Friday, July 12, 2013

Mini eseu despre ţigani - completabil

Unele ipoteze, informații și idei personale despre originea țiganilor în România și Europa.

O ştire bizară de ieri despre un manelist  [toate știrile despre maneliști sunt bizare; când am scris prima dată această postare nu prea erau alt fel de maneliști, acum majoritatea topurilor in SUA sunt ocupate de ei] "sechestrat în Italia?" care mi-a confirmat nişte gânduri mai vechi. Bine am căutat acum şi am văzut că ştirea a fost creată aşa la repezeală, fiindcă întâmplarea e veche. Face parte din arsenalul curent al media, de a aduce în atenţie fapte, cuvinte, idei, atunci când au ei nevoie, nu când se întâmplă sau e logic să fim înştiinţaţi. (apropo de manele http://dexonline.ro/definitie/manea).

Plecat în SUA din 95 nu credeam că voi mai atinge subiectul acesta vreodată. Dar în primăvara lui 96 un portar ras în cap de la Epson, unde lucram atunci (Epson Portland Incorporated) m-a întrebat dacă România e ţara de unde vin toţi ţiganii, rânjind binevoitor. Eu credeam că avea aşa o curiozitate ştiinţifică şi i-am răspuns şi eu la fel de zâmbitor dar puţin intrigat cu o replică luată dintr-o emisiune de la TV văzută, coincidental, recent relativ la acea conversaţie, unde am auzit că ţigan (gypsy) este un misnomer (bine nu ştiam pe atunci să vorbesc aşa în engleză) fiindcă europenii au confundat pe numiţii ţigani cu unii care ar fi venit din Egipt. Deci i-am returnat misnomerul, adică i-am zis că ţiganii vin din Egipt, aşa să văd cum reacţionează, la care zâmbetul i-a îngheţat pe faţă şi atunci mi-am dat seama că totuşi tipul vorbea serios, dar la mişto.

[Acum, după ce mai recent am văzut la ce niveluri de manipulări şi minciuni s-a ajuns în media, stau şi mă întreb, dacă bruneţii ajunși în Europa de Vest şi denumiţi de localnici gypsies, gitanos, gitans, etc., nu veneau cumva chiar din Egipt, fiind de fapt sclavi de diverse populaţii, ca nord-africană şi asiatică, fugind de otomani și de la mameluci. În 1517 Egiptul a fost ocupat de otomani în întregime. Înainte de ocupația otomană din 1517 Egiptul era stăpânit de mameluci, care erau tot musulmani, dar mai ciudați. http://en.wikipedia.org/wiki/Ottoman_Egypthttps://en.wikipedia.org/wiki/Mamluk. Asta ar confirma şi faptul că ţiganii sunt denumiţi uneori în România, de către ţărani, mai ales în est şi faraoni, iar uneori chiar... mameluci! Deci s-ar putea ca până la urmă cuvântul gypsie să nu fie de loc misnomer.]

A doua fază, m-am dus odată pe o insulă pe fluviul Columbia, lângă localitatea Cascade Locks în Oregon, tot în perioada aceea, și în ziua aceea erau nişte corturi de mai multe feluri, un fel de reconstituire live de istorie, din care unele erau de pionieri, unele de indieni americani, şi lângă un cort a venit un tip îmbrăcat cumva de nerecunoscut, bine, pentru mine toate erau noi pe atunci, şi mi-a zis ceva gen: maite! la care eu m-am uitat la el lung, nu am ştiut ce să-i răspund, iar el mi-a făcut semn să plec.

Câţiva ani mai târziu, în jur de anul 2000, pe un canal al Dish Network (îmi luasem satelit digital, şi fiindcă nu m-a lăsat la început managera de la apartament să pun antena afară pe perete, o ţineam pe un scaun în bucătărie - aveam un sistem de aliniere fiindcă nu stătea acolo tot timpul şi trebuia să deschid geamul ca să prind semnal fiindcă nu trecea prin sticla aia izolantă de la geamuri gen termopane din aluminiu iar dacă porneam cuptorul cu microunde luat în 95 de la un magazin de mâna doua unde m-a dus Nelu Ciorbă dispărea semnalul) deci am prins un film despre ţigani produs printre alţii de Yul Brynner, care era un documentar istoric şi încerca să explice originea ţiganilor. Filmul s-a repetat de mai multe ori pe diverse canale şi până la urmă l-am "tras" pe casetă dar l-am dat cuiva (tot unui Iulian) care nu mi l-a mai dat înapoi. Deci în filmul acela am auzit prima dată teoria originii indiene (în mod ciudat, filmul acela mi-a deschis gustul pentru istorie, care iată, putea fi prezentată şi altfel). Dar astăzi nu mai sunt de acord cu tot ce spunea, cel puţin partea cronologică.

Deci filmul spunea că în urma uneia dintre invaziile asupra Indiei [https://www.quora.com/Why-was-India-invaded-so-many-times], indienii au strâns o armată provenită din toate zonele Indiei (teorie argumentată în film de faptul că diversele dialecte ţigăneşti au cuvinte din toate părţile Indiei de azi) armată formată bineînţeles din casta războinică (vezi organizarea socială pe caste a Indiei  http://ro.wikipedia.org/wiki/Cast%C4%83).

Din ce-mi mai amintesc din film; indienii pe atunci mergeau la război cu tot cu familii iar o parte din acea armată a fost tăiată în timpul războiului de restul şi au fost împinşi în afara teritoriului Indiei şi cu timpul au devenit sclavi în Imperiul Otoman (acesta a apărut însă în 1299). (Sau poate s-au deplasat mereu spre vest fiind mereu împinşi din urmă odată cu extinderea acestuia, ceea ce nu s-a spus în film sau poate s-a spus şi nu-mi amintesc). O bună parte din ei au ajuns în România (dar şi în alte ţări europene) începând în jur de acu' 700 ani unde au fost puşi să muncească pe moşiile care unele au fost probabil în stăpânirea directă a otomanilor. În plin ev mediu, când în general populaţiile ţărăneşti din toată Europa erau legate de glie, au trăit în diversele locuri relativ izolaţi, poate având contacte de căsătorii cu alte grupuri.

În acea perioadă într-adevăr părţi din India au căzut sub ocupaţie musulmană. http://en.wikipedia.org/wiki/Mahmud_of_Ghaznihttps://en.wikipedia.org/wiki/Mamluk_Dynasty_(Delhi). Sub diferite forme şi asupra diverse teritorii, mai extinsă sau mai restrânsă, această ocupaţie a durat până la cucerirea Indiei de către britanici http://en.wikipedia.org/wiki/Muslim_conquest_in_the_Indian_subcontinent.

[De menționat, pentru cine nu știe, că în India de azi 14.2% sută sau 172 milioane de indieni sunt musulmani https://en.wikipedia.org/wiki/Islam_in_India].

Otomanii au folosit în tot imperiul şi sclavi provenind din Africa, care au fost întrebuinţaţi mai mult pentru armate de eunuci şi/sau ca sclavi sexuali (concubine în harem, care nu aveau urmaşi, copiii lor fiind omorâţi la naştere - spune istoria oficială). E posibil ca unii din acei sclavi africani s-au combinat cu cei indieni şi poate din alte zone ale Asiei înainte de a ajunge pe teritoriul de azi din România. E posibil să se fi adus în România grupuri compacte şi din alte populaţii. Dar asta nu explică prezenţa în România de azi de grupuri compacte, cu legături familiale, care şi-au păstrat ADN-ul pentru sute de ani.

La fel, posibil, după cum am spus cu câteva paragrafe mai sus, este ca sclavii să fi fugit progresiv din calea extinderii imperiul otoman, în toată perioada când acesta a fost suficient de aproape de România, asta explicând şi existenţa grupurilor familiale sau şatrelor, ei provenind de peste tot, unii chiar şi din India, iar ţiganii să fie de fapt o populaţie diversă, cu cel puţin două mari ramuri, cei din India şi cei din Egipt, şi asta ar explica şi numărul mare de dialecte, sau cine ştie, poate chiar limbi diferite de-a lungul Europei.

O altă ipoteză este că o parte din ei au fost pur și simplu comercializați de-a lungul și de-a latul imperiului otoman, venind din direcția continentală asiatică iar o altă parte chiar de creștinii din orașele cetate italiene, filiera egipteană, deci africano-asiatică, cei de origine indiană fiind aduși în Egipt de către mameluci care au avut pentru un timp simultan sultanate și în Egipt și în India.

Bine ei au fost eliberaţi la 22 decembrie 1855 de Divanul Obștesc din Principatul Moldovei şi în 1856 de domnitorul Barbu Știrbei în Principatul Românesc dar la fel ca şi eliberarea sclavilor din America, fără nici un plan pentru integrare. Astfel ei au ajuns o povară şi o responsabilitate veşnică pentru clasa mică şi mijlocie din populaţia majoritară.

Pe pagina despre ţigani din Wikipedia în română apare şi numele lui Neagu Djuvara, al cărui nume este legat de unele teorii bizare, controversiale şi care se contrazic reciproc asupra originii românilor (adică ori ţigani, ori cumani (negri)). http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%A2iganihttp://www.lemonde.fr/societe/infographie/2012/10/17/la-population-tsigane-dans-les-pays-europeens_1771050_3224.html.

(Existenţa ţiganilor în România şi provenienţa lor posibilă parţială din India complică prin coincidenţă şi confuzie explicarea teoriei lingvistice conform căreia fondul lexical de bază al limbii române provine din sanscrita şi nu din latină şi/sau slavă, acestea fiind surse secundare.)

Apropo de ţări europene. Recent fost re-pompat în media un articol care conţinea adiacent şi informaţia conform căreia ţiganii au venit în Europa, prima dată în România, pe la nordul Mării Negre, în jur de anul 1000. M-am uitat acum într-un dicţionar etimologic francez unde ştiam că sunt menţionate datele la care apar cuvintele în limba franceză. Cuvântul ţigan, în forma cingane, este prima dată menţionat în sec XV http://www.cnrtl.fr/etymologie/tsigane.

În alte menţiuni, de ex. în Wikipedia în limba franceză, se spunde direct că "les gens de voyage", care după cum am mai spus, "au fost confundaţi cu egiptenii", sau poate numai în vestul Europei, care europeni nu erau aşa de ignoranţi şi puteau să-şi dea seama, dacă veneau din Egipt (de fapt dintre țigani, chiar nu vorbea nici unul vreo limbă cunoscută, ca de ex araba, câte cuvinte îi trebuia ca să spună de unde vine), iar ţiganii de alte tipuri s-au oprit mai la est şi poate au venit din Siria (cu acea ocazie menţionată mai jos) sau poate chiar din teritoriul care în zilele noastre a devenit Afganistan http://fr.wikipedia.org/wiki/Gens_du_voyage. [este clar pentru mine acum că europenii nu prea vor să spună ce și cum despre țigani, fiindcă poate ar dovedi o destul de recentă (500 de ani în urmă) implicație în comerțul și folosirea sclavilor]. Și nu m-ar mira așa de mult, fiindcă Spania a fost sub ocupație musulmană care treptat s-a redus spre sud dispărând în jur de 1500 D.H..

Două lucruri putem observa aici. Oamenii au călătorit. Fie că au scăpat din sclavie în timpul haosului care a urmat destrămării și ocupării Sultanatului Mameluc din Egipt, fie că au scăpat de/la otomani, sau aduși din Africa de musulmanii care au ocpuat fie că au scăpat de pe gliile boierilor români și au fugit pentru o viață mai ușoară în vest. Obișnuiți cu căruța cu coviltir ca singură casă, după câteva generații de fugă, au uitat efectiv de unde veneau și cine erau. Însă remarcabil este faptul că au supraviețuit împreună.

În orice caz. La fel ca negrii din America de Nord, care s-au amestecat mult cu alte populaţii, mai ales americani nativi, unde nu găseşti doi metiși care să fie de aceeaşi compoziţie genetică, şi în România, în afara celor care au rămas nomazi, restul s-au amestecat cu populaţia originară majoritară şi alţi imigranţi, creând o categorie care uneori este vag recognoscibilă prin trăsături fizice, uneori şi comportament şi am ajuns unde vroiam căci s-ar părea că unele forţe politice din România folosesc această confuzie şi promovează membri din această categorie, uneori vag ţigani, dar îm general mai mult vag asiatici, la nivelele superioare ale societăţii române, şi îi încurajează sau uneori forţează să adopte un comportament ostentativ ţigănesc, exagerat, totul completat cu facilitări şi know-how prin care ajung să "controleze" firme, bani, afaceri, partide, mişcări culturale (vezi manelismul) etc., contribuind şi făcând parte dintr-un plan pentru măcinarea societăţii româneşti şi nu numai.

Din acest plan face parte şi adoptarea în 1971 a termenului de rom, sau rrom sau poate chiar simultan şi schimbarea denumirii oficiale din Rumânia în România şi promovarea artificială a unei limbi şi culturi transnaţionale (romanes, romani) care de fapt nu prea există în realitate.

Unele forţe politice care au o acoperire mondială din ce în ce mai mare tind să folosească membri ai minorităților, promovaţi artificial în politică, entertainment şi controlaţi în scopul subminării culturii acestor minorităţi sau chiar a majorităţii din ţările respective. [Din aceștia, putem menționa aici Shriners, o ramură recentă a masoneriei, care are la bază... fun-ul https://en.wikipedia.org/wiki/Shriners].

Eu favorizam cumva ipoteza venirii prin Egipt, din motiv mai ales de nume, Gypsy/Gipsies, care are corespondent şi în franceză, unul din numele dat lor fiind Gitane (pentru femei și celebra marcă de țigări), care vine din spaniolă [pe o posibilă filieră spaniolă în timpul califatului Umayad https://en.wikipedia.org/wiki/Umayyad_conquest_of_Hispania, țigani și faraoni în România (în judeţul Bacău este o localitate care se numeşte chiar aşa, Fărăoani.)

"La palabra «gitano» procede de «egiptano», porque en el siglo XV se pensaba que los gitanos procedían de Egipto. " http://es.wikipedia.org/wiki/Gitano#Historia

Deci căutând argumente pentru această ipoteză am dat de ceva foarte interesant. Au existat simultan sultanate conduse de Mameluci http://en.wikipedia.org/wiki/Mamluk şi în India, şi în Egipt. Între ele au existat probabil legături comerciale. Posibil de facilitat emigraţia din India către Egipt, (forţată sau economică).

http://en.wikipedia.org/wiki/Mamluk_Sultanate_(Cairo)

http://en.wikipedia.org/wiki/Mamluk_Sultanate_(Delhi)

http://en.wikipedia.org/wiki/Slavery_in_India#Slavery_under_the_Turkic_Delhi_Sultanate

Odată cu venirea otomanilor în Egipt, poate înainte, posibil ca acei ipotetici imigranţi indieni din Egipt au fugit în Europa. Ocuparea Egiptului de către turci s-a completat în 1517, dar e posibil ca aceasta să se fi întâmpla, gradual, mai devreme, în timpul dinastiei musulmane Burji, care a fost o perioadă de instabilitate în Egipt. http://en.wikipedia.org/wiki/Burji_dynasty.

În limba română vorbită chiar există cuvântul mameluc, în DEX fiind dat ca neologism şi ca un cuvânt peiorativ (ultimul de pe listă) http://dexonline.ro/definitie/mameluc. Dacă întrebi pe oricine din România ce înseamnă mameluc, nu va spune că un soldat din garda personală a sultanilor din Egipt, căci nici nu au auzit vreodată, ci toţi vor merge la ultima definiţie din acest link, iar cuvântul posibil să fi intrat în română din ţigănească şi nu din franceză, păstrându-se sensul negativ.

http://en.wikipedia.org/wiki/Ottoman%E2%80%93Mamluk_War_(1485%E2%80%9391)

http://en.wikipedia.org/wiki/Spice_trade#Age_of_Discovery:_finding_a_new_route_and_a_New_World



În orice caz. După ce am citit şi articolul din ultimul link, îmi devine din ce în ce mai clar că o parte a ţiganilor provin din sclavi, parțial de origine indiană, aduşi de mameluci din India în Egipt şi Siria pe drumul maritim al mirodeniilor, care l-au controlat timp de secole, care au fugit în jurul timpului războiului turco-mameluc în jurul anului 1500 când mamelucii au pierdut controlul Egiptului şi al Siriei în favoarea otomanilor şi s-au refugiat în diverse ţări din Europa. Este posibil ca cei care provin direct din Egipt au ajuns mai mult în vestul Europei iar cei din Siria, care era tot sub controlul mamelucilor din Egipt mai mult în est, explicând astfel diferenţele lingvistice şi dialectele ţigăneşti. Dar este posibil ca o parte din ei să fi venit în Europa şi mai devreme, din comerţul cu sclavi practicat de mameluci cu cele două state italiene, Genova şi Veneţia, sau ca fugari de la mameluci din moment ce există atestări, puţine, ale prezenţei ţiganilor începând din secolul 14 pe teritoriul de azi al României, dar şi mai târziu, aduşi de otomani.

Mă gândeam la perioada când mamelucii au fost "stăpâni" în Egipt. Elită. (De fapt de-a lungul istoriei lor, băieţii lor erau despărţiţi de mame şi crescuţi în barăci militare unde nu aveau loialitate faţă de alţii decât de-ai lor, deci practic tot ca sclavi, o practică ce aminteşte de... spartani!)

[Egiptul mameluc. Societate închisă, masculină, inițiatică. Înainte de 1500. Poate de aici se trag şi rădăcinile societăţilor secrete de tip masonic care tocmai pe atunci luau naştere în Europa, când Egiptul a fost cucerit de otomani, când probabil nu numai sclavii (viitorii ţigani), dar poate şi nişte mameluci bogaţi (cuvântul mameluc înseamnă sclav în arabă) au emigrat în Europa? Sau poate cruciaţii cu care aveau contacte sau comercianţii europeni au cules informaţii şi idei de la aceştia... Cu acces timp de secole la piramide și alte surse arheologice chiar mai virgine decât le-a găsti Napoleon și de ce nu poate chiar întregi biblioteci. Să nu uităm că francmasonii se reclamă în parte de la Egiptul antic, dar au și un gust pentru greci și spartani].

Am citit puţin în pagina http://en.wikipedia.org/wiki/Slavery_in_India din timpurile antice, de unde am înţeles că tocmai datorită sistemului de caste, dar şi culturii şi religiei, sclavia a fost redusă ca procentaj şi mult mai blândă sau poate chiar nici măcar nu poate fi considerată sclavie când o comparăm cu cea din ţările pre-europene, ca Grecia antică sau Roma.

Însă odată cu pătrunderea islamului în India, chestiile s-au schimbat şi aceasta poate dovedi că perioada cea mai probabilă pentru strămutarea pașnică a unor asemenea numere de populaţie care a făcut posibilă apariţia unei întregi naţiuni nomade care s-a menţinut mai bine de jumătate de mileniu în Europa a fost perioada sultanatului mameluc din Delhi. Mai mult decât atât, mamelucii înşişi fiind o naţiune de sclavi, probabil pentru ei era ceva obişnuit.

Bine persistenţa se mai explică şi datorită faptului că existau afinităţi culturale şi lingvistice cu europenii [vezi teoria lingivistică indo-europeană], iar pentru sclavii respectivi a fost o destinaţie la îndemână, odată scăpaţi, în vremuri tulburi, de război, de la captivii lor, fiindcă întoarcerea în ţara lor de origine, datorită pierderii memoriei originii lor şi datorită distanţei enorme.

Pentru că Europa şi India sunt înrudite (lingvistic şi genetic şi cultural) mai mult decât orice alte zone geografice de pe planetă la aceeaşi distanţă una de alta.

Mai sunt și alte ipoteze, similare. Sau poate toate sunt adevărate și originea țiganilor din Europa are o istorie complexă, ei venind în mai multe valuri și pe mai multe rute, din India, Africa și Asia.

"According to the Persian historian Firishta, after the Ghaznavid capture of Thanesar (c. 1014), "the army of Islam brought to Ghazna about 200,000 captives, and much wealth, so that the capital appeared like an Indian city, no soldier of the camp being without wealth, or without many slaves"
"
http://en.wikipedia.org/wiki/Slavery_in_India#Slavery_under_Arabic_and_Turkic_invaders

"Later in the 13th century, Balban's campaign in Ranthambore, reportedly defeated the Hindu army and yielded "captives beyond computation""

http://en.wikipedia.org/wiki/Slavery_in_India#Slavery_under_the_Turkic_Delhi_Sultanate

1 comment:

George Ion said...

Like many others before me i started to ask myself about the link between masonry, Egypt and the Bible. I found several important pages, but no information is more important for the novice as the name https://www.google.com/search?q=hiram+abiff, the name unnamed in the Bible of the chief architect of King Solomon's Temple builders.

Post a Comment

Friendly comments welcome

Note: Only a member of this blog may post a comment.