Simbolismul deșănțat pare că ne împresoară din toate părţile. Caractonimia ne împinge raţiunea dincolo de orice limite.
Nu vreau să fac lista caractonimelor curente, începând de la politică, misteriosul şi încărcatul de sensuri Băsescu şi copiloiul său stângaci până la toate starurile româneşti închiriate de alţii dintre românce şi pentru românii de azi în contul propriului viitor care-şi acordă sentimentele în funcţie de consonanţa vreunui nume.
La puţină vreme după ce m-am născut în 1960, prin 1965 cred, m-a intrigat, în sufletul meu de copil, blândeţea care urma perioadei de iad din timpul războiului şi de după război care se citea pe chipul bunicului meu veteran şi a altora.
Din experienţa de acum şi citind istoria care fierbe în paginile internetului, am înţeles că politrucii din toate timpurile nu se lasă şi nu se vor lăsa niciodată în goana lor după zeama câştigată uşor.
Metodele propagandistice de odinioară a la Göring nu au dispărut pentru că ar fi trecut toţi marii, la umbra liniştii îngenuncherii popoarelor, la căutarea Nirvanei şi a înţelepciunii fără sfârşit spre slava partidului.
În mersul nestingherit înainte al istoriei prin sufletele noastre mute s-a trecut la alte metode, din care site-urile de teoria conspiraţiei mai vechi încă îndrăzneau să scrie. ELF prin reţeaua electrică e doar una din ele. Substanţe chimice în apă, aer, materiale de construcţie au ajutat. Propaganda în forme subtile, soft din care o metodă a fost caractonimia, adică numele personajelor publice. Tot ce s-a putut clădi pe drumul deschis de dadaişti. Şi multe altele.
Gândindu-mă şi la certificatul de naştere al curentului conducător, pe care probabil îl cheamă oricum numai Băsescu nu, (al meu mi-a dispărut după ce am "câştigat" loteria americană împreună cu livretul militar şi a trebuit să-mi fac duplicate. Dacă le aveam pe cele originale, ar fi fost greu de explicat de exemplu de ce am numele Ion, pe care tatăl meu l-a primit ca dar de nuntă de la primăria de atunci din Fălticeni, el cu 2 săptămâni înainte de a se căsători având alt nume, ca o condiție să se poate căsători) nu-mi iese din cap mai vechile afaceri culturale româneşti, începând cu întoarcerea a doi olteni din Basarabia.
De-a lungul evoluţiei sau în momentul divin al creaţiei unele animale au primit caracteristici ciudate pentru a le ajuta să supravieţuiască.
La fel cum desenul în zig-zag al şerpilor veninoşi declanşează un reflex codificat probabil în ADN (e posibil ca ADN-ul "junk" căruia ştiinţa pictată în presa de propaganda încă nu i-a găsit vreun rol, să conţină astfel de instrucţiuni) şi face ca piciorul să ţi se oprească la câţiva cm înainte de a-l călca chiar fără să-l vezi aşa cum mi s-a întâmplat mie de 3 ori în ultimii ani (nu nu prea sunt şerpi veninoşi în Oregon, dar mie mi s-a întâmplat, poate au fost de import), aşa şi multitudinea de ochi pe fond verde de pe coada păunului are probabil un efect de sperietoare asupra vreunui mamifer mai evoluat în căutarea unui prânz.
Deci conform legendei, doi olteni pelerini prin Basarabia în 1943, la Copăceni i-au dat naştere pruncului salvator al românilor de Ceauşeşti.
...
http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_P%C4%83unescu#Scriitor
Scriam acum câteva zile pe undeva că "Păunescu" a fost peste măsură de prolific. Asta se vede din câteva simple calcule aritmetice. La 50 volume publicate, din care, să zicem, multe antologii, eu am gândit poate vreo 30 volume originale. Dacă zicem 300 poezii geniale pe volum, ne iese 9000 poezii. Nu ştiu, cineva are cifrele exacte, să le spună.
Chiar jumate din acest număr ridică întrebări serioase.
Cu toţii ştim căci tot românul s-a născut poet. De aceea nu trebuie să explic aici. Nu poţi să
scrii o poezie fără s-o trăieşti. Ca să ai o trăire din asta trebuie
zic eu câteva zile.
Această intensă activitate scriitoare combinată cu cele "1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog", alte activităţi, probabil conducerea Mercedes-ului său prin România (eu l-am văzut, când eram în liceu la Sadova, lângă Câmpulung, la 500 km de Bucureşti, bine putea să fi venit cu avionul şi i-a adus altcineva maşina, dar oricum), ceea ce presupunea nişte ore de condus, ştiu eu, repetiții, whatever ce mai făcea el duce la debalansarea oricărei ecuaţii a timpului terestru al geniului.
Cum ne-a salvat "Păunescu" de Ceauşescu, simplu. Printr-un debit verbal care l-a depăşit pe cel al dictatorului. Prin laude deşănţate, fără limite, care acopereau (flooding-ul probabil nu s-a născut pe vremea internetului şi numai în legătură cu serverele ci a fost o mai veche metodă contra-propagandistică care presupune baterea apei în piuă pe acelaşi subiect cu al adversarului până ce lumea îl uită).
Bine Ceauşescu mai avea şi el alte treburi în afara cuvântărilor. Printre altele, prins în capcanele viitorului imediat, să conducă o ţară, aşa cum a spus Zoia într-un video. Pentru că el s-a băgat în tot ce era posibil să se bage în timpul între două cuvântări, legând de el orice groapă astupată sau muşuroi nivelat din România.
Amândoiescu luptând, uniţi într-un fel de proto-coabitare, aproape copleşiţi de bunul simţ milenar al românilor combinat cu progresul câştigat în perioada antebelică, de la fraţii lor binevoitori europeni.
Împreună au învins România, dar nu total, căci în agonia lor românii încă se mai zbat în plasa istoriei, întinsă de puterile lumii care în lupta lor obscenă clatină lumea mutând-o din loc.
Amândoieşti vor bântui conştiinţa românilor mult timp de-acum înainte, prin bătăturile şi încreţiturile speciale săpate în creiere, ei încă visându-le fantomele, care iată, s-au apucat să scrie, captivi de imagine, ajutaţi de întregi echipe de psihologi care stau la monitoare 7/24, de după câte un pseudonim lângă o poză cu ochi sperioşi, din locurile înverzite ale planetei.
În timp ce românii din Bucureşti nu ştiu cum să încheie coabitarea cu maidanezii.
Friday, September 6, 2013
Thursday, August 29, 2013
Nel mezzo del cerchio
Nu, nu o să scriu această postare în italiană. Sunt prea obosit. E
mult de când am citit măcar ceva. Nu ştiu să formez fraze impecabile şi
decât să scriu ceva care stârneşte zâmbete, mai bine renunţ.
Dacă vrei, poţi!
Era o reclamă la Adidas prin anii 90. Steffi Graff. Adidas Torsion. O modă care a trecut. Steffi Graff care a avut probleme cu fiscul. Chiar reclama aceea era adresată celor fără bani pe atunci de la noi. Era şi un leu care răgea în clip? A şi reclama cu romul Bacardi, ăla cu liliacul pe etichetă!
Deci prin mai 93, după sfaturile unei persoane din Focşani (ce sfaturi că a fost persuasiune) mi-am cumpărat un bilet la un târg de informatică din Viena, CeBIT sau aşa ceva. Cu gândul să încerc să trec în Italia.
A ce faze s-au întâmplat la târg. Era o tipă de la Microsoft. Mi-a zis că dacă învăţ bazele limbii germane să o sun peste câteva luni că poate îmi dă un job.
Erau multe bufeturi şi mi-era o foame... Dar nu aveam bani să cumpăr nimic.
A doua zi după târg mi-am luat bilet de tren până la graniţa cu Italia. La punctul de frontieră, destinaţia mea de pe bilet, am coborât din tren şi mă gândeam cum să trec graniţa, fără viză. Am mers pe jos şi am văzut chiar fâşia de frontieră cu porţiunea de pădure lipsă. Am ajuns la o staţie de benzină de la care se vedeau benzile autostrăzii care treceau printre nişte stâlpi unde erau grănicerii.
După câteva ore de stat acolo a venit din Italia un tip cu un van probabil să cumpere ceva mai ieftin de la magazinul de lângă staţia de benzină. Angelo. Cu câtă italiană ştiam eu l-am întrebat dacă poate să mă treacă. Vuoi una passeggiata? Aspetta qui. A intrat în magazin şi a stat cât mi s-a părut o veşnicie. Eram obosit, fără bani, nu ştiam ce voi face dacă nu voi trece. Cred că nu aveam bani să mă întorc în România. Viza de Austria îmi expira în seara aceea!
Bine a ieşit din magazin şi m-a invitat pe locul din dreapta. A pornit şi când am ajuns la punctul de trecere l-a salutat pe grănicer. Acela a vrut să treacă prin faţa van-ului spre mine, probabil arătam nefamiliar. Atunci Angelo a ridicat piciorul de pe ambreiaj şi a smucit van-ul şi a blocat motorul. Grănicerul s-a făcut că se sperie şi s-a dat la o parte şi ne-a lăsat să trecem. Nu cred că vroia să-şi strice ziua pentru că dacă spunea cuiva, faza se lăsa cu poliţie, etc.
A fost un minut care mi-a definit viaţa. Deci am intrat în Italia. Când am ajuns în centrul acelei localităţi de graniţă, Tarvisio, era lume adunată şi un accident. Un tip se răsturnase cu motocicleta. C'è il mio nipote! a zis Angelo şi m-a lăsat câteva străzi mai departe.
Am mers pe jos până la ieşirea din Tarvisio. Tot timpul mă uitam înapoi şi mă gândeam că acuşi acuşi o să vină vreun poliţist să mă aresteze. De fapt feeling-ul ăsta l-am avut tot timpul în Italia. (Degeaba, căci după 3 luni adică după ce m-am săturat de Italia, m-am dus la poliţie, LOL, să le spun că sunt ilegal, credeam că or să mă trimită ei înapoi, dar au început să râdă şi mi-au zis să-mi văd de treabă). Mă uitam la calea ferată din vale şi la autostradă şi nu-mi imaginam cum o să ajung la Roma, unde era soţul tipei care m-a convins să plec.
La ieşirea din Tarvisio era un alt benzinaio. Un tip tânăr care nu avea clienţi şi se pregătea să închidă şi a stat de vorbă cu mine. I-am povestit cum am învăţat italiană de la televizor (bine pe fondul francezei care o ştiam binişor din liceu) şi i-am zis că vreau să merg la Roma să caut ceva de lucru.
Tipul la un moment dat a zis că ce dracu, e plină Italia de imigranţi şi criminali, iar eu dacă vreau să caut ceva de lucru mă va ajuta. M-a urcat în maşină şi m-a dus pe autostradă câteva localităţi spre interior.
View Larger Map
Aici pe unul din scaunele astea am petrecut prima noapte în Italia, aşteptând dimineaţa când am luat primul intercity spre Roma. Toată noaptea au circulat maşini, unele cu tobele de eşapament modificate. Când se liniştea un zgomot, apărea altul, maşini, sirene de salvare care eu credeam că sunt de poliţie, etc. Eram terminat de oboseală dar nu aveam cum să adorm pe un scaun din acela. Tipul de la staţia de benzină mi-a dat şi vreo două zeci de mii de lire să stau la barul unde erau scaunele acelea dar barul s-a închis. Probabil aveam suficienţi bani să stau la hotel, dar nici nu am ştiut că era hotel acolo, am ajuns noaptea şi am intrat direct în bar şi am cerut o cafea, după cum mi-a spus el. Mi-a dat barmanul un degetar de cafea şi eu credeam că m-a ghicit că nu am bani şi mi-a dat şi el ce a avut mai ieftin. LOL pe atunci nu ştiam de ristretto şi espresso, ce proşti eram românii pe atunci... La vreo oră după aceea a închis barul iar gara era şi ea închisă, până dimineaţa.
Ok dimineaţa am pornit spre Roma. Trenul mergea poate mai repede decât maximul de atunci din România, 120 kmh, dar din cauza numeroaselor tunele părea că merge mai repede. Am dormit câteva ore.
Am ajuns la Roma pe nişte nori negri, apăsători, iar totul părea întunecat. Prima noapte am dormit-o în autobuz, am mers toată noaptea în autobuz.
Era un birou al Caritas diocesana lângă gara Termini. Am aplicat acolo pentru servicii.
Dar o săptămâna am dormit cu alţi români, pe unde am putut. Prin trenuri în gară. În cimitire de maşini. Ţin minte într-o noapte am dormit la parter într-o maşină sub alte două. La un moment dat un tip de la etaj s-a p...
OK după o săptămână am ajuns în adăpostul de sub gara Termini. Era un dormitor, erau maşini de spălat şi călugăriţe care ajutau. Unele haine după o săptămână nu se mai puteau spăla.
Am făcut şi o baie şi mi-au dat nişte haine printre care o cămaşă de mătase, gri-mov.
Mi-au zis alţi români cum să caut de lucru. Am luat un autobuz spre zona cu firme din estul Romei pe via Casilina. Bineînţeles, nu puteam să calc codul onoarei românilor, deci nu foloseam bilet de autobuz.
În gară se vindeau cartele de telefon la jumate de preţ. Românii blocau ieşirea cartelei din telefon şi după aceea le recoltau.
Intram, la vreo firmă, spuneam o frază două, sono ingegnere Rumeno, parlo inglese i francese e sto cercando di lavoro.
După câteva zile am intrat la Tormar, la 30 Via dei Ruderi di Torrenova. Marmi i Graniti. Am uitat cum era numele mic al patronului. Ventrella. Avea doi băieţi, Marco şi Maurizio. Pe nevasta lui Maurizio o chema Carla. Mai aveau şi o secretară. Il ragioniere, Legalupo. Aveau un calculator, AS400 pentru baza de date şi contabilitate şi nişte PC-uri. A şi încă un tip am uitat cum îl chema, Ettore.
Dar în prima seară am stat de vorbă cu bătrânul, care era singur la firmă. Am să-i spun Ventrella până îmi amintesc. Vorbea când italiană, când dialectul roman. Când începeau ei să vobească romana între ei nu mai înţelegeam nimic.
Era foarte mişto înăuntru, pe jos granit lustruit eu am crezut că-i dat cu ceară şi mă temeam să nu alunec. PC-uri şi terminale de AS400. Maşină de cafea în holul de la intrare şi un mic slogan în hol deasupra uşei: MARMI I GRANITI SONO PRODOTTI NATURALI!
View Larger Map
Ventrella a desenat un cerc pe o foaie de hârtie su la scrivania şi a pus un punct în mijloc şi a zis: Sei nel mezzo del cerchio!
(Chiar zilele trecute am revizuit nişte simboluri masonice dintre care cercul cu punct în mijloc. Am unul chiar şi acum, în frigider).
După o pauză în care am mai discutat alte chestii, a întrebat: Sai leggere? La care am rămas blocat. Nu ştiam ce înseamnă leggere. LOL.
Până la urmă mi-a zis: Vieni domani e parlerai con i miei figli, vediamo che dicono loro, io no so niente di queste cose come i computer...
OK, gata, mi-a crescut inima, m-am dus la adăpost sub gară şi am venit a doua zi dimineaţa la ora la care mi-au zis, îmbrăcat în cămașa mov de mătase de la Caritas.
Bătrânul m-a luat şi m-a dus în curte. Erau stive de marmora şi granit aşezate vertical pentru a fi văzute de clienţi şi între ele creştea iarbă. M-a pus să smulg iarba dintre ele cu mâna. (Chiar, mai târziu, după vreo lună-două am văzut cum le tăiau cu o maşină cu fir de nailon, chiar nici azi nu am înţeles de ce m-a pus să fac asta). Deci am smuls iarbă toată dimineaţa şi la prânz am venit Marco şi m-a luat înăuntru.
M-a lăsat să mă spăl pe mâni şi mi-a dat un sandviş. M-a aşezat la un terminal de AS400 de care nici nu auzisem şi mi-a arătat cum să introduc nişte facturi. A văzut că pot şi mi-a zis că mă angajează cu 800.000 lire pe lună (cam 800-1000 de dolari pe atunci). A luat ziarul şi a început să caute o gazdă pentru mine. În ziar era un titlu cu litere mari: IMMIGRATI, C'E LA SANATORIA!, o ştire despre un proiect de lege ce trecuse o cameră şi aştepta să treacă cealaltă sau trebuia semnat de preşedinte, nu mai ştiu, care ar fi legalizat toţi imigranţii, chiar ce noroc ar fi fost, dar nu a fost să fie, a căzut la vreo săptămână după aceea.
Aşa a început munca la Tormar.
La prânz luam trenul şi mergeam în centru la Caritas.
Marco mi-a găsit gazdă, mai ales că şederea mea la adăpost a durat numai trei săptămâni.
Şi aici încep sau poate au început chiar mai înainte coincidenţele stranii. Strada unde stăteam se chema Via delle Gardenie. Nr.35 Sc.C Ap.20. Eu în Bacău am stat pe strada Energiei Nr.35 Sc.C Ap.20. Ambele adrese la etajul 4, ultimul!
View Larger Map
Erau doi studenţi, pe cel care închiria îl chema Stefano diPietro parcă şi era din Campobasso. Mai era un tip, Alarico, alt student, cam beţiv şi declarat comunist. L-am văzut odată beat pe stradă. Al treilea era Davide, un evreu din Bari. Davide cânta la vioară şi la un moment dat a prins un job la un teatru. Deci apartamentul avea 3 camere plus terasa transformată în cameră. Toate aveau marmoră pe jos iar terasa avea fainaţă. Era pe colţ şi avea vedere la stradă.
Pe prietena lui Pietro o chema Angelita, aproape ca pe nevastă-mea.
Multe multe faze îmi amintesc dar una vreau s-o scriu ca să nu o uit.
Într-o zi, am impresia că după ce am pierdut job-ul la Tormar, a venit fratele lui Stefano. Spunea că era arhitect şi avea un birou (studio) de arhitectură în Campobasso. Nu mă vedea cu ochi prea buni. M-a dus la barul din stradă şi mi-a făcut cunoştinţă cu un tip, iar acela a dat din cap că nu.
În ziua acea a apărut şi o brunetă, cam solidă, cu o rochie albă cam sumară parcă din in topit. Fratele lui Stefano mi-a zis i-ar face ceva, un verb pe care încă nu îl ştiam dar fetei îi plac fetele. Când l-am întrebat ce înseamnă ce a zis chiar s-a uitat la mine ca şi cum ar vrea să mă ia la bătaie iar eu i-am zis repede credo che o capito che significa... Tipa cred că semăna cu o cunoscută cântăreaţă care pe vremea aceea o ascultam tot timpul la Radio Dimensione Suono.
La un moment dat a apărut un prieten de-al lui Alarico din America de Sud care avea maşină.
Altă dată, pe la început a apărut o soră a lui Alarico. Era foarte tânără, prietenoasă şi spunea că e studentă la Dublin, Irlanda. Şi ea seamănă cu o celebritate.
Deci hai să repetăm. Eu, un imigrant român, fără bani, zdrenţuros contra o gaşcă de actori şi celebrităţi care eu nu ştiam cine sunt. Au făcut ce au vrut până la un moment dat cineva i-a liniştit şi atunci ei mi-au spus să plec de la job şi eu normal după 3 luni de asemenea viaţă în Italia, am plecat direct la gară... A nu am mai "lucrat" două zile ca să-mi fac bani de tren pentru că toţi banii, un milione, adică o mie de dolari pe vremea aceea tocmai îi trimisesem acasă...
A şi îmi mai amintesc ceva. Am luat-o înapoi pe acelaşi traseu pe care am venit dar la graniţa cu Austria când a oprit trenul un grănicer austriac a venit direct la mine, mi-a spus să cobor, şi a spus cuvântul Trieste. Atât.
Chiar şi la Caritas sub gară eram o gaşcă de trei parcă care după aceea ne întâlneam mereu duminicile când ne plimbam pe via dei Fori dei Imperatori, acolo unde este zidul cu harta Romei care includea şi Dacia, iar unul din cei trei era un tip din Brazilia.
Va urma. (RDS, non c'è e tanti d'altri!)
Dacă vrei, poţi!
Era o reclamă la Adidas prin anii 90. Steffi Graff. Adidas Torsion. O modă care a trecut. Steffi Graff care a avut probleme cu fiscul. Chiar reclama aceea era adresată celor fără bani pe atunci de la noi. Era şi un leu care răgea în clip? A şi reclama cu romul Bacardi, ăla cu liliacul pe etichetă!
Deci prin mai 93, după sfaturile unei persoane din Focşani (ce sfaturi că a fost persuasiune) mi-am cumpărat un bilet la un târg de informatică din Viena, CeBIT sau aşa ceva. Cu gândul să încerc să trec în Italia.
A ce faze s-au întâmplat la târg. Era o tipă de la Microsoft. Mi-a zis că dacă învăţ bazele limbii germane să o sun peste câteva luni că poate îmi dă un job.
Erau multe bufeturi şi mi-era o foame... Dar nu aveam bani să cumpăr nimic.
A doua zi după târg mi-am luat bilet de tren până la graniţa cu Italia. La punctul de frontieră, destinaţia mea de pe bilet, am coborât din tren şi mă gândeam cum să trec graniţa, fără viză. Am mers pe jos şi am văzut chiar fâşia de frontieră cu porţiunea de pădure lipsă. Am ajuns la o staţie de benzină de la care se vedeau benzile autostrăzii care treceau printre nişte stâlpi unde erau grănicerii.
După câteva ore de stat acolo a venit din Italia un tip cu un van probabil să cumpere ceva mai ieftin de la magazinul de lângă staţia de benzină. Angelo. Cu câtă italiană ştiam eu l-am întrebat dacă poate să mă treacă. Vuoi una passeggiata? Aspetta qui. A intrat în magazin şi a stat cât mi s-a părut o veşnicie. Eram obosit, fără bani, nu ştiam ce voi face dacă nu voi trece. Cred că nu aveam bani să mă întorc în România. Viza de Austria îmi expira în seara aceea!
Bine a ieşit din magazin şi m-a invitat pe locul din dreapta. A pornit şi când am ajuns la punctul de trecere l-a salutat pe grănicer. Acela a vrut să treacă prin faţa van-ului spre mine, probabil arătam nefamiliar. Atunci Angelo a ridicat piciorul de pe ambreiaj şi a smucit van-ul şi a blocat motorul. Grănicerul s-a făcut că se sperie şi s-a dat la o parte şi ne-a lăsat să trecem. Nu cred că vroia să-şi strice ziua pentru că dacă spunea cuiva, faza se lăsa cu poliţie, etc.
A fost un minut care mi-a definit viaţa. Deci am intrat în Italia. Când am ajuns în centrul acelei localităţi de graniţă, Tarvisio, era lume adunată şi un accident. Un tip se răsturnase cu motocicleta. C'è il mio nipote! a zis Angelo şi m-a lăsat câteva străzi mai departe.
Am mers pe jos până la ieşirea din Tarvisio. Tot timpul mă uitam înapoi şi mă gândeam că acuşi acuşi o să vină vreun poliţist să mă aresteze. De fapt feeling-ul ăsta l-am avut tot timpul în Italia. (Degeaba, căci după 3 luni adică după ce m-am săturat de Italia, m-am dus la poliţie, LOL, să le spun că sunt ilegal, credeam că or să mă trimită ei înapoi, dar au început să râdă şi mi-au zis să-mi văd de treabă). Mă uitam la calea ferată din vale şi la autostradă şi nu-mi imaginam cum o să ajung la Roma, unde era soţul tipei care m-a convins să plec.
La ieşirea din Tarvisio era un alt benzinaio. Un tip tânăr care nu avea clienţi şi se pregătea să închidă şi a stat de vorbă cu mine. I-am povestit cum am învăţat italiană de la televizor (bine pe fondul francezei care o ştiam binişor din liceu) şi i-am zis că vreau să merg la Roma să caut ceva de lucru.
Tipul la un moment dat a zis că ce dracu, e plină Italia de imigranţi şi criminali, iar eu dacă vreau să caut ceva de lucru mă va ajuta. M-a urcat în maşină şi m-a dus pe autostradă câteva localităţi spre interior.
View Larger Map
Aici pe unul din scaunele astea am petrecut prima noapte în Italia, aşteptând dimineaţa când am luat primul intercity spre Roma. Toată noaptea au circulat maşini, unele cu tobele de eşapament modificate. Când se liniştea un zgomot, apărea altul, maşini, sirene de salvare care eu credeam că sunt de poliţie, etc. Eram terminat de oboseală dar nu aveam cum să adorm pe un scaun din acela. Tipul de la staţia de benzină mi-a dat şi vreo două zeci de mii de lire să stau la barul unde erau scaunele acelea dar barul s-a închis. Probabil aveam suficienţi bani să stau la hotel, dar nici nu am ştiut că era hotel acolo, am ajuns noaptea şi am intrat direct în bar şi am cerut o cafea, după cum mi-a spus el. Mi-a dat barmanul un degetar de cafea şi eu credeam că m-a ghicit că nu am bani şi mi-a dat şi el ce a avut mai ieftin. LOL pe atunci nu ştiam de ristretto şi espresso, ce proşti eram românii pe atunci... La vreo oră după aceea a închis barul iar gara era şi ea închisă, până dimineaţa.
Ok dimineaţa am pornit spre Roma. Trenul mergea poate mai repede decât maximul de atunci din România, 120 kmh, dar din cauza numeroaselor tunele părea că merge mai repede. Am dormit câteva ore.
Am ajuns la Roma pe nişte nori negri, apăsători, iar totul părea întunecat. Prima noapte am dormit-o în autobuz, am mers toată noaptea în autobuz.
Era un birou al Caritas diocesana lângă gara Termini. Am aplicat acolo pentru servicii.
Dar o săptămâna am dormit cu alţi români, pe unde am putut. Prin trenuri în gară. În cimitire de maşini. Ţin minte într-o noapte am dormit la parter într-o maşină sub alte două. La un moment dat un tip de la etaj s-a p...
OK după o săptămână am ajuns în adăpostul de sub gara Termini. Era un dormitor, erau maşini de spălat şi călugăriţe care ajutau. Unele haine după o săptămână nu se mai puteau spăla.
Am făcut şi o baie şi mi-au dat nişte haine printre care o cămaşă de mătase, gri-mov.
Mi-au zis alţi români cum să caut de lucru. Am luat un autobuz spre zona cu firme din estul Romei pe via Casilina. Bineînţeles, nu puteam să calc codul onoarei românilor, deci nu foloseam bilet de autobuz.
În gară se vindeau cartele de telefon la jumate de preţ. Românii blocau ieşirea cartelei din telefon şi după aceea le recoltau.
Intram, la vreo firmă, spuneam o frază două, sono ingegnere Rumeno, parlo inglese i francese e sto cercando di lavoro.
După câteva zile am intrat la Tormar, la 30 Via dei Ruderi di Torrenova. Marmi i Graniti. Am uitat cum era numele mic al patronului. Ventrella. Avea doi băieţi, Marco şi Maurizio. Pe nevasta lui Maurizio o chema Carla. Mai aveau şi o secretară. Il ragioniere, Legalupo. Aveau un calculator, AS400 pentru baza de date şi contabilitate şi nişte PC-uri. A şi încă un tip am uitat cum îl chema, Ettore.
Dar în prima seară am stat de vorbă cu bătrânul, care era singur la firmă. Am să-i spun Ventrella până îmi amintesc. Vorbea când italiană, când dialectul roman. Când începeau ei să vobească romana între ei nu mai înţelegeam nimic.
Era foarte mişto înăuntru, pe jos granit lustruit eu am crezut că-i dat cu ceară şi mă temeam să nu alunec. PC-uri şi terminale de AS400. Maşină de cafea în holul de la intrare şi un mic slogan în hol deasupra uşei: MARMI I GRANITI SONO PRODOTTI NATURALI!
View Larger Map
Ventrella a desenat un cerc pe o foaie de hârtie su la scrivania şi a pus un punct în mijloc şi a zis: Sei nel mezzo del cerchio!
(Chiar zilele trecute am revizuit nişte simboluri masonice dintre care cercul cu punct în mijloc. Am unul chiar şi acum, în frigider).
După o pauză în care am mai discutat alte chestii, a întrebat: Sai leggere? La care am rămas blocat. Nu ştiam ce înseamnă leggere. LOL.
Până la urmă mi-a zis: Vieni domani e parlerai con i miei figli, vediamo che dicono loro, io no so niente di queste cose come i computer...
OK, gata, mi-a crescut inima, m-am dus la adăpost sub gară şi am venit a doua zi dimineaţa la ora la care mi-au zis, îmbrăcat în cămașa mov de mătase de la Caritas.
Bătrânul m-a luat şi m-a dus în curte. Erau stive de marmora şi granit aşezate vertical pentru a fi văzute de clienţi şi între ele creştea iarbă. M-a pus să smulg iarba dintre ele cu mâna. (Chiar, mai târziu, după vreo lună-două am văzut cum le tăiau cu o maşină cu fir de nailon, chiar nici azi nu am înţeles de ce m-a pus să fac asta). Deci am smuls iarbă toată dimineaţa şi la prânz am venit Marco şi m-a luat înăuntru.
M-a lăsat să mă spăl pe mâni şi mi-a dat un sandviş. M-a aşezat la un terminal de AS400 de care nici nu auzisem şi mi-a arătat cum să introduc nişte facturi. A văzut că pot şi mi-a zis că mă angajează cu 800.000 lire pe lună (cam 800-1000 de dolari pe atunci). A luat ziarul şi a început să caute o gazdă pentru mine. În ziar era un titlu cu litere mari: IMMIGRATI, C'E LA SANATORIA!, o ştire despre un proiect de lege ce trecuse o cameră şi aştepta să treacă cealaltă sau trebuia semnat de preşedinte, nu mai ştiu, care ar fi legalizat toţi imigranţii, chiar ce noroc ar fi fost, dar nu a fost să fie, a căzut la vreo săptămână după aceea.
Aşa a început munca la Tormar.
La prânz luam trenul şi mergeam în centru la Caritas.
Marco mi-a găsit gazdă, mai ales că şederea mea la adăpost a durat numai trei săptămâni.
Şi aici încep sau poate au început chiar mai înainte coincidenţele stranii. Strada unde stăteam se chema Via delle Gardenie. Nr.35 Sc.C Ap.20. Eu în Bacău am stat pe strada Energiei Nr.35 Sc.C Ap.20. Ambele adrese la etajul 4, ultimul!
View Larger Map
Erau doi studenţi, pe cel care închiria îl chema Stefano diPietro parcă şi era din Campobasso. Mai era un tip, Alarico, alt student, cam beţiv şi declarat comunist. L-am văzut odată beat pe stradă. Al treilea era Davide, un evreu din Bari. Davide cânta la vioară şi la un moment dat a prins un job la un teatru. Deci apartamentul avea 3 camere plus terasa transformată în cameră. Toate aveau marmoră pe jos iar terasa avea fainaţă. Era pe colţ şi avea vedere la stradă.
Pe prietena lui Pietro o chema Angelita, aproape ca pe nevastă-mea.
Multe multe faze îmi amintesc dar una vreau s-o scriu ca să nu o uit.
Într-o zi, am impresia că după ce am pierdut job-ul la Tormar, a venit fratele lui Stefano. Spunea că era arhitect şi avea un birou (studio) de arhitectură în Campobasso. Nu mă vedea cu ochi prea buni. M-a dus la barul din stradă şi mi-a făcut cunoştinţă cu un tip, iar acela a dat din cap că nu.
În ziua acea a apărut şi o brunetă, cam solidă, cu o rochie albă cam sumară parcă din in topit. Fratele lui Stefano mi-a zis i-ar face ceva, un verb pe care încă nu îl ştiam dar fetei îi plac fetele. Când l-am întrebat ce înseamnă ce a zis chiar s-a uitat la mine ca şi cum ar vrea să mă ia la bătaie iar eu i-am zis repede credo che o capito che significa... Tipa cred că semăna cu o cunoscută cântăreaţă care pe vremea aceea o ascultam tot timpul la Radio Dimensione Suono.
La un moment dat a apărut un prieten de-al lui Alarico din America de Sud care avea maşină.
Altă dată, pe la început a apărut o soră a lui Alarico. Era foarte tânără, prietenoasă şi spunea că e studentă la Dublin, Irlanda. Şi ea seamănă cu o celebritate.
Deci hai să repetăm. Eu, un imigrant român, fără bani, zdrenţuros contra o gaşcă de actori şi celebrităţi care eu nu ştiam cine sunt. Au făcut ce au vrut până la un moment dat cineva i-a liniştit şi atunci ei mi-au spus să plec de la job şi eu normal după 3 luni de asemenea viaţă în Italia, am plecat direct la gară... A nu am mai "lucrat" două zile ca să-mi fac bani de tren pentru că toţi banii, un milione, adică o mie de dolari pe vremea aceea tocmai îi trimisesem acasă...
A şi îmi mai amintesc ceva. Am luat-o înapoi pe acelaşi traseu pe care am venit dar la graniţa cu Austria când a oprit trenul un grănicer austriac a venit direct la mine, mi-a spus să cobor, şi a spus cuvântul Trieste. Atât.
Chiar şi la Caritas sub gară eram o gaşcă de trei parcă care după aceea ne întâlneam mereu duminicile când ne plimbam pe via dei Fori dei Imperatori, acolo unde este zidul cu harta Romei care includea şi Dacia, iar unul din cei trei era un tip din Brazilia.
Va urma. (RDS, non c'è e tanti d'altri!)
Wednesday, August 14, 2013
Spaceship Earth
Very few people realize that planet Earth in its motion around the Sun, with Sun moving around the center of the galaxy at incredible speeds and have been circling the galaxy around 18 times since... well, since time began for it, our planet dances with the stars and the Moon. :) http://en.wikipedia.org/wiki/Galactic_year
So all celestial bodies sort of tango around, like Earth and Moon, Earth and planets and stuff. So no big need to go to Mars only a few of us cause we all may sometimes be where Mars has passed by and beyond...
Or try to go in the Delta Quadrant with Kathryn Janeway's Voyager since we all are going to be there in about a 100 million years or so anyways... Or maybe not, cause the galaxy itself might move around the Universe and stuff with other galaxies...
I'm saying Earth tangos with Moon because since Moon is one sixth of Earth's weight, it pulls it too a little bit and Earth rotates around Moon about 6 times less then Moon around Earth, together forming some sort of wobbling pair, locked in a sort of like gravity pull, never too far, never too close, for like eons...
Actually the motion of the Earth in space is very complex and it takes a lot of differentials and computer power just to figure the path of a satellite. Not talking about going to the Moon and stuff.
By the way, i thing it's impossible to go to Mars since going to the Moon for three men took a rocket about 2.8 million kilograms (6.2 million pounds), the weight of about 400 elephants. If light takes about 1 second to travel from Earth to Moon, to Mars, depending on the position on the trajectory of both, well, they wrote better than me here http://blogs.esa.int/mex/2012/08/05/time-delay-between-mars-and-earth/
4 minutes, that is 240 seconds, 240 x farther than Moon at the closest point, you will need a 240 times bigger rocket. 96000 elephant-power.
But let's come back here on Earth and talk about our spaceship for 7 billions.
Many times i think... Well... There are so many things that if would miss we couldn't be here that sometimes i think the whole damned thing is engineered.
If we only speak about magnetic field that deflects, together with the Solar magnetic field the cosmic rays, particles coming from cosmic cataclysms with near the speed of light that would fry everything on Earth if it wasn't for those two magnetic fields...
http://www.clarksvilleonline.com/2013/08/08/nasa-says-the-magnetic-field-of-the-sun-is-about-to-change-polarity/
By the way, Sun's magnetic field is about to reverse polarity, it does so every 11 years or so and that takes about 3 month in which time Earth will be less protected...
Life on Mars is not possible just because of missing of a Magnetic field... Let's say if they could figure a way to dissociate water, if there was water there like in the movie with Schwarzenegger, and make an atmosphere, that would be soon swept away by the cosmic rays and the solar wind (a different story)...
I believe if they could start a magnetic field, maybe Mars will catch an atmosphere in time, from comets and stuff...
The thing is nobody knows exactly why Earth has a magnetic field. There is a theory, about the motion of magma inside Earth and creating an electric current that in turn creates this huge magnetic field, but that theory could not explain why Venus that does not have a molten core has a magnetic field, though weak, about 1% of that of Earth, still capable of maintaining an atmosphere, although made of CO2 and an average of 460 Celsius degrees (at which temperature structured objects, like rocks usually start to glow or radiate in visible red!).
I used to know this geological engineer in Romania, Emil Rusu, who once told me, nobody went yet in there (center of the Earth) so we can't know for sure what's going on...
By the way, Venus is about the same size as Earth and Mars about the same size of Moon, with twice the gravity of Moon but still 38% of that of Earth... So colonists in there would jump around not walk, LOL.
But the reason i wrote all these is i wanted to say something about the theory of convection inside the Earth and tectonic plates.
In other words, i never heard of an explanation like why the plates raise and separate from each other in the middle of the continents and bump into each other and sink in the middle of the Ocean... I always thought the other way around and plates are raising because bumping into each other in the middle of the continent...
The explanation may be because in the middle of the Oceans there is a different rate of cooling of the plates, the oceans carrying at the bottom, through currents, some coolness from Poles, much more efficient than air through winds and stuff, and cooling the plates. Then magma being cooled through the mantle as well, it sinks in that area, only to raise, after being heated again after traveling to the center of the Earth, in the middle of the continents. That's why.
However, according to this theory, at any point at the surface of the Earth, the temperature is lower than at the bottom of the mantle, some 100 km... down, where rock is actually molten and much hotter magma raises from the center of the Earth. That proves there is a constant transfer of heat from under the mantle to surface and radiating in the cold space surrounding us. Cause nothing, including the mantle, is not a perfect insulator... Some heat will travel through it... (If that wouldn't be so, there would be no convection in magma, cause if there's no heating at the bottom and cooling at the top, there's no convection)
Because of this, after billions of years since Earth has reach the current thermal balance, there is a source of heat at the center of the Earth, otherwise it would have frozen, like Venus, long time ago. (Venus is hot at the surface due to runaway greenhouse effect) but one piece of solid rock as a whole. Well, many pieces, of course, cause it is fragmented. (One more proof that appearances are sometimes misleading.) (Or maybe it has in the middle some tiny molten part and it still moves around a bit thus the residual magnetic field).
Isn't our Spaceship Earth wonderfully engineered? Isn't all this exciting?
So all celestial bodies sort of tango around, like Earth and Moon, Earth and planets and stuff. So no big need to go to Mars only a few of us cause we all may sometimes be where Mars has passed by and beyond...
Or try to go in the Delta Quadrant with Kathryn Janeway's Voyager since we all are going to be there in about a 100 million years or so anyways... Or maybe not, cause the galaxy itself might move around the Universe and stuff with other galaxies...
I'm saying Earth tangos with Moon because since Moon is one sixth of Earth's weight, it pulls it too a little bit and Earth rotates around Moon about 6 times less then Moon around Earth, together forming some sort of wobbling pair, locked in a sort of like gravity pull, never too far, never too close, for like eons...
Actually the motion of the Earth in space is very complex and it takes a lot of differentials and computer power just to figure the path of a satellite. Not talking about going to the Moon and stuff.
By the way, i thing it's impossible to go to Mars since going to the Moon for three men took a rocket about 2.8 million kilograms (6.2 million pounds), the weight of about 400 elephants. If light takes about 1 second to travel from Earth to Moon, to Mars, depending on the position on the trajectory of both, well, they wrote better than me here http://blogs.esa.int/mex/2012/08/05/time-delay-between-mars-and-earth/
4 minutes, that is 240 seconds, 240 x farther than Moon at the closest point, you will need a 240 times bigger rocket. 96000 elephant-power.
But let's come back here on Earth and talk about our spaceship for 7 billions.
Many times i think... Well... There are so many things that if would miss we couldn't be here that sometimes i think the whole damned thing is engineered.
If we only speak about magnetic field that deflects, together with the Solar magnetic field the cosmic rays, particles coming from cosmic cataclysms with near the speed of light that would fry everything on Earth if it wasn't for those two magnetic fields...
http://www.clarksvilleonline.com/2013/08/08/nasa-says-the-magnetic-field-of-the-sun-is-about-to-change-polarity/
By the way, Sun's magnetic field is about to reverse polarity, it does so every 11 years or so and that takes about 3 month in which time Earth will be less protected...
Life on Mars is not possible just because of missing of a Magnetic field... Let's say if they could figure a way to dissociate water, if there was water there like in the movie with Schwarzenegger, and make an atmosphere, that would be soon swept away by the cosmic rays and the solar wind (a different story)...
I believe if they could start a magnetic field, maybe Mars will catch an atmosphere in time, from comets and stuff...
The thing is nobody knows exactly why Earth has a magnetic field. There is a theory, about the motion of magma inside Earth and creating an electric current that in turn creates this huge magnetic field, but that theory could not explain why Venus that does not have a molten core has a magnetic field, though weak, about 1% of that of Earth, still capable of maintaining an atmosphere, although made of CO2 and an average of 460 Celsius degrees (at which temperature structured objects, like rocks usually start to glow or radiate in visible red!).
I used to know this geological engineer in Romania, Emil Rusu, who once told me, nobody went yet in there (center of the Earth) so we can't know for sure what's going on...
By the way, Venus is about the same size as Earth and Mars about the same size of Moon, with twice the gravity of Moon but still 38% of that of Earth... So colonists in there would jump around not walk, LOL.
But the reason i wrote all these is i wanted to say something about the theory of convection inside the Earth and tectonic plates.
In other words, i never heard of an explanation like why the plates raise and separate from each other in the middle of the continents and bump into each other and sink in the middle of the Ocean... I always thought the other way around and plates are raising because bumping into each other in the middle of the continent...
The explanation may be because in the middle of the Oceans there is a different rate of cooling of the plates, the oceans carrying at the bottom, through currents, some coolness from Poles, much more efficient than air through winds and stuff, and cooling the plates. Then magma being cooled through the mantle as well, it sinks in that area, only to raise, after being heated again after traveling to the center of the Earth, in the middle of the continents. That's why.
 |
| The ridges in the middle of the Paicific Ocean, where plates meet and bump into each other... |
Because of this, after billions of years since Earth has reach the current thermal balance, there is a source of heat at the center of the Earth, otherwise it would have frozen, like Venus, long time ago. (Venus is hot at the surface due to runaway greenhouse effect) but one piece of solid rock as a whole. Well, many pieces, of course, cause it is fragmented. (One more proof that appearances are sometimes misleading.) (Or maybe it has in the middle some tiny molten part and it still moves around a bit thus the residual magnetic field).
Isn't our Spaceship Earth wonderfully engineered? Isn't all this exciting?