"Aloe and Agave are two genera of drought-tolerant succulents that have similar appearances and care needs. The similarities arise because both adapted to live in hot, dry climates. Aloe and Agave, however, are not closely related and the similar climates in which they evolved are in different hemispheres of the world." As per a google search.
I first saw agave when i went to Crescent Bay, California. I think i posted this from South LA in the same day i took the pictures. It had some meaning to me. I wanted to see the real inspiration for a painting (serigraphy, reproduction) i saw once in the hallway next to my door at a hospital, Pacific Gateway, now long demolished.
What this has to do with anything. Today i was looking for a list of Arabic words possibly coming from Sanskrit and i found a list but it was of course in Arabic, written in Arabic and i was so curious i clicked on the first word which was the Arab word whatever for Aloe. With the universally recognizable prefix Al of course (Similar to English definite article The which also has a corespondent in Sanskrit). It was then when it stroke me the first time the similarities between the two. Agave is known mostly for being source for the popular drink Tequila which has it's own bay at any State Owned Liquor store in Oregon. But then i went into search machine mode (google oftenly thinks i'm a robot and asks me to check boxes or do puzzles to prove i'm not) and this is what i found for you. They both belong to the botanical order Asparagales of which at least in Romania the humble artichoke bear its name. Then i searched and found their ancestor families branched out according to various sources from about 90 to 130 million years ago. Asphodelaceae is said to be native to Africa and Agavoideae native to America. However Agavoideae genus is much younger on the evolutionary time line.
How is this not conflicting with drifting continents theory that supposedly occurred 200 million years ago?
Cel mai ușor mod de a suci mințile unui popor pe termen lung este cu ajutorul cuvintelor noi și a trend-urilor lingvistice. Autori care sunt ridicați la nivel de idoli de alți frumoși și frumoase tot de-ai lor ne îmbogățesc mereu cu noi și noi idei crețe care ne unesc în trenduri. Mult înainte de "hackerii" din Râmnicu (mda, bună alegere, și ăsta e unul din cuvintele acelea dar nu vreau să schimb subiectul), care probabil sunt doar o fâță urâtă de altfel sub care operează niște puiuți binari de-ai pinguinului fino-ugric Linux, derivat din Unix, limba română, engleză (de care știu eu adică) au fost hacherite la greu și dovezi sunt atât de multe încât, dacă m-ar plăti cineva, aș consuma în liniște tot restul vieții mele și nu aș termina lista. Dar câteodată, când văd răspunsuri indirecte la unele postări ale mele și sub forma asta, răbufnesc (tantrum în engleză, altă tâmpenie de cuvânt). Și atunci când o fac, trebuie să fac slalom printre aceste capcane, atât de dese încât nu pot fi evitate, adăugând și eu puțin la haosul și confuzia generală care iată merge la vale prin propriul momentum, ca o avalanșă.
Cine nu știe că în Moldova, aia care dispare pe zi ce trece în neantul diasporei și mocirla mediei, cuvântul pentru bine era "ghine" (mda sună ca guignon adus din franceză, alt subiect, la Americani un nume francez nu contează ce înseamnă în limba respectivă, important e că e francez). Mă uitam acum în DEX pentru a vedea etimologii de-a dreptul șocante pentru cuvântul desbinare, a cărui formă veche și o spun chiar ei, este "desghinare". DEX online care este o formă completată a unui DEX haotic, unde se introduc zilnic noi definiții, trimise sub pseudonim.
Dar nici cu cele vechi, con-sacrate de niște nume lustruite nu mi-e rușine.
Francezii au un dicționar online unde se specifică anul și publicația când vreun muncitor al condeiului a introdus o nouă formă. La noi, DEX-ul se completează pe bază de voluntariat.
Până vom avea și noi unul (plătit poate din bugetul ICR, al Ministerului Culturii, din alte bugete și bugețele care se duc pe fălcile celor care ne ruinează cultura, limba și psihicul colectiv) dăm din umeri și ne întrebăm, oare care scriitor a introdus prima data acest cuvânt și în ce context?
Cât de ușor e? Acum când avem o mare parte din cărți scanate, tot ce trebuie să faci e să introduci toate aceste cărți într-o bază de date, să dai un query și... voila! dicționar istoric, dintr-un supercomputer care costă acum nu mai mult de un milion de dolari, un fir de praf din muntele bugetelor respective.
Sau pur și simplu să-i întrebăm pe francezii respectivi cum au făcut, sunt sigur că ar împărtăși totul fără bani.
Nu știu cum să descriu chestia asta. Mi s-a întâmplat de două ori în aceeași zi la "castelul Reginei Maria" de la Maryhill, Washington care este normal, muzeu, și unde am mers să mai fac niște poze fiindcă prima dată nu am făcut suficiente.
Prima fază. Am urcat niște scări și sus la capăt pe terasa de la intrare era un ghiveci mare de flori plin cu pietre. Aveam camera aia bună în mâna dreaptă, am căzut ca la judo, cu rostogolire și am evitat distrugerea camerei sau rănirea personei mele. A doua oară, în aceeași zi, pe scări, m-am întâlnit cu doi călugări budiști, îmbrăcați în portocaliu, tot tacâmul. Unul din ei a început să se miște sincronizat cu mine, parcă mi-a "furat" deciziile de mișcare din creier și era să mă facă să cad pe scări.
Era pe vremea când nu luasem suficiente măsuri și eram copleșit de fumul din jurul clădirii. Eram tot timpul pe jumătate amețit, și am mai și condus 100 mile până la castel. În aceeași zi am remarcat statuia de pe terasa care a fost adăugată mult după completarea clădirii (care nu a fost terminată pe timpul lui Sam Hill, prietenul american al Reginei).
Și nu mi-a plăcut ceea ce am văzut. De fapt, oricine poate înțelege. Maryhill, Sam Hill, Mary. Pe soția lui Sam Hill o chema tot Mary. Să fie o obsesie similară cu a lui Chapman, "asasinul" lui John Lennon, care s-a însurat tot cu o japoneză cu 6 ani mai în vârstă? Nu cred, e mult mai complicat dar nu pot să dezvolt acum pe subiectul ăsta fiindcă sunt în starea în care sunt iar ideea inițială era alta, deja am deviat prea mult de la subiect. Am trimis niște emailuri, inclusiv la guvernatorul Statului Washington, până la urmă cineva, un sculptor, mi-a dat o explicație care nu este totuși destul de satisfăcătoare. O tipă într-o poziție yoga, curly nu știu cum. Nu am avut suficientă inspirație în ziua aia să fotografiez împreună statuia următoare (de fapt m-am gândit dar m-am rușinat). O plantă în vânt, la câțiva metri în afara terasei, îndoită în direcția din care bate vântul normal, spre statuia cu tipa în poziția respectivă.
Bineînțeles aici gândul mă duce întotdeauna la melodia lui Jimmy Hendrix, care era tot din Seattle, Washington.
A fost în perioada aceea, când am început să-mi fac niște idei despre acest stat. Niște căutări m-au dus la niște ciudățenii. George Washington, primul Președinte al Statelor Unite al cărui nume a dat numele capitalei SUA dar și a Statului de pe coasta de vest la nord de Oregon (ultimul adăugat la Uniune) a fost ridicat la rang de zeu de o sectă Shinto din Hawaii. Și a fost pictat ca atare pe cupola... Capitoliului din... Washington bineînțeles.
Mai am câteva elemente și ajung la concluzie. Shinto este una din religiile predominante în Japonia. Cealaltă este budismul. Din ce am auzit, japonezii cheamă preotul Shinto la nuntă și pe cel budist la înmormântare. Nu știu exact cât de mult s-au influențat una pe alta sau cât de mult s-au amestecat cele două religii în Japonia, dar cred că în budism s-au acumulat suficiente elemetne de Shinto, care au unele chestii care nouă ni s-a părea cred supranaturale (bine, vorbim de religii). Etimologic, numele Washington, care sună ciudat chiar în engleză (mie cel puțin, adică de la rădăcina wash, a spăla, gerunziul plus sufixul ton, care poate însemna mult sau sunet, cine a citit cartea Shogun știe, Japonezii erau șocați de faptul că europenii nu se prea spălau pe vremea aceea), conține rădăcina shinto, cu o mică variație de transliterație, dar aceeași pronunțare. Washington ar putea fi ușor înlocuit în pronuțare de White Shinto.
Stăteam ieri liniștit într-o cadă (mică) cu apă fierbinte și îmi revizuiam în minte ce s-a mai întâmplat, așa cum fac mereu când nu scriu sau nu citesc, și la fiecare idee, o pocnitură într-un apartament vecin, căci sus nu mai este nimeni de la 1 ianuarie (au fost două excepții, două zile de iad când au venit iar și au făcut iar și iar curățenie, dând de mai multe ori cu aspiratorul, în ultima seară vecinii de alături, de unde se mai aud ușoare pocnituri, "au spălat rufe și au uscat normal în mașina de uscat cu rezistență electrică" și au băgat niște deodorant iar la urmă chiar parfum pe bază de ulei de trandafiri, lucram la mașină, a trebui să-mi spăl hainele după, miroseau prea tare a parfum, iar a doua zi miroseau și tufele, totul a parfum, a venit tipa de la birou în inspecție, deci putem să ne imaginăm cum puțea sus, chiar, ieri a venit tipul de la maintenance și a schimbat boilerul sus, deci tipele spălau haine de culcuș de câine și alte rufe cu apă rece? după care le uscau și aburul venea la noi etc..)
Știu de mult că așa fac când vor să influențeze pe cineva. Mici pocnituri, zgomote din vecini, sau chiar zgomote de mașini la distanță iar dacă ești curios și te duci să vezi, ai să vezi că vin de la activități obișnuite, sau simulate obișnuite, care îți influențează ideile, deciziile. Micile decizii dintr-o zi obișnuită. Așa s-a întâmplat și azi dimineață, eram pe jumătate treaz, când m-am gândit să merg să închid și să blochez ușa, am fost la baie dar nu la ușă. Mi-e groază să mă gândesc, dacă a fost cineva aici, a intrat și a ieșit, ca să apară azi să pretindă că a vorbit ceva cu mine, sau ce s-ar mai putea întâmpla în timp ce eu dorm cu ușa deschisă.
Nu știu, cineva odată, prin 2002, o persoană din România, foarte lucidă și pragmatică de altfel, mi-a spus la telefon că e vorba de sute de mii de actori care acționează toți în zonă. Pentru mine? Nu pentru mine ca persoană, probabil pentru personajul sau cumulul de personaje pe care am ajuns să cred că le reprezint, într-un context general, clădit cu grijă de zeci de ani, sigur dinainte de a mă naște.
Întrebarea următoare, care m-a motivat să scriu totul, dintr-o dată nu mai are așa de multă importanță, după fraza de mai sus. Cum fac tovarășii? Cum știu adică la ce mă gândesc și când să pocnească în perete ca să-mi schimbe ideile și deciziile? E vorba de o tehnică străveche, un fel de telepatie, bazată pe comunicații de vibrație sau tehnologii noi, modularea ultrasunetelor de mișcarea limbii în timp ce te gândești la ceva? Vine din budism, din Shinto, de la Tesla sau de la masoni? Ar avea o importanță dacă aș ști, poate aș găsi o metodă să scap de asta sau poate să mă ajute să dovedesc că așa se întâmplă?
Și iată, dacă deschid link-ul de mai sus, dau iarăși de... o cârtiță.
Iar afară plouă cu draci, parcă vine potopul, nu pot să mă duc măcar la o plimbare în parc.
