
M-am uitat acum în dex.ro. Esc este un sufix. Definiţia nu mă satisface. Mă gândesc. Se adaugă la verbe din grupa de conjugare a IV-a persoana I singular. Se poate adăuga unui substantiv ex. lume şi obţine un adjectiv - lumesc. Adăugat unui nume poate spune că respectivul aparţine unui clan, unui neam. Este un sufix puternic şi nu întâmplător mulţi înaintaşi şi l-au ales ca sufix la nume pentru a se româniza.
De multe ori m-a intrigat un pasaj dintr-o poezie celebră de-a lui Eminescu (şi el este unul din aceia ce şi-au ales acest prefix, renunţând la altul, pe un nume cu rădăcină din cu totul altă limbă. (Emin este un nume foarte întâlnit în Turcia modernă, iar ovici este specific numelor evreieşti)). Deci vorbeam de o poezie. Dar când vorbeşti de poezii mult mai simplu este să le aduci în text, între ghilimele.
"Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid..."
De ce mă intrigă iar şi iar acest pasaj din Eminescu, care de altfel a fost un mare patriot şi naţionalist? Pentru că acest fragment este un elogiu clar al sultanului şi tot ce reprezintă el, cu o singură cheie negativă, "a ei patrie ş-o schimbă" chiar la început, ceva ce poate schimba tot sensul a ceea ce urmează, dar care poate fi şi uşor uitat, trecut cu vederea. Deci ce tip de procedeu literar este acesta, care face un elogiu în 66 versuri de 16 silabe fiecare şi-l anulează cu două cuvinte? Anti-elogiu sau pretext nostalgic?
Dar de ce să ne frământăm cu aceste probleme, doar avem critici literari, şcoliţi, confirmaţi, care locuiesc la Paris sau altunde, confirmându-se între ei şi plătiţi regeşte de casa prezidenţială.
Nu mi-ar fi venit în minte iar acest pasaj dacă nu aş fi văzut ieri altceva. Atras de un titlu din presa on-line, gen "vă cunoaşteţi scriitorii?" am deschis repede nişte site-uri. Un alt scriitor român cu sufix, un tip retras din societate dar pentru care scrie totuşi voluptăţi din imaginaţie de pustnic, adânc ancorate în diferite vârste ale limbii şi istoriei româneşti, recent certificat cu o candidatură de No-Bel. Dar nu mai bine ar fi să aduc textul aici, care este la o depărtate de un google search, ca să se înţeleagă mai bine ce vreau să spun?
"Luna ca un corn de tablă a plecat de pe moschee
Şi pe valuri se lăţeşte ca o pleoapă pe cornee
Ca o geană de cadînă pe-un obraz de isihast.
Semiluna lunii crapă-n cioburi reci pe golful vast.
Iese dulful de culege praf de aur de pe boltă,
Pe catarturi de barcaze grunji de aur se desvoltă
Şi-ale pînzelor burdufuri s-umplu-n cer de icosari.
Marea linsă e ca sticla, ceru-i de mărgăritari.
Mai ca ziua luminează negura de praf de stele,
Dă din ghimpe scorpionul, cloşca face temenele,
Ursele lucesc ca petre fără preţ într-un sipet,
Gemenii se pleacă tainic peste-al sferei parapet.
Insuli doar cît vezi cu ochii. Sgomot face numai luna
Lunecînd pe roţi dinţate ca Fecioara în coluna
D-orologiu precînd iese în fereastră cu un prunc.
Stele-n val şi valu-n stele dopotrivă se arunc.
Manoile, fruntea-ţi mare de poet pe pergamente
A căzut şi potolite-s zbuciumele. Oriente,
Cînd văzut-ai în Edenu-ţi un mai nobil ipochim ?"
Ok dacă Eminescu s-a oprit scurt înainte de a compara luna, fecioara din visul sultanului cu Maica Domnului, domnul Cărtărescu a făcut un pas înainte, într-un fel personal, mecanicist, adăugând metafora cu roţi dinţate.
Dar nu e singurul din opera sa. Hai să mai aducem un citat. (Maestre, care i-ai citat pe toţi, cum ţi se pare când te citează alţii pe dumneata?)
"De multe ori după aceea m-am gândit că dacă, mergând în urma ei, i-aş fi atins învelitoarea de mătase, s-ar fi-ntors spre mine nu pentru că mi-ar fi simţit atingerea, ci pentru că ar fi simţit că se scurge, din corpul ei în degetele mele, o parte din necunoscuta şi mistica ei putere interioară..."
Nu sunt prea bisericos. De fapt stau şi mă întreb cu cât mai mult m-am înbisericit mergând la cele două biserici ortodoxe româneşti din Portland, unde totul seamănă şi cu un fel de show pe care nu l-am descifrat încă pe deplin iar în România m-am depărtat complet de biserică. Oricum pot să mă autodefinesc ca unul care din când în când mai speră şi mai crede.
Dar mergând de foarte multe ori şi ascultând predici, şi de la amici, am prins câte ceva pe ici, pe colo. Deci nu se poate să nu mă frapeze asemănarea dintre fragmentul de mai sus cu următoarele versete din Noul Testament, Luca, 8, pe care l-am auzit, destul de recent şi într-o predică la Biserica Română Ortodoxă din Oregon City.
44 Ea s'a apropiat pe dinapoi, şi s'a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s'a oprit.
45 Şi Isus a zis: ,"Cine s'a atins de Mine?" Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi ceice erau cu El, au zis: ,"Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s'a atins de Mine?"
46 Dar Isus a răspuns: "S'a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere."
Nu putem numi acest fragment decât o lipsă acută de altă inspiraţie. Dar poate fi şi o întoarcere pe dos, o blasfemie, dacă e să ne imaginăm că cel care scrie a mai şi citit câte ceva la viaţa lui.
Deci ieri timp de jumătate de oră am "deschis" on-line două cărţi ale candidatului nostru de premiu Nobel, "premiat de francezi", celebrat prin toată presa românească on-line, "cel mai important scriitor" din nu ştiu ce perioadă, pipărat cu puţină controversă, de altfel marginală, pe ici pe colo, şi am găsit două pretexte serioase de a mă opri aici cu cercetarea operei dumnealui, dedicându-mă altor ocupaţiuni.
Still have a single sigh:
In silence of the night
I beg to let me die
Near sea at the low tide;
And let my sleep be calm
And forests be nearby,
On stretched waters' balm
I'll have the clearest sky
I don’t need any flags,
Don’t want a coffin rich,
Just plait for me a rug
From the trees’ youngest branches.
And no one needs to weep
Or show the smallest grief,
Just let the autumn speak
With wet and falling leaves.
And while with noise sway
The springs among the cliffs,
The Moon will slip away
On the long tops of firs.
The cowbells pierce near sea
The colder evening wind,
My holy linden tree
Above will start to swing.
As i won’t wander off
Since then for evermore,
My memories, with love
Will snow on me galore
The Morning-Evening Stars
As then will be my friends,
Through branches of the firs
Would smile at me again.
Will moan with all the hurts
The ocean’s coarse caress...
As i will become dirt
In my last loneliness.
Time is passing, time is coming, All are old and all are new; What is right and what is wrong Ask yourself and reason too; Don't you hope and don't go fretting, What is wave like wave is gone; If it's tempting, if it's calling, You remain as cold as stone.
Many happen right before us,
In our ears the sound of many,
We remember more or less
If we ever listen any?...
You stay put or step aside,
Yourself rediscovering,
When with senseless noise in flight Time is passing time is coming.
Don't you let the needle leaving
The cold reason's balance center
For an instant that is changing
For the happiness's cover,
Which from its own death is born
For an instant in our view;
To who knows no need to warn All are old and all are new.
Watchful as to a vaudeville
Find yourself in the big world:
May someone play even devil,
You will guess him afterwards,
If they're crying, if they fight,
In your corner stand alone
Understanding from their art What is right and what is wrong.
From the past the future fathom
Of the same page are two sides,
See the next top at the bottom
Those who learn to read them right;
All that's been or yet to come
In the present we have too,
But of meaningless of them Ask yourself and reason too.
Cause to same old means are subject
All the things that still exist,
And since old times to the present
World is happy, world is triste;
Other masks, the same old story,
Other voices, the same setting,
For this life is illusory Don't you hope and don't go fretting.
Don't you hope when see deceivers
Build a bridge to their success,
You'll be left behind by losers,
Even if you are the best;
Don't you fear they'll try again
To their own to brake them bones,
Don't associate with them: What is wave like wave is gone.
With the sweet song of a mermaid
World is whirling shiny nets
To change actors in the setting
Pulling you like a magnet;
Sneak aside and run away,
Without even noticing,
From your distant path away If it's tempting if it's calling.
If they laugh you step aside,
If they curse you shut your mouth;
What you want with your advice,
If you see they're way too loud;
Let them say what they will say
Let them pass and let begone;
If the world has gone astray You remain as cold as stone.
You remain as cold as stone, If it's tempting, if it's calling: What is wave like wave is gone, Don't you hope and don't go fretting; Ask yourself and reason too What is right and what is wrong; All are old and all are new: Time is passing, time is coming.
Translator's note: Very few or only those who ever tried know what a huge effort is to translate a poem and try to keep the same words while making them rhyme and rhythm. But translating from real poets is not as difficult because their language is bound towards universality, on a secret, karmic level. If only the translator can put aside the emotional charge involved with translating from the greatest.
The form of this translation, especially the number of syllables in each verse, is not perfect, as the original in Romanian, but i did my best trying to build an intercultural bridge.
There must have been a reason Freud developed his theories in Vienna.
Where East meets West. In fact, a lot of things happened in there, including the studies of Eminescu and Tesla (no, the later studied in Graz).
"peoples originated from interstellar deities (termed Theozoa) who bred
by electricity, while “lower” races were a result of interbreeding
between humans and ape-men (or Anthropozoa). The effects of racial
crossing caused the atrophy of paranormal powers inherited from the gods, but these could be restored by the selective breeding of pure Aryan lineages."
Us who by mercy of Holy
