Brushed up 4/03/2023
Everybody has seen the news about Quantum Entanglement. They are not exactly new news but just revived ones. For some of us though, they are. And people of the whole planet reading about can now brainstorm and come up with ideas.
http://www.collective-evolution.com/2013/01/20/quantum-entanglement-what-it-is-and-why-its-relevant/
What came to mind is the possibility of interstellar communications. And not only in the future but probably since longtime ago in the past.
It has already been stated that "It thus appears that one particle of an entangled pair "knows" what measurement has been performed on the other, and with what outcome, even though there is no known means for such information to be communicated between the particles, which at the time of measurement may be separated by arbitrarily large distances."
http://en.wikipedia.org/wiki/Quantum_entanglement
Ok. If photons can spontaneously split into entangled pairs, let's say that a number of photons arriving to Earth from a certain star can be entangled with photons arriving from the same star on a different planet at the same distance like that of Earth - source star.
All you need is a way to separate those from photons coming from all directions, filter them from non entangled ones and a way to measure them.
The communicating through measuring of the entangled photons is instant regardless of distance. However, in practice it can be real time duplex only if the two planets are at similar distances from the place of the splitting of the photons, because the entangled photons need to arrive at both ends simultaneously. The place in space where such communication can practically occur is on the surface of a sphere like in the picture in this article.
http://www.bbc.com/future/story/20141112-will-et-understand-our-messages
And for planets in motion, that can happen only for brief periods of time, at certain times.
Or maybe there is a way to trap entangled photons during those brief moments and use them... later!
Needles to say, there can be already devices on Earth that just do that, for immemorial times.
Showing posts with label Egypt. Show all posts
Showing posts with label Egypt. Show all posts
Thursday, November 13, 2014
Thursday, October 16, 2014
Star Brought By Wind
by Ana Blandiana
From the begining you've been brought by wind
Like a seed.
I've even been jocking. "Who ever saw
A star brought by wind?"
Only later,
When you stood on my forehead
And started germinating
I realized that you are a seed.
Greedy, stuck wildly in my brain,
With coarse rays figuring roots,
You're a seed. Too bad
Cause the plant which,
Like light from light, you are growing
Cannot be seen
Until after i'm darkened.
From the begining you've been brought by wind
Like a seed.
I've even been jocking. "Who ever saw
A star brought by wind?"
Only later,
When you stood on my forehead
And started germinating
I realized that you are a seed.
Greedy, stuck wildly in my brain,
With coarse rays figuring roots,
You're a seed. Too bad
Cause the plant which,
Like light from light, you are growing
Cannot be seen
Until after i'm darkened.
Monday, October 6, 2014
64
Don't know if i still can (retrieve those ideas). Yesterday i was trying to write a mini-essay about the nr.64. Got stuck in an online dictionary that it seems now somebody was playing with. I'm gonna try again. After all, the word essaie in French means try.
But before i start i have to say what this number meant to me until today. Early home computers' (later called PCs) memories and memory unit allocation on many early mainframes and minis had a size of 64 koctets. Octets from the latin word octo, opt in Romanian, that means eight in English, an octet being 8 bits (bit = smallest memory size) later baptized, i don't know why, byte. (Maybe from the four incisive teeth on each jaw a human use to byte with, i don't know LOL). No, it's a logical extension of the word bit, a byte being comprised by eight bits. Ok LOL again, not that logical. (Who did it?).
2 to the power of 16 is 65536. Not exactly 64 Kbytes, but in a way, yes, because 65536 = 1024 * 64.
I have no idea why. Maybe the early computer manufacturers new about http://en.wikipedia.org/wiki/Masonic_manuscripts#Halliwell_Manuscript.2C_or_Regius_Poem
Truth is it was enough to write some programs, for other you had to segment the programs so each segment can be loaded in a memory page of 64K.
Soon it grew to 128 (i had a Sinclair Spectrum at work with memory of that size but i'm not sure anymore) and the first IMB "compatible" PCs came with 386 then extended to 1024 or one meg. One meg (megabyte - literally mega byte) was huge compared to 64 that many mainframes used for years but today we are measuring memory sizes in Gigs, that is thousand of megs and God knows what's next. Terra bytes for hard drives. Always symbolic.
But this is just the beginning of my mini-essay. Cause i've also encountered the number 64 in Hindu mythology.
http://en.wikipedia.org/wiki/Kal%C4%81
http://en.wikipedia.org/wiki/Kali
I am not that good in Sanskrit to establish a connection between the two words.
After reading this article http://www.libertatea.ro/detalii/articol/secretele-initierii-masonice-509411.html i found out about the masonic (ritual) death. Think i heard about before.
So if we connect all these can we make a link?
Don't know, in the 64 kalas or arts of Krishna there is no reference to Euclid nor geometry. Euclid was much younger, historically speaking . "Puranic sources mention[12] Krishna's disappearance marks the end of Dvapara Yuga and the start of Kali Yuga (present age), which is dated to February 17/18, 3102 BCE" http://en.wikipedia.org/wiki/Krishna
There is something here "In pleading, begging, railing, desperate lines, the Bengali Ramprasad Sen explores the depth of love and despair that is the love of the dark Mother Kali. The Saundarya Lahari (often attributed to Adi Shankara) details the magnificent, radiant form of the Devi as queen of the universe, and reveals the esoteric meaning of her form as the Sri Yantra, the geometric pattern of energies that describes the inner workings of the universe." http://www.infinityfoundation.com/mandala/i_es/i_es_caldw_goddess_frameset.htm
But the idea i was following was different. I know Regius Poem was dated ca. 1425-50. But now i read "The document relates how the craft of masonry was brought to England during the reign of King Athelstan (924–939)".
I know it comes from Egypt. (Everybody knows that i think).
Fewer know though about Mamluks. There was simultaneously a Mamluk kingdom in Egypt and one in Delhi before that manuscript was written. http://en.wikipedia.org/wiki/Mamluk Proably linked to each other, bringing also a possible explanation of the existence in Europe of slaves from India, especially after the wars and conquest by the the ottomans of the Mamluk kigndom, with the escape of their Indian slaves in Europe. I wrote more about this here http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2013/07/mini-eseu-despre-tigani-completabil.html I was thinking. What if the craft is not coming from Ancient Egypt but from India, especially from the cult of goddess Kali via the Mamluks? Or maybe it only partially comes from their, the rest being inherited and mixed by the Mamluks from whatever was still preserved from the heritage of ancient Egypt, maybe the worshiping of the Sun God during their kingdom (sultanate).
But before i start i have to say what this number meant to me until today. Early home computers' (later called PCs) memories and memory unit allocation on many early mainframes and minis had a size of 64 koctets. Octets from the latin word octo, opt in Romanian, that means eight in English, an octet being 8 bits (bit = smallest memory size) later baptized, i don't know why, byte. (Maybe from the four incisive teeth on each jaw a human use to byte with, i don't know LOL). No, it's a logical extension of the word bit, a byte being comprised by eight bits. Ok LOL again, not that logical. (Who did it?).
2 to the power of 16 is 65536. Not exactly 64 Kbytes, but in a way, yes, because 65536 = 1024 * 64.
I have no idea why. Maybe the early computer manufacturers new about http://en.wikipedia.org/wiki/Masonic_manuscripts#Halliwell_Manuscript.2C_or_Regius_Poem
Truth is it was enough to write some programs, for other you had to segment the programs so each segment can be loaded in a memory page of 64K.
Soon it grew to 128 (i had a Sinclair Spectrum at work with memory of that size but i'm not sure anymore) and the first IMB "compatible" PCs came with 386 then extended to 1024 or one meg. One meg (megabyte - literally mega byte) was huge compared to 64 that many mainframes used for years but today we are measuring memory sizes in Gigs, that is thousand of megs and God knows what's next. Terra bytes for hard drives. Always symbolic.
But this is just the beginning of my mini-essay. Cause i've also encountered the number 64 in Hindu mythology.
http://en.wikipedia.org/wiki/Kal%C4%81
http://en.wikipedia.org/wiki/Kali
I am not that good in Sanskrit to establish a connection between the two words.
After reading this article http://www.libertatea.ro/detalii/articol/secretele-initierii-masonice-509411.html i found out about the masonic (ritual) death. Think i heard about before.
So if we connect all these can we make a link?
Don't know, in the 64 kalas or arts of Krishna there is no reference to Euclid nor geometry. Euclid was much younger, historically speaking . "Puranic sources mention[12] Krishna's disappearance marks the end of Dvapara Yuga and the start of Kali Yuga (present age), which is dated to February 17/18, 3102 BCE" http://en.wikipedia.org/wiki/Krishna
There is something here "In pleading, begging, railing, desperate lines, the Bengali Ramprasad Sen explores the depth of love and despair that is the love of the dark Mother Kali. The Saundarya Lahari (often attributed to Adi Shankara) details the magnificent, radiant form of the Devi as queen of the universe, and reveals the esoteric meaning of her form as the Sri Yantra, the geometric pattern of energies that describes the inner workings of the universe." http://www.infinityfoundation.com/mandala/i_es/i_es_caldw_goddess_frameset.htm
But the idea i was following was different. I know Regius Poem was dated ca. 1425-50. But now i read "The document relates how the craft of masonry was brought to England during the reign of King Athelstan (924–939)".
I know it comes from Egypt. (Everybody knows that i think).
Fewer know though about Mamluks. There was simultaneously a Mamluk kingdom in Egypt and one in Delhi before that manuscript was written. http://en.wikipedia.org/wiki/Mamluk Proably linked to each other, bringing also a possible explanation of the existence in Europe of slaves from India, especially after the wars and conquest by the the ottomans of the Mamluk kigndom, with the escape of their Indian slaves in Europe. I wrote more about this here http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2013/07/mini-eseu-despre-tigani-completabil.html I was thinking. What if the craft is not coming from Ancient Egypt but from India, especially from the cult of goddess Kali via the Mamluks? Or maybe it only partially comes from their, the rest being inherited and mixed by the Mamluks from whatever was still preserved from the heritage of ancient Egypt, maybe the worshiping of the Sun God during their kingdom (sultanate).
Thursday, August 29, 2013
Nel mezzo del cerchio
Nu, nu o să scriu această postare în italiană. Sunt prea obosit. E
mult de când am citit măcar ceva. Nu ştiu să formez fraze impecabile şi
decât să scriu ceva care stârneşte zâmbete, mai bine renunţ.
Dacă vrei, poţi!
Era o reclamă la Adidas prin anii 90. Steffi Graff. Adidas Torsion. O modă care a trecut. Steffi Graff care a avut probleme cu fiscul. Chiar reclama aceea era adresată celor fără bani pe atunci de la noi. Era şi un leu care răgea în clip? A şi reclama cu romul Bacardi, ăla cu liliacul pe etichetă!
Deci prin mai 93, după sfaturile unei persoane din Focşani (ce sfaturi că a fost persuasiune) mi-am cumpărat un bilet la un târg de informatică din Viena, CeBIT sau aşa ceva. Cu gândul să încerc să trec în Italia.
A ce faze s-au întâmplat la târg. Era o tipă de la Microsoft. Mi-a zis că dacă învăţ bazele limbii germane să o sun peste câteva luni că poate îmi dă un job.
Erau multe bufeturi şi mi-era o foame... Dar nu aveam bani să cumpăr nimic.
A doua zi după târg mi-am luat bilet de tren până la graniţa cu Italia. La punctul de frontieră, destinaţia mea de pe bilet, am coborât din tren şi mă gândeam cum să trec graniţa, fără viză. Am mers pe jos şi am văzut chiar fâşia de frontieră cu porţiunea de pădure lipsă. Am ajuns la o staţie de benzină de la care se vedeau benzile autostrăzii care treceau printre nişte stâlpi unde erau grănicerii.
După câteva ore de stat acolo a venit din Italia un tip cu un van probabil să cumpere ceva mai ieftin de la magazinul de lângă staţia de benzină. Angelo. Cu câtă italiană ştiam eu l-am întrebat dacă poate să mă treacă. Vuoi una passeggiata? Aspetta qui. A intrat în magazin şi a stat cât mi s-a părut o veşnicie. Eram obosit, fără bani, nu ştiam ce voi face dacă nu voi trece. Cred că nu aveam bani să mă întorc în România. Viza de Austria îmi expira în seara aceea!
Bine a ieşit din magazin şi m-a invitat pe locul din dreapta. A pornit şi când am ajuns la punctul de trecere l-a salutat pe grănicer. Acela a vrut să treacă prin faţa van-ului spre mine, probabil arătam nefamiliar. Atunci Angelo a ridicat piciorul de pe ambreiaj şi a smucit van-ul şi a blocat motorul. Grănicerul s-a făcut că se sperie şi s-a dat la o parte şi ne-a lăsat să trecem. Nu cred că vroia să-şi strice ziua pentru că dacă spunea cuiva, faza se lăsa cu poliţie, etc.
A fost un minut care mi-a definit viaţa. Deci am intrat în Italia. Când am ajuns în centrul acelei localităţi de graniţă, Tarvisio, era lume adunată şi un accident. Un tip se răsturnase cu motocicleta. C'è il mio nipote! a zis Angelo şi m-a lăsat câteva străzi mai departe.
Am mers pe jos până la ieşirea din Tarvisio. Tot timpul mă uitam înapoi şi mă gândeam că acuşi acuşi o să vină vreun poliţist să mă aresteze. De fapt feeling-ul ăsta l-am avut tot timpul în Italia. (Degeaba, căci după 3 luni adică după ce m-am săturat de Italia, m-am dus la poliţie, LOL, să le spun că sunt ilegal, credeam că or să mă trimită ei înapoi, dar au început să râdă şi mi-au zis să-mi văd de treabă). Mă uitam la calea ferată din vale şi la autostradă şi nu-mi imaginam cum o să ajung la Roma, unde era soţul tipei care m-a convins să plec.
La ieşirea din Tarvisio era un alt benzinaio. Un tip tânăr care nu avea clienţi şi se pregătea să închidă şi a stat de vorbă cu mine. I-am povestit cum am învăţat italiană de la televizor (bine pe fondul francezei care o ştiam binişor din liceu) şi i-am zis că vreau să merg la Roma să caut ceva de lucru.
Tipul la un moment dat a zis că ce dracu, e plină Italia de imigranţi şi criminali, iar eu dacă vreau să caut ceva de lucru mă va ajuta. M-a urcat în maşină şi m-a dus pe autostradă câteva localităţi spre interior.
View Larger Map
Aici pe unul din scaunele astea am petrecut prima noapte în Italia, aşteptând dimineaţa când am luat primul intercity spre Roma. Toată noaptea au circulat maşini, unele cu tobele de eşapament modificate. Când se liniştea un zgomot, apărea altul, maşini, sirene de salvare care eu credeam că sunt de poliţie, etc. Eram terminat de oboseală dar nu aveam cum să adorm pe un scaun din acela. Tipul de la staţia de benzină mi-a dat şi vreo două zeci de mii de lire să stau la barul unde erau scaunele acelea dar barul s-a închis. Probabil aveam suficienţi bani să stau la hotel, dar nici nu am ştiut că era hotel acolo, am ajuns noaptea şi am intrat direct în bar şi am cerut o cafea, după cum mi-a spus el. Mi-a dat barmanul un degetar de cafea şi eu credeam că m-a ghicit că nu am bani şi mi-a dat şi el ce a avut mai ieftin. LOL pe atunci nu ştiam de ristretto şi espresso, ce proşti eram românii pe atunci... La vreo oră după aceea a închis barul iar gara era şi ea închisă, până dimineaţa.
Ok dimineaţa am pornit spre Roma. Trenul mergea poate mai repede decât maximul de atunci din România, 120 kmh, dar din cauza numeroaselor tunele părea că merge mai repede. Am dormit câteva ore.
Am ajuns la Roma pe nişte nori negri, apăsători, iar totul părea întunecat. Prima noapte am dormit-o în autobuz, am mers toată noaptea în autobuz.
Era un birou al Caritas diocesana lângă gara Termini. Am aplicat acolo pentru servicii.
Dar o săptămâna am dormit cu alţi români, pe unde am putut. Prin trenuri în gară. În cimitire de maşini. Ţin minte într-o noapte am dormit la parter într-o maşină sub alte două. La un moment dat un tip de la etaj s-a p...
OK după o săptămână am ajuns în adăpostul de sub gara Termini. Era un dormitor, erau maşini de spălat şi călugăriţe care ajutau. Unele haine după o săptămână nu se mai puteau spăla.
Am făcut şi o baie şi mi-au dat nişte haine printre care o cămaşă de mătase, gri-mov.
Mi-au zis alţi români cum să caut de lucru. Am luat un autobuz spre zona cu firme din estul Romei pe via Casilina. Bineînţeles, nu puteam să calc codul onoarei românilor, deci nu foloseam bilet de autobuz.
În gară se vindeau cartele de telefon la jumate de preţ. Românii blocau ieşirea cartelei din telefon şi după aceea le recoltau.
Intram, la vreo firmă, spuneam o frază două, sono ingegnere Rumeno, parlo inglese i francese e sto cercando di lavoro.
După câteva zile am intrat la Tormar, la 30 Via dei Ruderi di Torrenova. Marmi i Graniti. Am uitat cum era numele mic al patronului. Ventrella. Avea doi băieţi, Marco şi Maurizio. Pe nevasta lui Maurizio o chema Carla. Mai aveau şi o secretară. Il ragioniere, Legalupo. Aveau un calculator, AS400 pentru baza de date şi contabilitate şi nişte PC-uri. A şi încă un tip am uitat cum îl chema, Ettore.
Dar în prima seară am stat de vorbă cu bătrânul, care era singur la firmă. Am să-i spun Ventrella până îmi amintesc. Vorbea când italiană, când dialectul roman. Când începeau ei să vobească romana între ei nu mai înţelegeam nimic.
Era foarte mişto înăuntru, pe jos granit lustruit eu am crezut că-i dat cu ceară şi mă temeam să nu alunec. PC-uri şi terminale de AS400. Maşină de cafea în holul de la intrare şi un mic slogan în hol deasupra uşei: MARMI I GRANITI SONO PRODOTTI NATURALI!
View Larger Map
Ventrella a desenat un cerc pe o foaie de hârtie su la scrivania şi a pus un punct în mijloc şi a zis: Sei nel mezzo del cerchio!
(Chiar zilele trecute am revizuit nişte simboluri masonice dintre care cercul cu punct în mijloc. Am unul chiar şi acum, în frigider).
După o pauză în care am mai discutat alte chestii, a întrebat: Sai leggere? La care am rămas blocat. Nu ştiam ce înseamnă leggere. LOL.
Până la urmă mi-a zis: Vieni domani e parlerai con i miei figli, vediamo che dicono loro, io no so niente di queste cose come i computer...
OK, gata, mi-a crescut inima, m-am dus la adăpost sub gară şi am venit a doua zi dimineaţa la ora la care mi-au zis, îmbrăcat în cămașa mov de mătase de la Caritas.
Bătrânul m-a luat şi m-a dus în curte. Erau stive de marmora şi granit aşezate vertical pentru a fi văzute de clienţi şi între ele creştea iarbă. M-a pus să smulg iarba dintre ele cu mâna. (Chiar, mai târziu, după vreo lună-două am văzut cum le tăiau cu o maşină cu fir de nailon, chiar nici azi nu am înţeles de ce m-a pus să fac asta). Deci am smuls iarbă toată dimineaţa şi la prânz am venit Marco şi m-a luat înăuntru.
M-a lăsat să mă spăl pe mâni şi mi-a dat un sandviş. M-a aşezat la un terminal de AS400 de care nici nu auzisem şi mi-a arătat cum să introduc nişte facturi. A văzut că pot şi mi-a zis că mă angajează cu 800.000 lire pe lună (cam 800-1000 de dolari pe atunci). A luat ziarul şi a început să caute o gazdă pentru mine. În ziar era un titlu cu litere mari: IMMIGRATI, C'E LA SANATORIA!, o ştire despre un proiect de lege ce trecuse o cameră şi aştepta să treacă cealaltă sau trebuia semnat de preşedinte, nu mai ştiu, care ar fi legalizat toţi imigranţii, chiar ce noroc ar fi fost, dar nu a fost să fie, a căzut la vreo săptămână după aceea.
Aşa a început munca la Tormar.
La prânz luam trenul şi mergeam în centru la Caritas.
Marco mi-a găsit gazdă, mai ales că şederea mea la adăpost a durat numai trei săptămâni.
Şi aici încep sau poate au început chiar mai înainte coincidenţele stranii. Strada unde stăteam se chema Via delle Gardenie. Nr.35 Sc.C Ap.20. Eu în Bacău am stat pe strada Energiei Nr.35 Sc.C Ap.20. Ambele adrese la etajul 4, ultimul!
View Larger Map
Erau doi studenţi, pe cel care închiria îl chema Stefano diPietro parcă şi era din Campobasso. Mai era un tip, Alarico, alt student, cam beţiv şi declarat comunist. L-am văzut odată beat pe stradă. Al treilea era Davide, un evreu din Bari. Davide cânta la vioară şi la un moment dat a prins un job la un teatru. Deci apartamentul avea 3 camere plus terasa transformată în cameră. Toate aveau marmoră pe jos iar terasa avea fainaţă. Era pe colţ şi avea vedere la stradă.
Pe prietena lui Pietro o chema Angelita, aproape ca pe nevastă-mea.
Multe multe faze îmi amintesc dar una vreau s-o scriu ca să nu o uit.
Într-o zi, am impresia că după ce am pierdut job-ul la Tormar, a venit fratele lui Stefano. Spunea că era arhitect şi avea un birou (studio) de arhitectură în Campobasso. Nu mă vedea cu ochi prea buni. M-a dus la barul din stradă şi mi-a făcut cunoştinţă cu un tip, iar acela a dat din cap că nu.
În ziua acea a apărut şi o brunetă, cam solidă, cu o rochie albă cam sumară parcă din in topit. Fratele lui Stefano mi-a zis i-ar face ceva, un verb pe care încă nu îl ştiam dar fetei îi plac fetele. Când l-am întrebat ce înseamnă ce a zis chiar s-a uitat la mine ca şi cum ar vrea să mă ia la bătaie iar eu i-am zis repede credo che o capito che significa... Tipa cred că semăna cu o cunoscută cântăreaţă care pe vremea aceea o ascultam tot timpul la Radio Dimensione Suono.
La un moment dat a apărut un prieten de-al lui Alarico din America de Sud care avea maşină.
Altă dată, pe la început a apărut o soră a lui Alarico. Era foarte tânără, prietenoasă şi spunea că e studentă la Dublin, Irlanda. Şi ea seamănă cu o celebritate.
Deci hai să repetăm. Eu, un imigrant român, fără bani, zdrenţuros contra o gaşcă de actori şi celebrităţi care eu nu ştiam cine sunt. Au făcut ce au vrut până la un moment dat cineva i-a liniştit şi atunci ei mi-au spus să plec de la job şi eu normal după 3 luni de asemenea viaţă în Italia, am plecat direct la gară... A nu am mai "lucrat" două zile ca să-mi fac bani de tren pentru că toţi banii, un milione, adică o mie de dolari pe vremea aceea tocmai îi trimisesem acasă...
A şi îmi mai amintesc ceva. Am luat-o înapoi pe acelaşi traseu pe care am venit dar la graniţa cu Austria când a oprit trenul un grănicer austriac a venit direct la mine, mi-a spus să cobor, şi a spus cuvântul Trieste. Atât.
Chiar şi la Caritas sub gară eram o gaşcă de trei parcă care după aceea ne întâlneam mereu duminicile când ne plimbam pe via dei Fori dei Imperatori, acolo unde este zidul cu harta Romei care includea şi Dacia, iar unul din cei trei era un tip din Brazilia.
Va urma. (RDS, non c'è e tanti d'altri!)
Dacă vrei, poţi!
Era o reclamă la Adidas prin anii 90. Steffi Graff. Adidas Torsion. O modă care a trecut. Steffi Graff care a avut probleme cu fiscul. Chiar reclama aceea era adresată celor fără bani pe atunci de la noi. Era şi un leu care răgea în clip? A şi reclama cu romul Bacardi, ăla cu liliacul pe etichetă!
Deci prin mai 93, după sfaturile unei persoane din Focşani (ce sfaturi că a fost persuasiune) mi-am cumpărat un bilet la un târg de informatică din Viena, CeBIT sau aşa ceva. Cu gândul să încerc să trec în Italia.
A ce faze s-au întâmplat la târg. Era o tipă de la Microsoft. Mi-a zis că dacă învăţ bazele limbii germane să o sun peste câteva luni că poate îmi dă un job.
Erau multe bufeturi şi mi-era o foame... Dar nu aveam bani să cumpăr nimic.
A doua zi după târg mi-am luat bilet de tren până la graniţa cu Italia. La punctul de frontieră, destinaţia mea de pe bilet, am coborât din tren şi mă gândeam cum să trec graniţa, fără viză. Am mers pe jos şi am văzut chiar fâşia de frontieră cu porţiunea de pădure lipsă. Am ajuns la o staţie de benzină de la care se vedeau benzile autostrăzii care treceau printre nişte stâlpi unde erau grănicerii.
După câteva ore de stat acolo a venit din Italia un tip cu un van probabil să cumpere ceva mai ieftin de la magazinul de lângă staţia de benzină. Angelo. Cu câtă italiană ştiam eu l-am întrebat dacă poate să mă treacă. Vuoi una passeggiata? Aspetta qui. A intrat în magazin şi a stat cât mi s-a părut o veşnicie. Eram obosit, fără bani, nu ştiam ce voi face dacă nu voi trece. Cred că nu aveam bani să mă întorc în România. Viza de Austria îmi expira în seara aceea!
Bine a ieşit din magazin şi m-a invitat pe locul din dreapta. A pornit şi când am ajuns la punctul de trecere l-a salutat pe grănicer. Acela a vrut să treacă prin faţa van-ului spre mine, probabil arătam nefamiliar. Atunci Angelo a ridicat piciorul de pe ambreiaj şi a smucit van-ul şi a blocat motorul. Grănicerul s-a făcut că se sperie şi s-a dat la o parte şi ne-a lăsat să trecem. Nu cred că vroia să-şi strice ziua pentru că dacă spunea cuiva, faza se lăsa cu poliţie, etc.
A fost un minut care mi-a definit viaţa. Deci am intrat în Italia. Când am ajuns în centrul acelei localităţi de graniţă, Tarvisio, era lume adunată şi un accident. Un tip se răsturnase cu motocicleta. C'è il mio nipote! a zis Angelo şi m-a lăsat câteva străzi mai departe.
Am mers pe jos până la ieşirea din Tarvisio. Tot timpul mă uitam înapoi şi mă gândeam că acuşi acuşi o să vină vreun poliţist să mă aresteze. De fapt feeling-ul ăsta l-am avut tot timpul în Italia. (Degeaba, căci după 3 luni adică după ce m-am săturat de Italia, m-am dus la poliţie, LOL, să le spun că sunt ilegal, credeam că or să mă trimită ei înapoi, dar au început să râdă şi mi-au zis să-mi văd de treabă). Mă uitam la calea ferată din vale şi la autostradă şi nu-mi imaginam cum o să ajung la Roma, unde era soţul tipei care m-a convins să plec.
La ieşirea din Tarvisio era un alt benzinaio. Un tip tânăr care nu avea clienţi şi se pregătea să închidă şi a stat de vorbă cu mine. I-am povestit cum am învăţat italiană de la televizor (bine pe fondul francezei care o ştiam binişor din liceu) şi i-am zis că vreau să merg la Roma să caut ceva de lucru.
Tipul la un moment dat a zis că ce dracu, e plină Italia de imigranţi şi criminali, iar eu dacă vreau să caut ceva de lucru mă va ajuta. M-a urcat în maşină şi m-a dus pe autostradă câteva localităţi spre interior.
View Larger Map
Aici pe unul din scaunele astea am petrecut prima noapte în Italia, aşteptând dimineaţa când am luat primul intercity spre Roma. Toată noaptea au circulat maşini, unele cu tobele de eşapament modificate. Când se liniştea un zgomot, apărea altul, maşini, sirene de salvare care eu credeam că sunt de poliţie, etc. Eram terminat de oboseală dar nu aveam cum să adorm pe un scaun din acela. Tipul de la staţia de benzină mi-a dat şi vreo două zeci de mii de lire să stau la barul unde erau scaunele acelea dar barul s-a închis. Probabil aveam suficienţi bani să stau la hotel, dar nici nu am ştiut că era hotel acolo, am ajuns noaptea şi am intrat direct în bar şi am cerut o cafea, după cum mi-a spus el. Mi-a dat barmanul un degetar de cafea şi eu credeam că m-a ghicit că nu am bani şi mi-a dat şi el ce a avut mai ieftin. LOL pe atunci nu ştiam de ristretto şi espresso, ce proşti eram românii pe atunci... La vreo oră după aceea a închis barul iar gara era şi ea închisă, până dimineaţa.
Ok dimineaţa am pornit spre Roma. Trenul mergea poate mai repede decât maximul de atunci din România, 120 kmh, dar din cauza numeroaselor tunele părea că merge mai repede. Am dormit câteva ore.
Am ajuns la Roma pe nişte nori negri, apăsători, iar totul părea întunecat. Prima noapte am dormit-o în autobuz, am mers toată noaptea în autobuz.
Era un birou al Caritas diocesana lângă gara Termini. Am aplicat acolo pentru servicii.
Dar o săptămâna am dormit cu alţi români, pe unde am putut. Prin trenuri în gară. În cimitire de maşini. Ţin minte într-o noapte am dormit la parter într-o maşină sub alte două. La un moment dat un tip de la etaj s-a p...
OK după o săptămână am ajuns în adăpostul de sub gara Termini. Era un dormitor, erau maşini de spălat şi călugăriţe care ajutau. Unele haine după o săptămână nu se mai puteau spăla.
Am făcut şi o baie şi mi-au dat nişte haine printre care o cămaşă de mătase, gri-mov.
Mi-au zis alţi români cum să caut de lucru. Am luat un autobuz spre zona cu firme din estul Romei pe via Casilina. Bineînţeles, nu puteam să calc codul onoarei românilor, deci nu foloseam bilet de autobuz.
În gară se vindeau cartele de telefon la jumate de preţ. Românii blocau ieşirea cartelei din telefon şi după aceea le recoltau.
Intram, la vreo firmă, spuneam o frază două, sono ingegnere Rumeno, parlo inglese i francese e sto cercando di lavoro.
După câteva zile am intrat la Tormar, la 30 Via dei Ruderi di Torrenova. Marmi i Graniti. Am uitat cum era numele mic al patronului. Ventrella. Avea doi băieţi, Marco şi Maurizio. Pe nevasta lui Maurizio o chema Carla. Mai aveau şi o secretară. Il ragioniere, Legalupo. Aveau un calculator, AS400 pentru baza de date şi contabilitate şi nişte PC-uri. A şi încă un tip am uitat cum îl chema, Ettore.
Dar în prima seară am stat de vorbă cu bătrânul, care era singur la firmă. Am să-i spun Ventrella până îmi amintesc. Vorbea când italiană, când dialectul roman. Când începeau ei să vobească romana între ei nu mai înţelegeam nimic.
Era foarte mişto înăuntru, pe jos granit lustruit eu am crezut că-i dat cu ceară şi mă temeam să nu alunec. PC-uri şi terminale de AS400. Maşină de cafea în holul de la intrare şi un mic slogan în hol deasupra uşei: MARMI I GRANITI SONO PRODOTTI NATURALI!
View Larger Map
Ventrella a desenat un cerc pe o foaie de hârtie su la scrivania şi a pus un punct în mijloc şi a zis: Sei nel mezzo del cerchio!
(Chiar zilele trecute am revizuit nişte simboluri masonice dintre care cercul cu punct în mijloc. Am unul chiar şi acum, în frigider).
După o pauză în care am mai discutat alte chestii, a întrebat: Sai leggere? La care am rămas blocat. Nu ştiam ce înseamnă leggere. LOL.
Până la urmă mi-a zis: Vieni domani e parlerai con i miei figli, vediamo che dicono loro, io no so niente di queste cose come i computer...
OK, gata, mi-a crescut inima, m-am dus la adăpost sub gară şi am venit a doua zi dimineaţa la ora la care mi-au zis, îmbrăcat în cămașa mov de mătase de la Caritas.
Bătrânul m-a luat şi m-a dus în curte. Erau stive de marmora şi granit aşezate vertical pentru a fi văzute de clienţi şi între ele creştea iarbă. M-a pus să smulg iarba dintre ele cu mâna. (Chiar, mai târziu, după vreo lună-două am văzut cum le tăiau cu o maşină cu fir de nailon, chiar nici azi nu am înţeles de ce m-a pus să fac asta). Deci am smuls iarbă toată dimineaţa şi la prânz am venit Marco şi m-a luat înăuntru.
M-a lăsat să mă spăl pe mâni şi mi-a dat un sandviş. M-a aşezat la un terminal de AS400 de care nici nu auzisem şi mi-a arătat cum să introduc nişte facturi. A văzut că pot şi mi-a zis că mă angajează cu 800.000 lire pe lună (cam 800-1000 de dolari pe atunci). A luat ziarul şi a început să caute o gazdă pentru mine. În ziar era un titlu cu litere mari: IMMIGRATI, C'E LA SANATORIA!, o ştire despre un proiect de lege ce trecuse o cameră şi aştepta să treacă cealaltă sau trebuia semnat de preşedinte, nu mai ştiu, care ar fi legalizat toţi imigranţii, chiar ce noroc ar fi fost, dar nu a fost să fie, a căzut la vreo săptămână după aceea.
Aşa a început munca la Tormar.
La prânz luam trenul şi mergeam în centru la Caritas.
Marco mi-a găsit gazdă, mai ales că şederea mea la adăpost a durat numai trei săptămâni.
Şi aici încep sau poate au început chiar mai înainte coincidenţele stranii. Strada unde stăteam se chema Via delle Gardenie. Nr.35 Sc.C Ap.20. Eu în Bacău am stat pe strada Energiei Nr.35 Sc.C Ap.20. Ambele adrese la etajul 4, ultimul!
View Larger Map
Erau doi studenţi, pe cel care închiria îl chema Stefano diPietro parcă şi era din Campobasso. Mai era un tip, Alarico, alt student, cam beţiv şi declarat comunist. L-am văzut odată beat pe stradă. Al treilea era Davide, un evreu din Bari. Davide cânta la vioară şi la un moment dat a prins un job la un teatru. Deci apartamentul avea 3 camere plus terasa transformată în cameră. Toate aveau marmoră pe jos iar terasa avea fainaţă. Era pe colţ şi avea vedere la stradă.
Pe prietena lui Pietro o chema Angelita, aproape ca pe nevastă-mea.
Multe multe faze îmi amintesc dar una vreau s-o scriu ca să nu o uit.
Într-o zi, am impresia că după ce am pierdut job-ul la Tormar, a venit fratele lui Stefano. Spunea că era arhitect şi avea un birou (studio) de arhitectură în Campobasso. Nu mă vedea cu ochi prea buni. M-a dus la barul din stradă şi mi-a făcut cunoştinţă cu un tip, iar acela a dat din cap că nu.
În ziua acea a apărut şi o brunetă, cam solidă, cu o rochie albă cam sumară parcă din in topit. Fratele lui Stefano mi-a zis i-ar face ceva, un verb pe care încă nu îl ştiam dar fetei îi plac fetele. Când l-am întrebat ce înseamnă ce a zis chiar s-a uitat la mine ca şi cum ar vrea să mă ia la bătaie iar eu i-am zis repede credo che o capito che significa... Tipa cred că semăna cu o cunoscută cântăreaţă care pe vremea aceea o ascultam tot timpul la Radio Dimensione Suono.
La un moment dat a apărut un prieten de-al lui Alarico din America de Sud care avea maşină.
Altă dată, pe la început a apărut o soră a lui Alarico. Era foarte tânără, prietenoasă şi spunea că e studentă la Dublin, Irlanda. Şi ea seamănă cu o celebritate.
Deci hai să repetăm. Eu, un imigrant român, fără bani, zdrenţuros contra o gaşcă de actori şi celebrităţi care eu nu ştiam cine sunt. Au făcut ce au vrut până la un moment dat cineva i-a liniştit şi atunci ei mi-au spus să plec de la job şi eu normal după 3 luni de asemenea viaţă în Italia, am plecat direct la gară... A nu am mai "lucrat" două zile ca să-mi fac bani de tren pentru că toţi banii, un milione, adică o mie de dolari pe vremea aceea tocmai îi trimisesem acasă...
A şi îmi mai amintesc ceva. Am luat-o înapoi pe acelaşi traseu pe care am venit dar la graniţa cu Austria când a oprit trenul un grănicer austriac a venit direct la mine, mi-a spus să cobor, şi a spus cuvântul Trieste. Atât.
Chiar şi la Caritas sub gară eram o gaşcă de trei parcă care după aceea ne întâlneam mereu duminicile când ne plimbam pe via dei Fori dei Imperatori, acolo unde este zidul cu harta Romei care includea şi Dacia, iar unul din cei trei era un tip din Brazilia.
Va urma. (RDS, non c'è e tanti d'altri!)
Wednesday, November 28, 2012
How Weather Works
First let me introduce you to the jet streams. They are four rivers of air in the sky at high altitude, that flow from the west to the east, two in the northern hemisphere and two in the southern. You cannot feel them blowing at the surface.
Their speed in the center can reach in the range of hundreds of mph and their cross-section can be in the hundreds of miles. There are a couple of pictures in the site framed below showing them.
Their existence it totally conform to the model of an atmosphere on a planet that rotates and is heated by a Sun. The phenomenon is due to the rotation of the Earth and the atmosphere at different rates at the pole and equator and the differences in temperature between poles and equator.
Their speed and direction vary constantly. Sometimes they are interrupted and start further down the stream or they merge into only one per hemisphere. But ideally they divide the atmosphere in 5 regions, two polar, one intertropical and two intermediate.
The intermediate or temperate regions are coincidentally the most livable on the planet.
By changing direction the jet stream create the so called pressure (high and low) fronts.
And yes, airlines sometimes try and save fuel flying inside the jet streams.
The thing is you can pretty much know the weather if you know the positions of the jet streams. It's that simple. It's cold north of the jet stream, warm south and right within if there is enough moisture in the air there are precipitations. Because of Bernoulli's law of course, static pressure is lower where the air flows. Lowering the static pressure of the moist air makes it condensate more and fall to the ground. Rain.
There are very few precipitations outside of the jets streams.
Meteorologists use all kind of mysterious languages trying to trick us into thinking they are true seers of the future. And they continue to keep us ignorant of a simple mechanism. It is an old and known theory and weather model.
But the question is: What if... someone could use some weird technology like very powerful microwave beams (in the GW range) heating the ionosphere above the jet streams in places where they pass most of the time trying to steer them using complicated computer models?
Or use incredible powerful supercomputers to precisely model the weather in vast regions by using various feedback networks of sensors and intervene punctually with a minimal amount of energy and again steering the jet streams?
And here is further proof of the theory on the current weather. You can click on the left in the menu for the different options of the map especially satellite, jet stream and temperature.