Wednesday, January 15, 2014

Două legi

Primele două legi înrămate imediat mai jos au ceva comun. Modifică legea 3/2000. Toate trei legile înrămate în această postare au în titlu cuvântul referendum şi sunt legi inutile care (re)definesc referendumul în România prin introducerea referendumului local, păstrarea referendumui "clasic" sau normal așa cum au fost toate până acum doar pentru demiterea președintelui, cu aprobarea a 50% din electorat și al altui tip, mai special, pentru toate celelalte inițiative posibile în  Constituție, care pot include și modificare Constituției, cu prezența de numai 30% și aprobarea a numai 25% din electorat.

Împreună, legile 3/2000 și 341/2013 crează posibilitatea dezmembrării României legal, prin referendum.

Legea 341/2013, care este neconstituționala dar promulgată şi pe care eu o numesc legea prăpastiei, modifică Articolul 5 Alineatul (2) din legea 3/2000 și spune că prezența minimă necesară la referendum începând din 16 decembrie 2014 este de 30% din alegători "(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente" şi adaugă Alineatul (3) "Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanent".

Adică numai 25% din cetățenii cu drept de vot trebuie să spună da pentru validarea unui referendum, la o prezență de numai 30%. Această lege intră în vigoare pe 16 decembrie 2014. Această lege a fost inițiată de un grup de deputați PSD în frunte cu Valeriu Zgonea. Această lege a avut două sesizări la CCR din care numai uneia, cea a lui Băsescu, pe niște probleme imaginare, i s-a dat răspuns bineînțeles negativ.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=13300

Legea 3/2000 definește referendumul local și două tipuri diferite de referendum din care unul separat pentru demiterea președintelui și a fost inițiată de un grup de parlamentari în frunte cu Adrian Năstase.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=341

Legea 62/2012 confirmă Articolul 10 din Legea 3/2000  "Art. 10. - Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale" și păstrează tipul de referendum pentru demiterea președintelui adică spune că demiterea președintelui prin referendum la iniţiativa Parlamentului se face cu votul a jumătate +1 din alegători.

Diferenţă de 25%. Nu există nici o altă lege care să reglementeze alte tipuri de referendum până în 16 decembrie 2014 în afară de Legea 3/2000. Începând de la acea dată, cele două legi vor coexista, existând două legi pentru două tipuri de referendumuri deoarece în Legea 341/2013 nu este un articol care să abroge Articolul Unic Alineatul (1) din Legea 62 din 2012.

Prezentul, şi după jurământ viitorul preşedinte, va putea chema românii la referendum şi obţine un rezultat dacă 30% din alegători se prezintă şi 25% spun da, dar parlamentul, conform unei posibile aplicări selective a Legii 62 din 2012 ar putea avea nevoie de 50% din alegători să spună da pentru demiterea președintelui!

Legea 341 din 16 decembrie 2013

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?nr=341&an=2013

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=13300

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/F1097217781/pr159_13.pdf



Legea 62/2012

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=109942&frame=0

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2009/pr499_09.pdf



Legea 3/2000

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=23809&frame=0

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22286

Thursday, December 26, 2013

Nvidia şi Nouveau

Strict despre IT.

Nvidia este cel mai mare producător de cipuri video pentru computere şi nu numai. Pe placa de baza sau pe placa video a computerului dvs. se va găsi, foarte probabil, un cip cu acest logo. http://en.wikipedia.org/wiki/Nvidia


Nouveau este numele unui driver (program, soft) din Linux care acoperă cu diferitele versiuni toate tipurile de cipuri Nvidia. (Driverele sunt nişte programe realizate chiar de producătorii de cipuri ca Nvidia şi asigură o legătură standardizată între sistemele de operare ca Windows şi Linux şi aceste cipuri).

Până la Vista cred, Windows necesita de multe ori instalarea manuală a majorității driverelor audio şi video fie de pe CD-urile incluse de producătorii de chip-uri sau plăci sau de pe site-urile acestora. Când am instalat 7, prin 2009, când a apărut, am avut plăcuta surpriză să văd că Windows are inclus sau descarcă la primele update-uri automat driver-ele necesare. Şi de atunci aşa a rămas. Un punct bun pentru Microsoft. Dar 7 a avut pentru mine o listă lungă de dezamăgiri, inclusiv spațiul necesar pentru instalare şi funcționare, care la un moment dat a depășit partiția alocată de 22 GB.

Nvidia, invocând legea copyright-ului, nu le dă voie la cei de la Linux (Fedora) să includă driver-ele sale în lista pachetelor care formează Linux.

Linux vine instalat cu driver-ul Nouveau care acoperă majoritatea configurațiilor, dar pentru cipuri mai slabe ca viteză apar probleme, driver-ul Nouveau, nefiind realizat de producătorii de hardware (cipuri) video nu are aceleaşi performanţe ca driver-ele Nvidia.

Nouveau este ca şi Linux un soft gratuit însă a fost realizat de entuziaşti Linux prin decompilarea sau descompunerea sau "reverse engineering" a cele 3 drivere furnizate de Nvidia pentru Linux care acoperă toate cipurile sale. Lista este aici http://www.nvidia.com/object/IO_32667.html unde se poate găsi, în funcție de tipul cipului grafic, numele driverului necesar.

Dar acest "reverse engineering" nu s-a putut realiza complet şi rezultatul este că Nouveau are cam jumătate din performanța oricărui driver Nvidia din cele 3 din lista de mai sus. Deci la cipuri mai slabe, sau pentru jocuri, este necesară instalarea manuală a unui driver Nvidia care nu este simplă şi necesită muncă suplimentară pe lângă la instalarea Linux-ului.

O altă problemă a Nouveau este inexistenţa unui program care să gestioneze fişirerul xorg.conf care conţine o parte din setările grafice, orice setări necesare în acest fişier fiind făcute (sau de cele mai multe ori nu) manual. O listă de setări fine pentru tunarea acestui fişier se găseşte aici

http://ovekarlsen.com/Blog/turning-ubuntu-12-04-into-a-professional-low-jitter-os/

Driverele Nvidia pentru Linux (Fedora) se găsesc sau la site-ul Nvidia sau la un site afiliat cu Fedora, şi trebuie făcuţi nişte paşi manuali destul de ne-confortabili pentru instalarea lor. La Ubuntu, aceasta se face mai uşor, Ubuntu găsind pe net şi instalând driverul automat, sau cu un clic, dar în cazul configuraţiei computerului la care scriu acum, a instalat unul greșit (din cele 3).


Şi acesta este cred motivul principal pentru care lumea nu se aventurează să schimbe Windows pe Linux pentru calculatoare de uz general. Păcat fiindcă Linux este ca performanță comparabil cu Apple OS X, care este de fapt un OS similar cu Linux, sau cu Android, care este o versiune de Linux. Şi este gratuit, incluzând licenţa de folosire.

Wednesday, December 18, 2013

Constituţionalitea Preşedintelui

[Reeditat, original scris la 15 decembrie 2013 09:38:00 PM]
[Completat la 20 decembrie 2013 cu acest link http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=13300 la legea pentru modificarea referendumului promultată pe 14 decembrie 2013 care este tema principală al acestei postări şi a acestui link care arată cum a fost publicată în Monitorul Oficial conform acestui site http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-341%20-2013-%28153615%29.html, luni, 16 decembrie 2013. Ultima parte a ultimului paragraf se referă la aspecte procedurale din Constiuţie, nu la problema de fond a legii, descrisă mai jos.]


(Am mai scris despre constituționalitatea existenţei unui Ministerul al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Nu poate exista un minister care să dezvolte ceva ce nu există, conform Constituției României. Existenţa acestui minister probează şi nesesizarea neconstituționalității lui de către o multitudine de factori şi entităţi politice din România atestă complicitatea tuturor. Constituţia României precizează clar formele administrativ teritoriale ale statului român în articolul 3 alineatul (3).
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0a3

ARTICOLUL 3
(1) Teritoriul României este inalienabil.

(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine)

Dar acum mă voi strădui să scriu despre constituționalitatea exercitării funcţiilor Președintelui în exerciţiu al României.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16209134-traian-basescu-promulgat-legea-privind-organizarea-referendumului.htm

Deci încă o dată...

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c1s3a77

ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0a100

ARTICOLUL 100
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.

Ok. Deci în Art.77 alineatul (1) se spune că "Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire" (de la parlament). Nu scrie "se poate face" cum ar fi trebuit, fiindcă preşedintele are două posibiltăţi după cum scrie în alineatul (2). Poate să o promulge, poate să o trimită în parlament spre examinare, o singură dată sau poate să sesizeze Curtea Constituțională de neconstituționalitatea ei (nu se precizează de câte ori pentru că e vorba de o sesizare la o instanţă judecătorească, care conform unui principiu de drept, nu se poate face decât odată). Aici apare un alt loophole în Constituţie pentru că nu se precizează ce se face în cazul în care părerea Președintelui, care conform articolului 80 alineatul (2) "veghează la respectarea Constituției" intră în contradicţie cu cea a Curţii Constituționale şi a Parlamentului.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0a80

Dar ştim, conform art. 147 alineatul (4) că De la data publicării, "deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Deci şi Preşedintele trebuie să se supună hotărârii Curţii Constituţionale, indiferent care ar fi aceasta.

În Art.77 alineatul (3) scrie "promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii" (de la CCR). Această ambiguitate (folosirea expresiei "se face") se poate rezolva prin referinţă la alineatul  (1) pentru a respecta principiul general al consecvenţei unui text. Nu poţi folosi o expresie într-un alineat (1) ("se face" cu sensul de "se poate face") şi aceeaşi expresie în alt alineat (3) din acelaşi articol  ("se face" în sensul de "trebuie făcută") cu sens opus. Deci interpretând alineatul (3) ca şi pe alineatul (1), ca o precizare a termenului în care se poate face această promulgare, nu şi ca o obligativitate, nu rezultă obligativitatea promulgării vreunei legi de către preşedinte.

Datorită ambiguităţii cu care a fost scris acest Articol din Constituția României, se poate interpreta că Preşedintele României poate să nu promulge deloc o lege.

(Ceea ce în practica legislaţiei americane se numește "loophole". Iar acest articol are două sau mai multe. Desigur, a folosi un loophole într-o lege (în acest caz chiar Constituția României, aprobată prin referendum)  presupune un anumit tip de moralitate, des întâlnită pe la avocaţi, dar dacă e să o faci pentru
binele ţării?)

În toată Constituția nu există precizări la posibilitatea altcuiva de a promulga o lege atâta timp cât preşedintele este în funcţiune. În schimb există precizări referitoare la "vacanţa" preşedintelui.

ARTICOLUL 97
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0a97

(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

ARTICOLUL 98
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0a98

(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.

Mai mult decât atât, în Articolul 100 se prevede şi sancţiunea în cazul în care o decizie nu este publicată în Monitorul Oficial, deci nepromulgată

ARTICOLUL 100
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0a100

Activitatea unui preşedinte în funcţiune, sau a oricărui alt şef al unei organizaţii oficiale a unei ţări în funcţiune (miniştri, şefi de corp legislativ, etc.) nu poate fi dublată de altcineva. Asta ar echivala cu existenţa a două entităţi cu aceeaşi funcţie în stat.

Mai mult. În Art.77 (2) se precizează că o lege poate fi trimisă spre reexaminare Parlamentului o singură dată. Nu scrie însă de câte ori poate fi trimisă Curţii Constituționale spre verificarea constituționalității. Şi aici pot să precizez că o lege poate fi neconstituțională după mai multe criterii, deci se poate ca să fie trimisă înapoi Curţii Constituționale de mai mult decât o singură dată, dacă Preşedintele între timp descoperă alt tip de neconstituționalitate sau pur şi simplu dacă este convins de neconstituționalitatea ei.

Curtea Constituțională este un tip de instanţă special, care poate fi sesizată numai de anumite instituții ale ţării şi nu are nici un mecanism de apel. Deci nu ar fi fost absurdă retrimiterea legii înapoi la Curtea Constituțională atâta timp cât Preşedintele este convins de neconstituționalitate ei.

Dar el când a apărut în public, a spus că a vrut, prin sesizarea sa, doar să întârzie promulgarea legii pentru a nu se suprapune cu alegerile prezidenţiale de la anul.

Deşi la data când a trimis legea la Curtea Constituțională, Preşedintele a scris în sesizare În lipsa unei participări de cel puţin jumătate plus unul din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului" http://www.evz.ro/detalii/stiri/traian-basescu-a-trimis-parlamentului-spre-reexaminare-legea-referendumului-presedintele-1047170.html

O mare ciudăţenie a acestui caz constituie tocmai faptul că cel care sesizează instanţa, în cazul nostru Preşedintele, este cel care, dacă această lege ar fi fost in vigoare la data ultimului referendum, ar fi fost demis! Deci Preşedintele dacă ar bloca această lege ar apar în ochii publicului ca şi cum ar încerca să blocheze o lege care i-ar fi înlesnit demiterea! (bine, legea este întârziată, va intra în vigoare doar la un an de la publicarea în Monitorul Oficial şi nu-l mai poate afecta).

Dar iată aici întreg textul al deciziei CCR, care cuprinde şi sesizarea

http://lege5.ro/Gratuit/gm4dmmjzgu/decizia-nr-471-2013-cu-privire-la-respingerea-obiectiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-legii-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-3-2000-privind-organizarea-si-desfasurarea-referendumu

Orice instanţă, inclusiv Curtea Constituțională, poate să judece un caz numai o dată şi numai în limitele sesizării. Dacă sesizarea nu a fost bine făcută, ea nu poate să dea o decizie mai bună decât satisfacerea sesizării "deoarece contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate", precum şi prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din aceasta".

Această lege, prin micșorarea prezenţei la 30% încalcă principiul de drept al majorităţii prin care un corp legislativ poate să-şi exercite prerogativele. În cazul referendumului, întreg poporul (cei cu drept de vot) devine corp legislativ, prin sistemul democraţiei directe. Dar pentru ca un corp legislativ să-şi exprime voinţa, este necesar votul (prezenţa) a cel puţin jumătate din membri. Dacă nu sunt prezenţi jumătate + 1 din membri, nu mai este corp legislativ unic pentru că cealaltă jumătate absentă, în teorie poate să voteze altfel, la fel de legitimat ca prima jumătate şi astfel. în mod perfect legal, se divizează părerile poporului român încălcându-se principiul indivizibilităţii. (În cazul nostru poporul român este divizat chiar în 3 şi ceva, fiindcă prezenţa necesară este de doar 30%!) Aceasta a fost scris în Constituție în Art.1 alineatul (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. şi (3) "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate." Ori prin admiterea de referendumuri la care nu se prezintă măcar jumătate din cei cu drept de vot, se încalcă Articolul 1 alineatul (1) şi (3) din Constituția României. Astfel ar fi trebuit să fie făcută sesizarea la Curtea Constituţională şi sunt curios cum ar fi negat ei aceasta.

Acestea sunt încălcări profunde de atribuţii constituţionale ale Preşedintelui, care nu a făcut cum trebuia sesizarea încălcând Articolul 80 din Constituție "(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate".

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0a80