Monday, August 31, 2020

Pentru siguranța dvs.

La 17 ore după postarea aceasta m-am prins în sfârșit care a fost motivul acestei promoții gratuite. Au vrut să demonstreze că și eu am promovat această cascadorie. Sunt totuși niște diferențe. Eu am ajuns acolo după o lungă călătorie de peste o mie de mile cu mașina doar ca să văd locul. Eram foarte obosit, era fum, pozele nu mi-au ieșit bine și nu am putut să renunț la ele doar pentru că niște japoneze deghizate în chinezoaice s-au băgat acolo. Și totuși era mai simplu de ajuns, se putea pur și simplu merge din parcare pe o cărare până acolo. Ca să faci așa ceva totuși, să faci toată această tevatură "din bani europeni", să postezi cascadorii doar ca să demonstrezi că am promovat intenționat lipsa de siguranță este de zece ori mai rău decât ce am făcut eu. Ardelenii știu foarte bine acest tip de comportament agresiv-demonstrativ care uneori merg până la înscenare și pedeapsa respectivă doar pentru că te-ai băgat între ei, și eu am intrat în contact cu ei în viața mea pentru foarte scurt timp, dar suficient să-mi rămână în memorie pentru restul vieții. Cred că pot ușor să găsesc una sau mai multe stratageme din cele 36 ale lui Sun Tzu care să se potrivească.

În general nu mi-au plăcut nici mie măsurile de siguranță de acolo pentru vizitatorii parcului. Dar eu am și rău de înălțime din cauza infecției cronice la glandele parietale datorată unor proteze făcute intenționat aiurea (într-un laborator japonez).

Dar chestia nu s-a oprit aici. După ce am scris aseară despre faptul că au îndemnat la acțiuni lipsite de siguranță (la care adaug în acest moment acuzații de conspirație pentru a face toate acestea în scopul defăimării, folosire de bani europeni în scopuri infracționale, și încă o listă lungă) astăzi mi s-au întâmplat o serie de evenimente legate postarea din fb cu link mai sus, din nou de poliția din Tualatin, alte persoane neidentificate care au acționat în continuarea acestei provocări.

Dimineața la 6:15 Angela a deschis ușa la intrare ca să toarne un rest de ceai din ceainic la planta de la  ușă (Rosemary). A văzut din nou pe tipa tânără care pare adolescentă, "fiica unui veteran american" pe care l-am identificat ca un cântăreț de operă ungur. Era de data asta la un metru în fața mașinii, cu un câine foarte mic, de buzunar. Nu știu dacă acel câine sau altul (bănuiesc că e parte dintr-un ritual dominican, al cărui semn se află pe stema Ungariei) hrănit într-un anumit fel a produs suficienți hormoni sau feromoni ca să-mi facă să-mi fie foarte rău toată ziua dar mi-a fost rău. Am reușit să dorm suficient (între 3 și 11, cu o pauză) dar când m-am trezit ca să termin niște postări a început să mi se facă din ce în ce mai rău astfel încât pur și simplu la un moment dat am luat-o la fugă de aici.

Nu știu, acum vreo lună, într-o zi, am descoperit că frâna da la camionetă nu mai mergea foarte bine. Am făcut chiar eu frânele la truck acu vreo doi ani, simptomele sunt ca și cum aș avea aer pe țevile de la frâne, am avut și la Hyundai la o roată din față de care nu m-am atins niciodată, mi-a fost lene să le fac, eu folosesc foarte puțin mașina asta, doar să merg în parc, la cumpărături, etc., m-am obișnuit așa și dacă apăs mai tare pe frână frânez ca înainte, inclusiv brusc.

Cineva a știut totuși și astăzi când am fugit de aici și normal am trecut prin fața Poliției (am luat-o la dreapta pe Marti Nazzi încercând să evit aglomerația de pe Tualatin Sherwood, eram într-o coloană de vreo 10 mașini, mai erau 2 în urma mea, aici în  Oregon este o regulă de 3-4 secunde, adică în trafic normal trebuie să nu fii mai aproape de 3 secunde de mașina din față, nu o respectă nimeni, ar însemna blocarea totală a circulației și nu am auzit vreodată de amenzi pe această regulă. În fața Poliției este un pasaj de pietoni pe care am văzut o singură dată un tip în 5 ani (și acela noaptea, și era să nu-l văd, deci tot la o fază asemănătoare, demonstrație-încercare-provocare). Deci pe când era să trec prin fața poliției și eram cam la o secundă de mașina din față vine un tip din dreapta, brunet, atletic, alergând, transpirat, în pantaloni scurți și tricou și care semăna a polițai. Se știe, jogger-ii nu pot să-și piardă momentul, trebuie să alerge în continuare, tipul părea foarte nervos că nu poate trece, a așteptat câteva mașini și după ce am trecu eu, a făcut cu mâna semn la mașina de după mine care normal a oprit prompt, fiindcă făcea parte din spectacol. Cred că văzut din alt unghi sau din vreo cameră de pe stâlpi putea să apară ca și cum mi-a fi făcut semn mie.

Aș fi putut să opresc și eu fiindcă aveam timp și spațiu, dar știam că e o scenă ceva și mă temeam să nu-mi fi umblat iar la mașină să o facă și mai rău, caz în care nu aș fi putut să opresc brusc, m-am gândit că cel din spate poate nu are timp să oprească, etc.. E la fel ca și chestia când vezi lumina galbenă prea târziu și nu poți să oprești în siguranță și treci pe galben, iarăși o regulă din Oregon, nu știu cum e în România.

Am ajuns la refugiu (un fel de parc natural), și în parcare erau un tip și o tipă, tipa părea cunoscută, desprinsă din știri sau din listele de actori unguri, el se tot întorcea cu spatele deși pentru o secundă mi-a părut tipul tehnicianul ăla tânăr de la mentenanță de la apartament, un tip cam nebun, pe care l-am văzut mai ieri pe o listă de actori dar mi-a fost greu să-mi notez numele. și despre care credam că mi-a spart de două ori un cauciuc, stăteau în spatele unei camionete verzi cu capacul deschis și un steag mare american înfipt în el fluturând și mâncau prânzul.

Tipul avea tricou portocaliu și ceva scris pe el, adică elemente din ce am scris recent. Toată scena părea așa, ostentativă așa că am parcat mai departe, unde truck-ul nu era așa de bine de văzut de pe alei și din stradă, oricum ce contează, am fost pe un traseu de vreo 5 km și timp de vreo jumătate de oră nu l-am mai văzut. Multe alte faze la întoarcere, cine le poate ține minte, dar când am ajuns iar aproape de Marti Nazzi am văzut că ambreiajul încerca iar să mă lase (hidraulic, am schimbat vreo 3 până acum) după care și-a mai revenit (posibil nivel de ulei hidraulic scăzut, posibil "o scurgere"). Deci oamenii încercau iar să-mi dea o lecție, pentru că nu am frâna bună, mi-au stricat ei acum ambreiajul. Ar fi al treilea stricat în condiții suspecte (cilindrul de jos, nu placa, mașina are 150 mii de mile).

Când am ajuns pe camera de pe pasajul peste I5, la vale, la semafor, am frânat brusc, ca să se vadă pe cameră. Curios că după aia ambreiajul a început să-mi meargă iar. Truck-ul este un Chevrolet S10, cel mai ieftin Chevrolet făcut vreodată, dar de fapt este o colaborare cu design japonez ISUZU Hom-bre.S-au întâmplat multe faze în Reno, printre care și când am parcat lângă acest truck similar cu al meu. Nu știu sigur dacă eu am parcat înainte sau după el, la volan era un japonez, se pot vedea cauciucurile uzate, lipsa unui șurub, drapelul american șters și în fundal, o construcție din lemn tipic americană și numele spălătoriei Buggy Wash (sugerând dușurile de la Auschwitz).

Iarăși când am ajuns în complex, niște copchii ce par dintr-un ansamblu de dans japonez, unul de vreo 8-10 ani mergea pe burtă pe skaeteboard în fața mașinii după care s-a dat jos de pe skateboard, s-a întins pe spate și făcea pe mortul, la care am claxonat și s-a arătat speriat. Altul se ascundea, ostentativ, speriat după ușă când am parcat.

În timp ce scriam aici camera să-a umplut de fum. Am devenit așa, mai neatent. Când a venit Angela mi-a spus că au mai lăsat unul lângă bordură dar mai încolo. Mestecam niște arahide când m-am dus să fotografiez și să strâng dar mi-am dat seama și m-am întors și am încărcat poza mai întâi.

Fumul venea de afară. Am fost și am strâns, după care când m-am întors l-am văzut iar pe cântărețul acela de opera japonez, mort, cu care am avut o discuție odată, vorbind la telefon.

Firmele care livrează pentru Amazon comit discriminări pentru cei care locuiesc în apartamente. De cele mai multe ori lasă pachetele la birou pentru că e mult mai simplu decât să le aducă la ușă, așa că Angela a trebuit să meargă să-și ia blugii. Masca pe figură, pachetele sunt pe o masă mare și trebuie să le alegi.

A mai venit un val de fum, m-am dus să termin postarea cu Mariah Carey (am fugit de aici când nu mai puteam sta din cauza mirosului de pipi și caca de câine) și pur și simplu plimbam mouse-ul pe ecran fără să-mi amintesc ce trebuie să fac. Angela iar e așa nervoasă că nu vrea să-mi mai spuie ce a mai pățit la servici.

Nașpa cu fumul în apartament. De câte ori am plecat de acasă după ce mi-au dat să inhalez fum (care venea de afară) și am condus. Chestia mai e așa. Îți fură toate durerile, te trezești la un moment dat cu o infecție cronică sau cu altceva și e foarte greu de vindecat.

Saturday, August 29, 2020

Ultrasound and Mind Reading

We and when i say we i think more of myself, cannot rely anymore on intimacy and secrecy of our thoughts.

Being in the middle of so many things i discovered that almost anything i post online is being answer to but never directly, rather on keywords within what i call counter news or echoes.

But to my surprise and terror, more recently i discovered that many of the things i only think of are being answered.

Yesterday i was preforming something and at one moment i discovered i almost heard one of my thoughts coming out of my mouth. What happens is, i was unconsciously talking to myself with no voice or sound but the air coming out of my lungs got somehow modulated and i could hear myself whispering, unconsciously, making some extremely faint sound yet audible with my own ears present inches away from my mouth.

Don't know if they do exist microphones so sensitive to catch that i said to myself, but then something occurred to me. If the area was flooded with ultrasound, some modulation may occur.

Everybody is moving his tongue a bit unconsciously when he thinks of something, even with your mouth closed. And if the volume of air changes modulated by movements of your tongue, that can be caught with various means, and one of them is ultrasound and i believe it has been done since Tesla (probably with very short wavelength EM waves).

As i said recently in a blog post quoting an expert is ultrasound is as ubiquitous as sound itself, only that we don't hear it. Evolution has decided there's probably more useless noise in that area than in our "audible spectrum" whatever. There are technical means in our homes like fridges and clocks that are a constant source of ultrasound. Of them, clocks are most interesting because the mechanical vibration that accompanies the electrical vibration of any quartz crystal is extremely precise and constant. All they have to do is catch the reflecting ultrasound or echoes within room, mouth, whatever with transducers present in our other devices or maybe with the same crystal using some hidden undeclared circuitry and relay the resulting modulated signal a few ft away then isolate through IT or even AI means that modulation that represents the modification of volumes of air in your mouth and voila! you got your thought reading machine.


Marty in this video just reminded me. 32kHz or 2 to the power of 16. The precision of the quartz crystal oscillation comes from the mechanical vibration, not electrical. Quartz crystal has this property, it dilates when i applied voltage to and when it relaxes it puts out voltage and that can stabilize a simple coil and condenser electrical vibrating circuit. But doing so it also vibrates mechanically at that frequency and with no doubt puts out some amount of that vibration in the environment. It can act back as a receiving transducer or how a very primitive ultrasound scanning device would do. No multiple sensors, no phased array like in the 3D medical ones, just a simple emitter that can receive its own echo and modulate it back on the resonating circuit.

Here is a table of 2 to the power of n


don't know, by theory or by trial and error they came to the conclusion that they cannot vibrate efficiently a quartz crystal at 1 Hz or what a clock will need. They design the crystal and circuit so it would vibrate at much higher multiples of 2 and then they can devide succesivle the resulting signal gates circuitry so they get down to 1 Hz or one oscillation per second, the signal needed to move the clock though an electric coil and tiny hammer mechanism. But why did they pick that particular frequency, as Marty said, of 32758 Hz or 2 to the power of 16? Could it be is the first one above audible spectrum, so we won't hear the humming or hissing of the quartz or so we don't hear that noise and could be used as though reading circuit, by simply tuning with a receiver and demodulator onto that circuit?

Could it be so simple that by simply demodulating that echo we (they) can actually hear thouse thoughts, in human, intelligible language, like i heard myself yesterday?

While our paid researchers are so off, again...

"ultrasound can also monitor brain activity, suggesting that it could be used for brain-computer interfaces.

The researchers used lightweight ultrasound headgear to measure blood flow in the brains of nine able-bodied adults as they alternated between relaxing and performing two mental tasks. One task required them to think of words that began with a letter displayed on a video screen, and the other asked them to compare two objects rotated to different angles and determine whether they were the same object or mirror images of each other.

Using this new technique, researchers could see with 82.9 percent accuracy whether people were performing the word-generation task and they could tell with 85.7"

Thursday, August 27, 2020

Auspicious Him-Alayan Blackberries

I know, to some extent now, what they keep telling about me, for decades. In ninjutsu, there are auspicious times when they can do this and that. What worries me i don't know what are the lies the're telling about me today and why they thought they had a good moment today.

Also. What can i say about my name? It sounds of course Chinese. Ion with its version Ioan. Chinese currency name is Yuon. It also sounds like the syntagm "eye on", onion, etc.. My father was forced to change his name two weeks before he got married. He was also forced into that marriage. Because he was a carpenter and orphan since 7 years old.

First. I don't walk on the alleys with gravel no more, but that is not yet and established pattern in their databases. So i wondered on a trail next to the pond and ran into some huge bushes with blackberries of which i tasted and took pictures. Then i wondered further only to see this guy, followed by a strong built guy in digital camouflage pants and t-shirt etc.. BTW it's the second time when i meet with  this guy in this park. First time (about 2-3 years ago) i got real close and asked him: "Are you Trump"? And he denied with head movement, not one sound.
Got it when he sang "You made the change" Clinton's head showed with a MAGA hat.


My phone's camera location option was turned off, not by me.
While i was finishing this somebody came upstairs and started the squeaks, dropping things. Never cooking, never showering, never talking. Somebody in the backyard started to hit some pieces of wood really loud, simulating... You know...

Later at evening. Who do you guess i saw in a little black dress contrasting with white long legs and bleached eyebrows, to be edited in real time on video stream?

Tuesday, August 25, 2020

Cimitir cu fustă verde

"săpînd cu-nverșunare de ocnă la lopa-tă"

Că pițipoancele nu sunt ale noastre, n-au fost ale strămoșilor noștri...
Apropo, Cațavencii îi trag tare cu Băse...

Sunday, August 23, 2020

Shikosha Dental Lab, Portland

Years ago when i got my first partials i didn't know how they were supposed to look like. Done by a Japanese doctor to whom i was refereed by a doctor who i was refereed to by a "Russian" colleague of Angela at GE (Sentrol) i guess. Dr. Timothy N. Tanada, year 2000. Since i didn't have money to make crowns he reconstructed some of my teeth by... feeling them. Partials made with plastic and metal, were quite a work of art and costed 4000 dollars. In fact my dental history is so long, i could write a small book about it.

Dr. Negru @2004 tricked me or persuaded me whatever and put veneers (3/4 crowns) on all my remaining teeth and adjusted the partials to them. An over 10000 dollars job. His wife and assistant, Dorina, looked like Shania Twain or Alexandra Ungureanu. He made a comment saying that Tanada did a sub-standard job on my teeth and his name being Timothy, a Christian name.

I know during my last job in 2006 i was still wearing those and i was bleeding. Around 2009 got some new partials done by a doctor Waters in Beaverton. He said from the start he would not be able to match the quality of the previous ones.

The last two ones that i still have were done by dr. Grenzer in Tigard at a Japanese laboratory named Shikosha. They look, especially last ones, really strange. The walls of the dentures that surround the gums are very deep and they interfere with emptying of saliva from salivary glands or even pump food in there while i eat.

First, the upper ones were so big (deep), they were touching the soft palate of my mouth. So i didn't wear them for a few month or until i was sure the construction work in that building was finished (much dust, i saw irritation on the face of his assistant, who looked like once sexiest woman on planet, Jennifer Aniston. Not anymore, sic transit but still with the attitude). So i went at the beginning of July and tried to have them fixed and started wearing them. Trouble is, in about one month i started to have these huge bulges on the side of my mandible where the parietal glands are.

So first, trying to find the cause by elimination i stopped wearing those. In a few days the bulges started to subside and now are almost gone. Possible complications of parietal glands infection is meningitis. On long term, i believe bacterial release from those and from wearing the partials without cleaning them after eating may lead to inflammation of esophagus, stomach with lymph nodes pressing on the common duct, bile and pancreas partial, intermittent blockage, fatty liver diseases, pancreatitis, high blood sugar. Didn't want to write about until i knew the outcome. Bulges are much smaller but not completely gone. This is just an example, mine never got like that. Note the symbolism. Parot.
This is an example found with google










And these are mine, new and old. New have hooks, are much deeper, especially right outer rim.
Updated 11/16
After starting to wear the new partials at the end of July i noticed bulges at both sides of my face, pretty similar with those in the image of this blog post though not so obvious (could mostly feel them by touch, about 1/4 inch thick). I also had dizziness and other symptoms that could indicate increased pressure of the Cerebrospinal fluid including the sound (in my own inner ear of course) similar to that of knocking of a ripe melon when taping the top of my head with the tip of my fingers.

My guess was the new partials and i stopped wearing those, starting an antibiotic course that lasted, with interruptions until today. However i kept using those dentures occasionally and every time the symptoms were coming back, even though on antibiotics.

On October 30 i decided to take action and started trim those, but i've done it in several steps, using sand paper it was a very slow process, until a few days ago when i got to the level of the older ones (though even those are big compared to the previous ones). After i finished adjusted them and filing about 1/4 of an inch of the rims, my symptoms started to ease, especially the headaches and chills after eating. My assumption is the dentures being so tall were interfering with the salivary ducts, pumping food back into those and salivary glands.
insert