Schengen Forever

Ok deci am scrântit-o rău cu Schengen-ul. M-am aventurat pe vastele site-uri ale UE, am răsfoit tratate și de fiecare dată când vedeam ceva mi s-a părut că găsesc câte o greșeală enormă în birocrația lor.

Dar nu a fost așa, treburile au fost gândite bine, poate prea bine pentru scopul de a ține afară două țărișoare mai proaspăt aderate adică în 2005, cu aplicare în 2007, Croația semnând tratatul de aderare în 2011 cu aplicare în 2013.

Deși tratatul Schengen care a demarat separat de Uniunea Europeană în 1985 a devenit până la urmă un protocol din Tratatul UE, toată lumea recunoaște că este o parte importantă din UE (în afară de Iohannis al nostru).

De fapt ce înseamnă UE? Libertatea de mișcare a mărfurilor, capitalurilor și a persoanelor. Cu alte cuvinte fără Schengen "doar cu UE" mărfuri și capitaluri pot veni și pleca din România, dar românii să lucreze la negru în UE.

După ce am citit și eu în sfârșit Tratatul de Aderare al României din 2005, am înțeles că principala grijă a fost scoaterea României în afara cadrului legal al Tratatului privind acquis-ul Schengen, ceea ce s-a manifestat chiar în Articolul 4 din Tratat care spune că această dispoziție majoră, anume acquis-ul Schengen, nu se aplică României până la o verificare aprobată unanim de Consiliu (din care România urma să facă parte), (deci urma să-și voteze sie însăși verificarea acestor condiții).

Însă nu mai putem vorbi în termeni ca "aderarea României la Schengen". Aderarea s-a produs la 1 ianuarie 2007 odată cu intrarea în forță a Tratatului de Aderare la UE citat mai sus. Mai trebuia o verificare a condițiilor, făcută în mod ciudat de Consiliu și în unanimitate. Ca și când Consiliul nu a votat odată în unanimitate aderarea României la UE care pe atunci deja cuprindea Schengen.

Și mai jos în Articolul 4 paragraful (2), marea contradicție. "Dispoziţiile acquis-ului Schengen... deşi sunt obligatorii pentru Bulgaria şi România de la data aderării, se aplică pe teritoriul fiecăruia dintre aceste state membre numai în temeiul unei decizii adoptate de Consiliu în acest sens". Obligatorii de la data aderării, dar numai în temeiul unei decizii.

Ce se întâmplă în cazul în care, după 16 ani (2023-2007) Consiliul nu "aprobă verificarea", și nu se întrevede nici o posibilitate reală ca el să o facă într-un timp previzibil?

Câte rezoluții legislative și ne-legislative în cadrul Consiliului JHA (Justice and Home Affairs) JAI (Justiție și Afaceri Interne) în românește au fost votate unanim, deci inclusiv de către România, începând de la 1 ianuarie 2007? Din ce am văzut, JAI se întrunește cel puțin de 2 ori pe an și votează mai multe rezoluții de fiecare dată.

Inclusiv "aprobarea verificării dispozițiilor" Croației de către Consiliu anul trecut.

Dar să nu uităm declarația preliminară a Tratatului de Aderare care spune că Tratatul este în vigoare până la apariția Constituției EU.

Ok deci m-am dus să caut când a fost votată și ratificată de statele membre o Constituție a UE și am aflat că a fost înlocuită de Tratatul de la Lisabona din 2007. Deci nu există o Constituție a UE, ci doar tratate.

Da, m-am mirat foarte mult, pentru că nu era posibil să existe o Constituție care să stipuleze că 3 țări semnatare nu sunt membre al unei părți importante din UE, anume acquis-ul Schengen.

Această clauză exclusivistă (în sensul rău) s-a păstrat deci în Tratatul de la Lisabona din 2007. Dar Băsescu putea să nu semneze Tratatul de la Lisabona iar România, care devenise membru UE la 1 ianuarie 2007, după ratificarea Tratatului de Aderare din 2005 de către toate țările, adică Parlamentul, putea să nu-l ratifice și rămânea pe acel tratat din 2005 în continuare membru UE, al Consiliului, etc.. deci nu avea nimic de pierdut.

Iar Tratatul de la Lisabona pica, fiindcă era nevoie de o unanimitate a ratificărilor, la fel ca și Constituția mai devreme prin votul negativ al Franței și Olandei iar UE nu se dărâma. Pentru că EI vor UE. Pentru controlul deplin și lejer al Europei. Bineînțeles că dacă România avea reprezentanți reali (pe bune) se putea negocia și sunt sigur că ar fi cedat, de dragul Tratatului de la Lisabona.

Cu alte cuvine România și-a aprobat singură ne-aplicarea acquis-ului Schengen prin aprobarea Tratatului de la Lisabona cu păstrarea dreptului de vot în unanimitate al Consiliului în această problemă înscrisă la loc de cinste în tratat. Prima dată de Ministrul de Externe, apoi în Consiliu, semnat apoi de Băsescu și în final ratificat în Parlament.

Ce a adus nou Tratatul de la Lisabona și de ce era nevoie de el. Mai multă putere Parlamentului UE? Parlamentul UE nu are nici o putere, singura putere în UE este Consiliul. Rolul Tratatului a fost să înlocuiască o Constituție.

Dar cine înțelegea pe atunci toate astea, în afară de EI, pe vremea când internetul încă era pe dial-up iar google avea doar câțiva anișori?

Stau și mă întreb dacă România nu poate încă să denunțe adică să renunțe la acel tratat, și să rămână pe cel din 2005 care are aceeași valoare juridică (ratificat de toate țările membre).