Era în perioada când făceam tratament pentru H.Pylori, tocmai apăruse moda, eu cu dureri de stomac, am fost un candidat, cineva m-a trimis la dr.Gilligan, în Tigard. Două antibiotice puternice şi un blocant de acid, timp de 2 săptămâni. Cred că era în primăvara din 99, înainte de AVX. Cu puţin înainte de plecarea de la Intel a lui Andrew Grove, aka
András ("Andris") Gróf, co-fondatorul Intel. Tratamenul nu m-a ajutat, nici pepto-bismolul pe care l-am luat după aceea vreo 2 ani în loc de antacid.
O agenţie temporară cu care eram "angajat" mă trimite la un interviu la Intel, la unul din site-urile din Aloha (la vreo 10 km de unde locuiam pe atunci). Chiar aşa. Eu la Intel. Un job de traducător franceză/italiană pentru embedded software.
Mă duc la interviu. (Pe atunci mă mai chemau, acu ultima dată am fost în 2006 la un job de salariu minim). Apare prima dată un tip, un francez, cu care şi vorbisem la telefon, când m-a întrebat ceva în franceză, Ça va, ceva de genul ăsta (el stabilise data interviului.) Dar la interviu, nimic. Nimic în franceză. A vorbit cu mine engleză bine mersi iar la un moment dat am zis ceva la mişto, cred că am pronunţat Intel intenţionat cu accent pe e şi a ridicat sprânceana şi asta a fost. (Chiar în 2006 când lucram la staţia aia de benzină Conoco Philips apare un tip odată cu accent puternic francez, slăbuţ, creţ, care semăna cu un doctor la care am fost la urgenţe în Franţa în 2004 când simţeam că leşin tot timpul, acu mă gândesc că amândoi seamănă cu... dar nu se poate. (Bine pentru mine toţi negrii sunt cam la fel, toţi francezii cam la fel, slăbuţi, bruneţi, etc.) L-am întrebat ceva în franceză, mi-a răspuns şi mi-a zis că e aici cu nevastă-sa care are ceva job important la Nike (tipul era cu un SUV nou, mare, negru)).
După aceea a venit italianul. Dar nu era italian, era spaniol zicea el, dar mai probabil sud american şi vorbea italiană cam cât mine (da bine dar pregătise câteva fraze şi în rest probabil cu casca la ureche). Chiar m-a umflat râsul şi i-am zis: non hanno trovato nessuno... hă hă hă hă..., un râs nervos, de interviu. (Aici am cunoscut un singur italian, odată când lucram la Sheridan, în 95, pe atunci italiana mea era mai proaspătă, şeful mă lăsa să vb cu el câte jumate de oră, fiindcă era client important, el avea un restaurant, La Macchia, şi odată a venit cu frate-su să audă şi ăla ce italiană ştiu eu. După aia mai spre iarnă a venit odată cu o americancă, mişto, vb cu mine şi făcea mişto de aia care nu (prea) înţelegea, şi era cam bolnav. A şi mai era un casier, la WinCo care de câte ori mă vedea zicea: Romania terra mia...) Am discutat de casele din America şi cele din Europa (pe atunci încă mai speram că o să am vreodată casă), de preţuri şi calitate. A fost OK, m-am descurcat zic eu şi ştiu italiană mai puţină decât franceză...
Ok vine un american şi mă întreabă de una de alta de calculatoare şi nu am ştiut conceptul "plug and play" la Windows. Adică îl ştiam dar pe moment dat m-am blocat, mi-am amintit după ce mi-a spus el... (Acu îl ştiu şi pe cel de hot plug-in la Linux da' degeaba...)
În total au fost cinci persoane, nu-mi mai amintesc totul, dar la urmă vine o japoneză, şefa echipei, cu résumé-ul în mână, se uită la résumé, (CV) se uită la mine, se uită iar la résumé, şi mă întreabă atât: What are you, George?
Wednesday, April 24, 2013
Tuesday, April 23, 2013
Hoţii din România
Există în România o primă categorie de hoţi idioţi care fură orice, oricum şi oriunde, iar când ajung prin news şochează cu magnitudinea idioţeniei lor. Ei sunt toleraţi sau ignoraţi de sistem, pentru a putea fi arătaţi cu degetul la nevoie, de cea de-a doua categorie, care fură sistematic, ireversibil dar şi investesc rodul muncii lor sistemice pentru a se menţine şi perfecţiona. Ei recurg la mijloace precum cele mai noi avansări ale ştiinţei - sociologia şi tehnologiei - computing. Principala lor putere e media şi industria de entertainment.
Cea de-a treia şi cea mai largă categorie sunt cei ocazionali, care au suficientă minte pentru a vedea ce se întâmplă, nu vor să se murdărească, dar care pentru un servici mai uşor, un chilipir, o favoare, se fac că nu le pasă de existenţa primelor două categorii.
Din cele 3 categorii de mai sus, cei care mai muncesc o fac ca pe un sport sau hobby.
Totul la umbra teatralizării instituţiilor statului (şi în general a vieţii publice), care nu fac nimic decât pentru show iar adevăratele comenzi se dau scurt, printre dinţi, la o întâlnire pe un coridor sau o conversaţie cifrată la celular.
Totul pe bani negativi, împrumutaţi.
Cea de-a treia şi cea mai largă categorie sunt cei ocazionali, care au suficientă minte pentru a vedea ce se întâmplă, nu vor să se murdărească, dar care pentru un servici mai uşor, un chilipir, o favoare, se fac că nu le pasă de existenţa primelor două categorii.
Din cele 3 categorii de mai sus, cei care mai muncesc o fac ca pe un sport sau hobby.
Totul la umbra teatralizării instituţiilor statului (şi în general a vieţii publice), care nu fac nimic decât pentru show iar adevăratele comenzi se dau scurt, printre dinţi, la o întâlnire pe un coridor sau o conversaţie cifrată la celular.
Totul pe bani negativi, împrumutaţi.
Monday, April 22, 2013
Woodburn Tulip Festival 2013
Risipei se dedă florarul
Click on any image for better view. Middle click or right clik/new tab for highest resolution. F11 to bring the browser in full screen.
Thursday, April 18, 2013
Ştiri paralele
Am mai scris despre cum se creează evenimente on demand, pentru a crea la rândul lor ştiri paralele, care să acopere alte ştiri despre alte evenimente pe care unii vor să le spele din creierele martorilor. Iată un exemplu, care de asemenea, poate lămuri pe mulţi despre tot ce se petrece în România de mulţi ani încoace, probabil mult înainte de 89. Mica şi Ahmet Ertegun. Pentru fanii Micăi de la Abracadabra, de ce a "murit ea de ciroză". Prima ştire din 2 martie 2013, probabil o încercare de oficializare a unei relaţii cu România. Au urmat reacţiile şi apoi ştergerea, în ştirea din 14 martie.
Sunday, April 14, 2013
St.Mary of Stark
Nevastă-mea a vrut să meargă la biserică azi. Am zis că hai să mergem la cea din Stark St, Portland că am fost mai mult la cea din Oregon City până acum (de fapt când a fost ea acu vreo câteva săptămâni acolo nu a fost nimeni). Ok, eram pe roşu la rezervor, acul două liniuţe sub limită, m-am oprit la Chevron-ul din Boones Ferry, am făcut plinul şi am pornit spre 205 fiindcă aşa mi s-a părut mie mai aproape. Pe drum am văzut mai multe maşini atingând banda despărţitoare în timp ce mă depăşeau, iar la un moment dat un SUV Infiniti alb, nou, lat şi sportiv după ce a atins banda în timp ce m-a depăşit pe dreapta a vrut să schimbe banda simultan cu pornirea semnalizatorului, aici aşa fac toţi, semnalizatorul este pornit în ultimul moment, mai mult ca să zică că l-au pornit ca să nu ia amendă, nu are nici un sens pentru că nu avertizează pe nimeni decât ca să fii sigur că nu a pierdut controlul volanului.
Click on the pictures to enlarge
Deci acest SUV Infiniti alb nou a sărit din dreapta, la 65 mph, când aproape să atingă aripa mea din dreapta, am tras puţin de volan stânga şi am apăsat pe frână şi iar am realizat, din nou, că frâna mea trage aleatoriu în stânga sau dreapta când apăs, de data asta a tras în stânga şi era să pierd controlul fiindcă am tras şi de volan, dar nu prea mult deci am redresat. Am scos telefonul din buzunar să fac o poză dar era prea departe, a început să accelereze, altă maşină s-a băgat în spatele lui, apoi l-am văzut iar, până la urmă am reuşit să fac o poză la câteva mile de unde s-a petrecut faza, dar nu se poate citi numărul, cel puţin nu de mine.
Bine până la urmă după alte câteva faze, ceva mai slabe, am ajuns şi la biserică.
După un timp l-am văzut pe tipul ăsta aşezat pe băncile din stânga. La început mi s-a părut că seamănă cu Nelu Ciorba dar era prea tânăr. Mai târziu a apărut şi nevastă-sa şi ţinea un copil în braţe, care a început să plângă. Atunci am ieşit din biserică.
Slujba nu a început decât vreo 20 minute mai târziu, după 10:30, timp în care am făcut nişte poze la pereţi şi altar şi sunt tot felul de chestii în icoanele alea care la prima vedere nu par ciudate, dar dacă le examinezi lasă de gândit. Cu toate că sunt făcute cu telefonul şi calitatea este minimă, le pun aici şi vreau să îi invit pe cei care se pricep la icoane să se uite puţin.
Nu e prima dată când mi se pare că degetele de la mâinile tuturor sfinţilor din icoanele de la acea biserică, dar şi din cea din Oregon City sunt roşii spre vârf, de aceeaşi culoare cu hainele de purpură.
În icoana aceasta măgarul pare că mănâncă o creangă de măslin.
Aici deasupra uşii din stânga stă un sfânt într-un scaun ce pare să se scufunde într-o pată roşie de lumină provenind de la semnul EXIT, care era acolo înainte de a fi făcută icoana, cred. Mai este în faţa acelui sfânt un simbol, un turnuleţ care nu prea ştiu ce înseamnă.
În întreaga biserică sunt zeci de asemenea puzzle-uri care de fiecare dată când le vezi te fac să îţi zboare gândul la orice în afară de slujbă.
Au fost cel puţin trei copii foarte mici, în jur de un an sau sub, din care unul în primul rând, dreapta, de câteva luni, avea un căpşor cât pumnul meu.
Când ne-am aşezat în genunchi când preotul a cântat "Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Iisus", unul din copii, ăla din spate stânga, a început să plângă tare, iar după vreun minut, tipul care stătea lângă copil l-a luat şi l-a dus în biroul preotului.
Apropo de stat în genunchi, băncile sunt foarte aproape una de alta iar dacă te aşezi în genunchi, e imposibil să nu te sprijini de scaunul din spate.
Copii mergeau pe alei ca la plimbare tot timpul slujbei. La un moment dat am plecat, m-am urcat în maşină şi m-am dus şi am parcat în faţa bisericii. Spre ieşire am văzut că se adunase mai multă lume în spate şi l-am văzut pe Stelică Andrei, cel care vorbea cursiv engleză când a venit în 1997 (lucram la Epson) m-a angajat la AVX în 1999, împreună cu Nelu Ciorba (de fapt era un tip în biserică, ăla cu copilul care plângea, care semăna cu Nelu Ciorba, numai că era mult mai tânăr), mi-a zis să încep un blog (acesta adică) şi seamănă cu Ludovic Orban de la PNL. Stelică a întins mâna, şi a zis, cu accent perfect moldovenesc, "Da şi faşi Gigi?", am întors capul şi am ieşit.
Stăteam în maşină şi mă uitam la troiţa din faţă, la care am ajutat şi eu în 2003, când a construit-o Petrică tâmplarul iar sculptura a fost făcută de alt tip care tocmai îi murise nevasta sau copilul nu mai ţin minte, şi lucram toţi trei, a fost cu o zi înainte de weekend-ul când a fost Sfânta Maria, pe 15 August 2003. Aveam în plan să merg la Seattle, la un tip ce îşi zicea Cristi Aniţei şi zicea că e inginer acolo, şi a venit părintele Barr şi a încercat să mă convingă să nu mă duc, ci să vin la hram.
Eu am fost la Seattle, eram foarte obosit, nu dormeam suficient pe atunci, îmi amintesc totul ca în ceaţă, am discutat cu Cristi jumate de noapte despre turbine eoliene, vroia să mă convingă să cerem un grant să începem să proiectăm turbine eoliene cu ax vertical, ne-am plimbat prin Seattle, mi s-a stricat camera video, la hram în Portland a venit arhiepiscopul Nataniel mi se pare, eu nu am fost, şi l-a mutat pe părintele Barr în Florida. Cristi era un tip plăcut la conversaţie, înalt, şi fuma ţigară de la ţigară. Cred că am undeva o poză de-a lui dar făcută cu câţiva ani înainte, prin 2000. În poza aia toţi au cam întors capul. Ok, am găsit poza. El e cel înalt.
Iştodor aka Mazăre?
Bine să revin la trecutul apropiat, deci am stat un timp lângă troiţă până am realizat că era un semn nou cu parcare interzisă, de fapt mai era un van acolo şi a plecat, a condus o tipă ce tocmai ieşise din biserică, şi care semăna mai mult a sârboaică din Banat decât a româncă, de fapt în biserică am auzit foarte puţin vorbindu-se româneşte, pe aceleaşi persoane şi cam tare.
Deci am plecat, am zis că nu se poate să mai dureze prea mult, am găsit un parc şi m-am plimbat pe acolo, dar şi acolo s-au întâmplat tot felul de faze din care îmi amintesc numele parcului.
Deci m-am mai plimbat prin parc şi la un moment dat am ieşit pe stradă să ajung mai repede în parcare unde am lăsat maşina şi văd vizavi dincolo de parcarea de la o biserică, Bible Church cred, ieşind fum dintr-un coş. Din acel moment până a ieşit nevastă-mea din biserică, după ora 1:10, toată zona a mirosit a fum ciudat, mi s-a făcut rău, am condus în jur de 20 mile prin jurul bisericii până a venit ea, dar cu puţin timp înainte mirosul s-a schimbat într-un miros înţepător care m-a mai inviorat. Era să am mai multe accidente, am scăpat şi de data asta. Singurul loc unde nu mirosea era în faţă la... unul din dealership-urile de pe 122 cu Burnside parcă.
Dacă vroiam fum, mai bine mergeam la ocean, unde pe tot drumul, la orice cătun, iese cel puţin de la un coş fum albastru. Iar la ocean singura şansă să respiri e dacă bate vântul dinspre Ocean. De fapt m-a învăţat Ron Boger, când mergeam la Biserica Nazarineană din Beaverton, că dacă bate vântul dinspre ocean vremea e naşpa şi dacă bate dinspre continent e mişto şi atunci să mă duc la ocean.
Am condus aşa deci vreo oră în jurul intersecţiei 122 cu Stark, şi traficul mi s-a părut cel puţin dublu faţă de normal.
Ce am scris aici nu e decât 5-10% din ce am văzut azi, dar nu pot să stau aici să scriu toată ziua, iar după câteva ore uit oricum, nu că nu am memorie bună dar se întâmplă mereu alte chestii şi pe aici, când am intrat în apartament mirosea a mucegai, o chestie nouă fiindcă în ultimele zile nu a mai mirosit a mai nimic.
Un coşuleţ de căpşuni care l-am luat ieri şi în afară de 2-3 lovite toate erau perfecte aseară, azi când m-am întors erau toate moi şi unele maro înăuntru.
Click on the pictures to enlarge
Deci acest SUV Infiniti alb nou a sărit din dreapta, la 65 mph, când aproape să atingă aripa mea din dreapta, am tras puţin de volan stânga şi am apăsat pe frână şi iar am realizat, din nou, că frâna mea trage aleatoriu în stânga sau dreapta când apăs, de data asta a tras în stânga şi era să pierd controlul fiindcă am tras şi de volan, dar nu prea mult deci am redresat. Am scos telefonul din buzunar să fac o poză dar era prea departe, a început să accelereze, altă maşină s-a băgat în spatele lui, apoi l-am văzut iar, până la urmă am reuşit să fac o poză la câteva mile de unde s-a petrecut faza, dar nu se poate citi numărul, cel puţin nu de mine.
Bine până la urmă după alte câteva faze, ceva mai slabe, am ajuns şi la biserică.
După un timp l-am văzut pe tipul ăsta aşezat pe băncile din stânga. La început mi s-a părut că seamănă cu Nelu Ciorba dar era prea tânăr. Mai târziu a apărut şi nevastă-sa şi ţinea un copil în braţe, care a început să plângă. Atunci am ieşit din biserică.
Slujba nu a început decât vreo 20 minute mai târziu, după 10:30, timp în care am făcut nişte poze la pereţi şi altar şi sunt tot felul de chestii în icoanele alea care la prima vedere nu par ciudate, dar dacă le examinezi lasă de gândit. Cu toate că sunt făcute cu telefonul şi calitatea este minimă, le pun aici şi vreau să îi invit pe cei care se pricep la icoane să se uite puţin.
Nu e prima dată când mi se pare că degetele de la mâinile tuturor sfinţilor din icoanele de la acea biserică, dar şi din cea din Oregon City sunt roşii spre vârf, de aceeaşi culoare cu hainele de purpură.
În icoana aceasta măgarul pare că mănâncă o creangă de măslin.
Aici deasupra uşii din stânga stă un sfânt într-un scaun ce pare să se scufunde într-o pată roşie de lumină provenind de la semnul EXIT, care era acolo înainte de a fi făcută icoana, cred. Mai este în faţa acelui sfânt un simbol, un turnuleţ care nu prea ştiu ce înseamnă.
În întreaga biserică sunt zeci de asemenea puzzle-uri care de fiecare dată când le vezi te fac să îţi zboare gândul la orice în afară de slujbă.
Au fost cel puţin trei copii foarte mici, în jur de un an sau sub, din care unul în primul rând, dreapta, de câteva luni, avea un căpşor cât pumnul meu.
Când ne-am aşezat în genunchi când preotul a cântat "Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Iisus", unul din copii, ăla din spate stânga, a început să plângă tare, iar după vreun minut, tipul care stătea lângă copil l-a luat şi l-a dus în biroul preotului.
Apropo de stat în genunchi, băncile sunt foarte aproape una de alta iar dacă te aşezi în genunchi, e imposibil să nu te sprijini de scaunul din spate.
Copii mergeau pe alei ca la plimbare tot timpul slujbei. La un moment dat am plecat, m-am urcat în maşină şi m-am dus şi am parcat în faţa bisericii. Spre ieşire am văzut că se adunase mai multă lume în spate şi l-am văzut pe Stelică Andrei, cel care vorbea cursiv engleză când a venit în 1997 (lucram la Epson) m-a angajat la AVX în 1999, împreună cu Nelu Ciorba (de fapt era un tip în biserică, ăla cu copilul care plângea, care semăna cu Nelu Ciorba, numai că era mult mai tânăr), mi-a zis să încep un blog (acesta adică) şi seamănă cu Ludovic Orban de la PNL. Stelică a întins mâna, şi a zis, cu accent perfect moldovenesc, "Da şi faşi Gigi?", am întors capul şi am ieşit.
Stăteam în maşină şi mă uitam la troiţa din faţă, la care am ajutat şi eu în 2003, când a construit-o Petrică tâmplarul iar sculptura a fost făcută de alt tip care tocmai îi murise nevasta sau copilul nu mai ţin minte, şi lucram toţi trei, a fost cu o zi înainte de weekend-ul când a fost Sfânta Maria, pe 15 August 2003. Aveam în plan să merg la Seattle, la un tip ce îşi zicea Cristi Aniţei şi zicea că e inginer acolo, şi a venit părintele Barr şi a încercat să mă convingă să nu mă duc, ci să vin la hram.
Eu am fost la Seattle, eram foarte obosit, nu dormeam suficient pe atunci, îmi amintesc totul ca în ceaţă, am discutat cu Cristi jumate de noapte despre turbine eoliene, vroia să mă convingă să cerem un grant să începem să proiectăm turbine eoliene cu ax vertical, ne-am plimbat prin Seattle, mi s-a stricat camera video, la hram în Portland a venit arhiepiscopul Nataniel mi se pare, eu nu am fost, şi l-a mutat pe părintele Barr în Florida. Cristi era un tip plăcut la conversaţie, înalt, şi fuma ţigară de la ţigară. Cred că am undeva o poză de-a lui dar făcută cu câţiva ani înainte, prin 2000. În poza aia toţi au cam întors capul. Ok, am găsit poza. El e cel înalt.
Iştodor aka Mazăre?
Bine să revin la trecutul apropiat, deci am stat un timp lângă troiţă până am realizat că era un semn nou cu parcare interzisă, de fapt mai era un van acolo şi a plecat, a condus o tipă ce tocmai ieşise din biserică, şi care semăna mai mult a sârboaică din Banat decât a româncă, de fapt în biserică am auzit foarte puţin vorbindu-se româneşte, pe aceleaşi persoane şi cam tare.
Deci am plecat, am zis că nu se poate să mai dureze prea mult, am găsit un parc şi m-am plimbat pe acolo, dar şi acolo s-au întâmplat tot felul de faze din care îmi amintesc numele parcului.
Deci m-am mai plimbat prin parc şi la un moment dat am ieşit pe stradă să ajung mai repede în parcare unde am lăsat maşina şi văd vizavi dincolo de parcarea de la o biserică, Bible Church cred, ieşind fum dintr-un coş. Din acel moment până a ieşit nevastă-mea din biserică, după ora 1:10, toată zona a mirosit a fum ciudat, mi s-a făcut rău, am condus în jur de 20 mile prin jurul bisericii până a venit ea, dar cu puţin timp înainte mirosul s-a schimbat într-un miros înţepător care m-a mai inviorat. Era să am mai multe accidente, am scăpat şi de data asta. Singurul loc unde nu mirosea era în faţă la... unul din dealership-urile de pe 122 cu Burnside parcă.
Dacă vroiam fum, mai bine mergeam la ocean, unde pe tot drumul, la orice cătun, iese cel puţin de la un coş fum albastru. Iar la ocean singura şansă să respiri e dacă bate vântul dinspre Ocean. De fapt m-a învăţat Ron Boger, când mergeam la Biserica Nazarineană din Beaverton, că dacă bate vântul dinspre ocean vremea e naşpa şi dacă bate dinspre continent e mişto şi atunci să mă duc la ocean.
Am condus aşa deci vreo oră în jurul intersecţiei 122 cu Stark, şi traficul mi s-a părut cel puţin dublu faţă de normal.
Ce am scris aici nu e decât 5-10% din ce am văzut azi, dar nu pot să stau aici să scriu toată ziua, iar după câteva ore uit oricum, nu că nu am memorie bună dar se întâmplă mereu alte chestii şi pe aici, când am intrat în apartament mirosea a mucegai, o chestie nouă fiindcă în ultimele zile nu a mai mirosit a mai nimic.
Un coşuleţ de căpşuni care l-am luat ieri şi în afară de 2-3 lovite toate erau perfecte aseară, azi când m-am întors erau toate moi şi unele maro înăuntru.