Noi gândim internaţional şi acţionăm local

De pe site-ul www.ringier.com

Fotografia de pe site-ul de mai sus, o capcană psihologică în sine, este adnotată în româneşte dar nu are nimic de a face cu România, şi nu face decât să o umilească şi mai mult. Nu s-au obosit să facă ceva personalizat pentru pagina României, altceva decât traducerea în româneşte a sloganului mondialist. Dar asta ascunde altceva. Întâmplător, mă ocup şi cu fotografia şi ştiu că o fotografie sau chiar un aranjament ca cel de mai sus nu se face greu. Această pagină "românească" a www.ringier.com ne umileşte psihologic, odată deschisă, gândindu-ne că noi nu suntem nici măcar vreo ţintă importantă de-a lor. Şi în acelaşi timp, ne adoarme vigilenţa.

Îmi amintesc că am auzit fraza din titlu (cu global în loc de internaţional) prima dată în 1995. Totdeauna îmi închipuiam că într-o democraţie tot omul gândeşte. Normal, trăiam în dictatură şi frica de a vorbi cu timpul s-a transformat în frica de a gândi. Căci era mai simplu, nu-i aşa să nu mai gândeşti nimic ca să nu fii tentat să vorbeşti nimic ca să nu ai dureri de cap seara la culcare. Şi ca să nu mai vorbeşti nimic şi să nu gândeşti nimic cel mai bine era să nu auzi nimic, să întrerupi pe oricine ar fi început o discuţie sau mai târziu un banc.

"The source that popularized this pictorial maxim is a 17th century carving over a door of the famous Tōshō-gū shrine in Nikkō, Japan." http://en.wikipedia.org/wiki/File:Hear_speak_see_no_evil_Toshogu.jpg

Nici o intenţie, a fost o coincidenţă pură. Pe dictator îl chema Nicolae, această uşă de altar se află în Nikko, Japonia. Nu am mai văzut niciodată această pagină de wikipedia până acum.

(Nu ştiu câteodată când sunt "pe un subiect" şi merg pe "o intuiţie" pentru găsi calea cea mai scurtă la o explicaţie logică a unui fenomen, şi când din întâmplare dau peste ceva foarte important, apare şi o coincidenţă, care poate să fie norocoasă sau nu, să mă ajute sau nu în descoperirea acelei logici. În această situaţie, sincer m-am blocat. Soarta sau karma însăşi se împotriveşte acestei idei. Ar trebui să mă duc să fac un pas doi spre a afla etimologia în japoneză a acestei toponimii).

Cum ne-a modificat, pe noi, ca naţiune, cei 50 de ani în care am practicat această îngustă arie din confucianism, dar întors pe dos, nu pot să descriu într-o frază, două.

Deci de la ce am pornit şi peste ce am dat. Am vrut să spun că venind într-o ţară liberă mă aşteptam ca prima libertate să fie cea de gândire.

(Dar nu am intrat de la început în contact cu lumea din această ţară în care m-am mutat. Foarte restrâns financiar, a trebuie să recurg la un fost fost coleg de birou (timp de 4 ani la IMU Bacău) şi am ajuns să locuiesc la o persoană care încă nu ştiu cine este dar seamănă cu o persoană publică din România de azi, dar această poveste, care nu este despre o coincidenţă, intră prea mult în fantastic şi prea mult afară de subiectul despre care vroiam să scriu. Am mai întâlnit şi alţi români/românce pe care pe unii (una) chiar cred că îi întâlnisem în România cu alte nume fără să ştiu iar pe unii îi ştiu acum din viaţa publică din România. O explicaţie la toate acestea ar fi... Dar dacă continui fraza aceasta, probabil că voi strica tot mesajul acestui post şi nimeni nu va citi până la capăt.)

Spre sfârşit, adică aproape de 89, când lumea mai schimba câte o frază unii cu alţii, despre regim, toate acele fraze erau de o naivitate dezarmantă.

Eu ca parte din acea depresie colectivă, mi-am amintit de bunicul meu care asculta Europa Liberă, când eram copil. LOL i se strica tot timpul radio-ul, trebuia să cumpere lămpi, etc. Seara, se retrăgea în sine, se apleca şi se ghemuia lângă radio-ul acela poate cu o ţigară, într-o poziţie fetală, primordială, care pentru mine era o privelişte greu de suportat.

Deci am legat şi eu un fir de la "borna" de antenă de la radio de calorifer şi am început să ascult. La început mai puţin, după aceea tot mai mult.

Monica Lovinescu. Auzisem în liceu de Eugen. Fiica unui vârf al culturii româneşti. Stelian Tănase, Paul Goma, Mircea Crişan, navetistul transatlantic.

Erau şi ei nişte oameni care spuneau ce puteau sau ce îi puneau ăia să spună.

Veneau cu tot felul de elucubraţii super intelectualizate, luate din gânditorii vremii, termeni ca postmodernism, spre sfârşit o poezie două macabră de Dinescu, etc. Îmi amintesc vocea alto a Monicăi Lovinescu, cu accente ireale, care vorbea parcă din altă planetă, rar şi prea de sus. Oricum, nu la nivelul intelectului meu slab dezvoltat de atunci. Sau poate exact pentru acel nivel, dar gândit parţial ca umilire. Cine a fost în spatele acestor ameţeli şi condiţionări pentru mai târziu, alt subiect. Pe scurt, o ameţeală totală. Practic începutul ameţelii profunde care a fost promovată în media românească începând cu 90 şi în care trăieşte societatea românească acum.

Şi am văzut atunci în 95 după ce am venit în America sau auzit undeva la televizor fraza "Think globally, act locally". http://en.wikipedia.org/wiki/Think_globally,_act_locally Contextul în care am auzit-o venea cu o ostracizare. Fraza ar fi aparţinut sataniştilor, mondialiştilor, globaliştilor. Pentru un neiniţiat, a însemnat o confuzie totală.

Mi-au trebuit mulţi ani până când am învăţat suficient limba, până când am început să ascult oameni vorbind la radio, unde e mult mai uşor să te concentrezi pe idei, nu sunt atâtea distrageri şi scopuri paralele ca la TV, până m-am eliberat de timiditatea de a căuta subiectele cu adevărat interesante de pe net, până când am început să înţeleg câte ceva despre cum gândesc oamenii în lumea liberă. Am auzit despre exact aceleaşi tipuri de probleme cum au orice oameni, în orice ţară, încercând să le rezolve în mod cinstit. Am auzit dialoguri între oameni cinstiţi şi nebuni sau escroci. Am văzut cum unii încearcă să falsifice realitatea sau problemele şi li se dă imediat peste bot.

În general oameni cu adevărat culţi, cu un vocabular şi coerenţă a frazei uimitoare şi în acelaşi timp simplitate şi onestitate în gândire şi foarte uşor de urmărit.

Poate nu exact aceleaşi probleme căci unde este libertate şi tradiţie a libertăţii problemele se pot izola şi simplifica dar şi îngreuna din cauza faptului că eşti singura persoană pe care te bazezi şi eşti responsabil de ceea ce faci.

Într-o frază, făcând comparaţie cu ce văd în media online din România, acolo nu s-a făcut practic nici un pas important spre eliberare sau emanciparea din acei 50 de ani de traumatizare continuă. Iar politicienii răsăriţi după 89 din aceeaşi rădăcină din care se trăgeau aparatnicii dinainte, încearcă şi reuşesc să-şi facă o imagine de modele de gândire şi comportament care să pară vag a unei elite. Iar dacă nu reuşesc, angajează profesionişti, eventual cu atestare străină. Dar nu mai mult decât pot să păcălească pe locali şi să satisfacă pe cei internaţionali (ca aparenţă) pentru a justifica o etichetă de democraţie pusă în grabă acelei ţări pentru a o împinge în cele două structuri mondiale dar după o condiţionare prealabilă, ţintele de care vorbea Isărescu.

Şi înarmaţi cu această imagine, nu fac altceva decât să "gestioneze dezastrul" după cum spunea alt vârf al politicii româneşti, să păstorească, din spate cu ajutorul sondajelor turma aceea de oameni nenorociţi de istorie şi ameţiţi de media, dacă nu cumva, după cum încep să cred din ce în ce mai mult totul face parte dintr-un plan în care comunismul a fost doar o etapă de a reinventa ţara aceea şi toată Europa.

Noi ieşiţi atunci din întunerec, la fel ca şoferul din accidentul nefericit de duminică, dacă ar fi să credem explicaţia oficială despre un accident într-o ţară sub un milion de locuitori la datele căruia au avut acces foarte puţini, am fost orbiţi de lumina libertăţii şi am căzut din prima în capcana pregătită de cei care au fost şi sunt câinii de pază ai acelei ţări. Căci liderii sunt în altă parte. Sunt cei care ca Ringier, gândesc global, după aceea particularizează ideile lor după fiecare locuşor rămas neexplorat pe această planetă şi bineînţeles, acţionează, local, subtil, punctual şi fără ezitare. (Un bun exemplu este ziarul Libertatea, pentru care nu trece nici o zi fără un suflet pus la taraba de la pagina 5.)

Normal că nu vedeam alte şanse de a intra rapid în rândul lumii decât NATO şi Uniunea Europeană. Aşa am auzit la Europa Liberă, am văzut produsele lor care veneau la noi pe sub mână, am văzut video-urile în maratoanele video standard de 5 filme traduse de o voce care părea că nu putea să rostească cuvintele de emoţie şi excitare şi care se terminau cu o "comedie sexy". Toate semnalele, care au fost filtrate, păreau să spună: Ce bine se trăieşte în vest. Europa, America, vest, totuna. Apoi a venit revoluţia, a venit Lambada să ne şteargă amintirea morţilor încă neîngropaţi.

Au fost nişte voci de bun simţ la început, pe ici, pe colo, toate alb-negru, toţi aceia care au încercat să se împotrivească erau nişte defetişti, nu trebuiau ascultaţi, Iliescu era dintre noi, pentru noi, ultimul pe listă, ultima şansă (realistă), ne-a dat locuinţele pe gratis, a câştigat alegerile, a început demontarea industriei care nu era la standarde europene, "privatizările" şi un lung drum pentru a intra în acele două structuri, pentru care a trebuit să distrugem tot ca să rupem, nu-i aşa cu trecutul nestandard.

Chiar mă gândeam zilele astea, cu ce am fost mai nepregătiţi noi în 90 decât după 17 ani în 2007 pentru a intra în Uniunea Europeană?

Nu am fost pregătiți pentru că pe atunci mai erau voci conştiente, româneşti, cei în vârstă, lumea încă mai avea un rest de conştiinţă naţională nestors de 50 ani de dictatură şi mai mult decât atât cei tineri aveau idei şi doreau să exploreze noua deschidere, şi în mod paradoxal, erau unii care gândeau independent.

Proaspeţii "politicieni" din sediul partidelor întorceau capul în orice direcţie şi ascultau tot felul de păreri unele naive, din imaginaţia unora care au trăit într-o cuşcă despre cum ar trebui să fie libertatea. Acele idei naive şi acele imagini au fost mult mai aproape de realitate decât am crezut vreodată şi decât sunt acum, ale generaţiilor crescute sau maturizate în 23 de ani de activitate intensă antiromânească. După 17 de ani de imersiune şi contact cu ideile de aici, mi-e dor de acea naivitate ca fiind partea cea mai aproape din ce cred eu că se gândeşte în lumea liberă. Tot ce ne imaginam atunci despre libertate este ceea ce de fapt este libertatea. Căci libertatea este ceea ce gândim.

Şi cei care au avut planuri cu România, altele decât ideile naive despre libertate ale majorităţii românilor, bine conectaţi în străinătate, au început un lung proces de întoarcere ale acelor idei de libertate născânde împotriva celor care au fost şi au rămas izolaţi de lumea liberă, care între timp a început să nu mai fie atât de liberă ci din ce în ce mai dependentă de noile dictaturi economice, financiare şi corporatiste.

Recunosc că ceea ce am scris aici nu este decât o răbufnire, o reacţie, la o apariţie în media a unui maimuţoi încrâncenat care pretinde că de 23 ani conduce interesele bancare româneşti. Probabil numai o faţă pentru un robinet de bani care aparţin altora sau nici nu există, cum stă bine finanţei mondiale.

Dar este o reacţie controlată şi vreau să o folosesc pentru a da un impuls celor care citesc să se întoarcă înapoi, să reanalizeze tot ce s-a întâmplat, toate intervenţiile critice, din ultimii 23 de ani PRIN PRISMA A CEEA CE AU ÎNVĂȚAT în acei 23 de ani, cine au fost cei ce le-au făcut, împreuna cu transmiterea ideii, care îmi este greu să o impun de unul singur, dar care pentru mine s-a confirmat cu ultimele evenimente, în special ultima vizită a lui Ponta la Berlin, că în România treburile nu sunt OK şi se încearcă în mod continuu, organizat, ştiinţific, deturnarea, depopularea şi anihilarea acelei ţări.

O dovadă clară este ieşirea Elenei Udrea care sub pretextul presupusei viitoare candidaturi a rostit cuvântul realist, care în acest context pentru mine înseamnă o încercare de negociere ce ascunde o ameninţare din partea unei grupări din care face parte şi nu vorbesc aici de PDL, care ar însemna că după ce ne-au lucrat atât timp au ajuns să ne facă oferte şi ele ar fi cele mai realiste pentru noi. Sau cu alte cuvinte, orice aţi face voi, până la urmă veţi ajunge tot la oferta noastră de la început.

(Totuşi e bine că s-a ajuns la o încercare de negociere după ce timp de 23 am fost practic ignoraţi, ca nefiind importanţi, cam la fel cum erau românii majoritari din Transilvania.)

Iar rezultatul referendumului de anul trecut, care este ruşinea noastră, a publicului care nu am observat şi a Europei care este organismul din care România face parte, şi a tupeiştilor fără margini care ni l-au prezentat (sau mai bine zis ne-au lăsat să îl ghicim din tot felul de informaţii lăsate pe ici colo) este o ecuaţie aritmetică fără rezolvare, din care lipsesc 2 milioane de voturi şi care a trecut neobservată aproape un an. Totul pe baza lipsei datelor de la recensământ timp de aproape 2 ani.

19,0 [populaţie stabilă INS] - 19,0 * 0,242 [24.2% sub 18 ani (din SUA, nu avem date din România)] = 14,402 [drept de vot]; 14,402 * 0,462 [prezenţi] * 0,875 [da] = 5.822 # 7,4 [media]

În timpul cât PSD a fost în opoziţie şi mai ales în ultimul timp când ne săturasem de PDL, se pare că acest partid a fost lucrat om cu om şi când au apărut în parlament au lovit cu legea cu prezenţa de 30-25% la referendum, care practic înseamnă negarea ideii de referendum pentru că 25% da nu poate însemna voinţa unui popor, mai ales pentru modificarea constituţiei.

Toate aceste dări pe faţă arată venirea în România a unui moment când cei care au investit atâţia ani de muncă şi bani pentru a subjuga acea ţară au ajuns la momentul când nu se mai ascund şi vor să înceapă să îşi recupereze investiţiile.

Într-un fel, ironic, ei sunt cei care au obosit şi vor să îşi culeagă roadele muncii, să tragă o linie şi să îşi ia partea.

La semnalul lui Isărescu, Dragnea a scos capul din nou să împingă la regionalizare.

Sunt mulţi în România, care poate din patriotism, poate din nesiguranţă, au scăldat-o în două direcţii, aşteptând în orice moment întoarcerea balanţei într-o direcție sau în alta.

Eu personal nu am răspunsuri, dar invit, încă o dată, la rememorare şi reanalizarea a tot ce s-a întâmplat în detalii pe care le ştie fiecare persoană în parte şi mai ales cum au acţionat toţi care ne conduc, după ce ştim acum dar cu spiritul de la revoluţie. Care a fost de atâtea ori negată. Revoluţie a existat căci voi aţi sperat şi aţi gândit aşa.

Gândiţi pentru voi, acţionaţi pentru România.