Arma ar face parte din categoria proiectilelor cinetice, care nu explodează ci penetrează pentru a lovi buncăre construite adânc în pământ și a le distruge prin energia lor de deplasare (cinetică). Acest tip de proiectil inert nu are suficientă energie pentru a produce un cutremur. Dar are suficientă energie pentru a declanșa un cutremur atunci când acesta este aproape să se producă. Spunem aproape în termeni geologici, unde aproape poate fii zeci de mii de ani, proiectilul grăbind puțin procesul.
Multă lume crede că dacă ai ceva într-un satelit poți să-i dai drumul și va cădea, transformând energia potențială de înălțime în cinetică, prin cădere liberă. Acest lucru nu se poate întâmpla din cauză că orice obiect din satelit se deplasează pe orbită împreună cu satelitul. Obiectul nu va cădea ci sta pe undeva pe aproape rotindu-se în continuare în jurul Pământuluinpe aproape aceeași orbită cu satelitul.
De fapt am văzut din știri, sateliții la sfârșit de viață care nu mai au nici o rezervă de combustibil pentru a face o "ardere în jos" pentru a-și schimba orbita într-o traiectorie de revenire care ar fi oricum mai aproape de orizontală decât de verticală dar totuși controlată (se poate cunoaște locul de impact cu Pământul), ating straturile superioare ale atmosferei, sunt frânați și cad în mod necontrolat.
La revenirea unei capsule de exemplu din Stația Spațială, este necesară o ardere de combustibil într-un motor sau mai multe de rachetă orientate în sensul invers celui de deplasare pentru a frâna capsula și a-i imprima o orbită de cădere (controlată). În straturile inferioare ale atmosferei energia cinetică a capsulei este redusă prin frecare între scutul termic al capsulei și atmosferă, prin transformare în căldură care în cea mai mare parte se pierde în spațiu și atmosferă.
Deci un asemenea tip de proiectil ar putea fi mai economic de trimis de pe Pământ cu o rachetă pe o traiectorie ca de artilerie, cu o porțiune largă a traiectoriei în spațiu și revenire aproape de verticală.
Spuneam că ideea pare adevărată însă în următoarele condiții. Cutremurele artificiale se pot declanșa numai în zone seismice, iar în acele zone, numai unde există condiții acumulate pentru un cutremur iminent, deci tipul de armă este destul de limitat geografic. Nu cred că o tijă de titan sau de oțel sau de orice poate ajunge la adâncimi de câțiva km.
Pentru a explica mecanismul de producere a unui cutremur declanșat artificial trebuie să abandonăm teoria plăcilor tectonice solide în favoarea teoriei că plăcile tectonice care formează scoarța terestră sunt de fapt conglomerate de roci, de mărimea continentelor sau mai mici care plutesc pe magma lichidă și care se deplasează orizontal datorită curenților de convecție care în unele locuri se ridică vertical la suprafață, separă plăcile și le alimentează cu conglomerate de roci (motivul din care plăcile nu pot fi solide pe întinderi de un continent) creând așa numitele falii iar în alte locuri se întâlnesc și coboară și împing rocile din direcții diferite creând munți (nu sunt de acord nici cu partea de subducție din teorie, plăcile nu sunt solide și deci nu ar putea fi îndoite).
Odată cu ridicarea conglomeratelor de roci în zone de întâlnire (coliziune) ale curenților de convecție, care apoi coboară adânc în Pământ (mii de km) și a zonelor scoarței care plutesc pe acești curenți și care se mișcă una spre alta în cazul munților, sau la marginile faliilor care sunt reîmprospătate cu roci și lavă ridicată de curenți care se ridică din adâncul Pământului și se despart pentru a forma curenți orizontali împingând zonele în direcții opuse, între roci sunt cuprinse și bule de lavă de mărimi diferite care pot fi și de ordinul km, care se separă de magmă, care bule dacă ajung la suprafață curg sub formă de vulcani iar dacă nu, se solidifică și crează cutremure prin schimbarea volumului, presând spre rocile care le înconjoară într-un mod similar în care apa care îngheață într-o sticlă sparge sticla.
În funcție de istoricul geologic al unei zone, putem avea bule de lavă de ordinul km, până la sute de km adâncime, care pot avea o temperatură foarte aproape de cea de solidificare (îngheț). Cu toții știm că solidificarea se produce și prin creșterea presiunii, nu numai a temperaturii. Dar odată cu solidificarea într-un spațiu închis se produce iarăși o creșterea a presiunii, datorită schimbării volumului (sticla de apă în congelator).
Ok deci trimiți un proiectil de mare viteză într-o bulă de lavă aproape de solidificare, sau poate e suficient undeva deasupra ei, unda de șoc provoacă o solidificare instant care se propagă cu viteza sunetului în toată bula, poate în trepte, cu o creștere a volumului care provoacă rupturi în straturile de roci înconjurătoare, deci iată cutremurul.
Cutremurul durează până când unda de șoc se propagă în toată bula care îngheață în totalitate și astfel se poate calcula mărimea ei, știind viteza de deplasare a sunetului în lava lichidă. Însă din cauză că toată chestia a fost provocată artificial, iar lava este aproape de temperatura de solidificare la fel ca și de cea de lichefiere, odată cu relaxarea presiunii prin rupturile respective de la marginea bulei, procesul se poate inversa, bula se lichefiază, poate doar parțial, iar procesul se poate repeta, poate în ritmul mareelor, într-un tip de oscilație, ceea ce explică multitudinea de replici în cazul cutremurelor de acest tip (declanșate artificial sau premature).
Încă mai e posibilă declanșarea seismului cu ajutorul unor unde de foarte joasă frecvență, care pot fi create numai la suprafața pământului, deci nu prin sateliți, prin folosirea unor dispozitive gen prese mecanice grele din instalații industriale existente, care sunt fazate (sincronizate prin interferență), din mai multe direcții într-un singur punct (bulă). Undele respective ar putea genera oscilații într-un capăt al unei bule care apoi ar declanșa procesul de solidificare și propagare.
Altă metodă mai puțin precisă ar fi modificare presiunii atmosferice într-un moment mareic favorabil, presiune care apasă pe zone largi ale scoarței deasupra zonei seismice, prin ridicarea sau coborârea ionosferei prin antene de la sol sau chiar rețele electrice naționale.
Există în natură un fenomen care este aproape de ce am descris mai sus, dar la scară foarte mică, se numește cutremur de înghețare, și se produce când în mod similar când apa freatică dintr-o anumită zonă sau un lac îngheață brusc cu modificarea bruscă a volumului. În Wikipedia se menționează că stresul deci înghețarea se produce treptat, până la ruptura rocilor, tind să nu cred asta, cred că încearcă să evite să spună că înghețarea se produce brusc, cu propagare în apa freatică, pentru ca lumea să nu-și facă idei ca cele de mai sus.
Este posibil ca înghețarea apei freatice sau în lacuri sau în bule de lavă să nu se propage continuu în tot volumul, datorită diferențelor de temperatură mici dar existente, de la o zonă la alta. În acest video se aud sunete multiple generate de ruperea gheții prin schimbarea volumului în diverse zone într-un lac.
Cutremurelor de mică adâncime (sub 20 km) se produc prin fierberea instant a apelor termale aflate la adâncimea respectivă, printr-o modificare de presiune, care în mod natural apare din variații ale presiunii atmosferice combinată cu cea mareică. În România avem două zone seismice, de ambele tipuri. Locațiile, adâncimile precum și alte informații se pot afla intersectând cele două grafice cu longitudinea și latitudinea și urmărind pe celelalte din acest link în care am inclus toate datele existente despre cutremure în România de peste 4 grade.
De remarcat faptul că toate cutremurile din cele două zone converg spre un punct de maximum, probabil centrul bulei sau al bazinului freatic termal, ceva ce nu s-ar întâmpla în cazul teoriei plăcilor tectonice solide unde cutremurele ar fi altfel distribuite de-a lungul zonei seismice.
No comments:
Post a Comment
Friendly comments welcome
Note: Only a member of this blog may post a comment.