Wednesday, September 1, 2021

September 1

12:06 Wake me up when September comes... Lăsați acum PNRR-ul, Ministerul Transporturilor de exemplu are alocat prin Bugetul de Stat anul acesta până la 30 miliarde lei sau 6 miliarde euro din care a cheltuit deja 2-3. (De ce nu vine Ministrul Transporturilor să facă o dare de seamă a banilor, ce s-a cheltuit și pe ce, ce mai urmează anul acesta).

7:11 Ultimul lucru ce l-am pomenit în ziua precedentă a fost "Space Opera", au venit imediat cu ceva. Nu știu, totul seamănă cu o discuție de copii, când fiecare vrea să arate că știe sau poate mai mult pe un subiect.

Apropo de space opera, chiar acum mi-a picat o fisă. Numărul de la camioneta mea care mi-a fost dat tot așa "la rând" este CL 76277. 76 to 77. Sincer, mi s-a părut o pierdere de timp să caut informații despre scientologie. Iată că aproape fără să vreau am dat peste ceva informații. O pagină scrisă de Hubbard însuși, scriitorul Sci Fi transformat în profet și fondatorul acestei religii, pe un site de pe la începutul internetului, secretele dezvăluite la acordarea OTIII (al treilea grad din cele 8 parcurse în cadrul bisericii), în care vorbește despre Xenu și o federație de 76 de planete, pagină pentru care o tipă a fost dată în judecată de această biserică. Teegeeack, adică Pământul, ar fi planeta nr. 77? CL este de la Crater Lake, un lac imens în vârful unui... vulcan în sudul Oregonului.

Ce chestie. Ieri am vrut să pun un video de pe vremea lui Băsescu, când am văzut o zvastică ca și logo al celui ce a încărcat video-ul, ce apărea în colțul din stânga sus. Azi vreau să pun un video despre sărbătorirea de către Scientologie a obținerii statutului de religie devenind astfel o organizație scutită de taxe (Xenu, taxe) și văd că cel care a încărcat video-ul și-a pus numele de user Angry Gay Pope. Puțină psihologie inversă, peste tot. Pun video-ul oricum pentru că lumea trebuie să știe despre această religie. Temutul IRS sau Internal Revenue Service este agenția americană care se ocupă de strângerea taxelor și care uneori face "audit-uri", adică verifică formularele plătitorilor, în mod aleatoriu. Xenu, dictatorul galactic, a folosit pretextul taxelor pentru a aresta un mare număr de tetani și a-i aduce pe Pământ unde au fost uciși, acum 75 milioane de ani.

7:15 Ce vroiam să mai spun. Oricât s-ar certa între ei, oricât de mult ar devia de la subiect, guvernarea unei țări se reduce la strângerea taxelor și administrarea banilor strânși, adică a bugetului. Exact despre asta însă, vedem foarte puțin în media. Vedem discuții infinite adică scandaluri pe cifre derizorii, de obicei câteva procente din cifrele reale de la ministere.

Aceste cifre, din motive destul de clare, nu se discută niciodată. Nici de dreapta, nici de stânga, nici de socialiști, nici de legionari, nici de Rareș Bogdan nici de Codrin Ștefănescu. Pentru că e vorba de cele aproximativ 40 miliarde de euro care i-am calculat eu odată că dispar anual de la buget.

O anecdotă de la Crater Lake. Am fost odată cu Angela, oare prin ce an, în jur de 2000, cu Nissan-ul, la Crater Lake, de două ori în două zile. Am stat în Motel 6 la Klamath Falls (am fost acolo iar anul acesta, același motel, dar mai dărăpănat). Ca să mergi din Klamath (denumire indiană, ca multe din SUA) Falls la Crater Lake trebuie să treci pe lângă Klamath Lake, un lac de șes, tot așa, imens. Deci în prima zi după amiază ne-am dus cam în grabă, pe înserate, eu obosit, nu am văzut mare lucru și am decis că mergem încă o dată a doua zi. Deci când ne-am întors la motel după prima vizită, am trecut seara iar pe lângă Klamath Falls, pe o lungime a drumului cam de 10 mile. Adică vezi lac în dreapta vreo 10-15 minute. La un moment dat, tot cerul s-a acoperit de țânțari. Era ca ceața, nu mai vedeai soarele sau apusul mă rog.

Am oprit să văd ce se întâmplă, am crezut că poate trece. Tot norul acela de țânțari s-a aglomerat în spate lângă țeava de eșapament, pentru că țânțarii erau atrași de bioxidul de carbon (așa găsesc ei "victimele") și se vedeau roind în lumina roșie de la frână. M-am temut că îmi vor înfunda radiatorul, ceea ce s-a și întâmplat, parțial. Bine, am scăpat de acolo, după câteva mile de condus prin norul de țânțari, a doua zi dimineața la motel în parcare am curățat cât am putut radiatorul și ne-am dus iar la Crater Lake. Acolo, într-o parcare, o japoneză a venit lângă mașină, nu spunea nimic, se uita la bara din față, care din grena (culoarea mașinii) devenise verde și avea aspectul unui covor. Oare țânțarii aceia simbolizau tot așa tetanii din Scientologie, la fel ca praful de lemn roșu de aici?

9:14 Apropo, ziele acestea, adică ieri, am luat iar o doză bună. Luni a fost fum, am fost lemn pur și simplu, mai ales a doua zi. Nu am mai ținut cont și am mers peste chips-uri de mai multe ori, ca să tot înfund o gaură de sub ușă care se desfunda mereu și de unde eu cred că ieșea fumul. După 3-4 încercări, gaura nu s-a mai desfundat, fum nu a mai fost în schimb am cărat pe pantofi praf din acela în casă care s-a răspândit peste tot. Azi am dat cu furtunul pe scări și în fața ușii, apropo, cred că a apărut iar fum.

10:17 I am very irritated by the dust. Had lots in my hair when i took a shower. Not receiving yet the mole sticks, prompted by the smoke, i went to Home Depot and bought 3 cans of Great Stuff Pest Block. Cheaper then other versions of the same product, it does not contain pesticides, as the name might suggest. It's just an expanding foam that i thought i could squeeze in the mole holes. But won't use it now thinking of returning (bought it as the result of another decision made under the influence of smoke this morning), now i'm waiting for the sticks. Cause if i fill the holes with foam, how is the sound from the sticks going to propagate? BTW, here comes the smoke again.

2:07 I installed one of the sticks already, made a tool out of a metal broom to dig the hole. The fridge was full of dust under, redwood irritating dust, could not just wait for a few more hours, today is Wednesday, the blowers are coming again. Hope i will have time to hose the stairs after they finish and before the guy upstairs is coming.

Thinking about an operatic voice. My insurance, Progressive, didn't call me yet with an estimate or an offer, it took the car to their "in network" shop about a week ago, it's been 11 days since the accident.

2:36 Nebăgarea de seamă (eram atent ptr. dvs.); Către ei: În scandalurile voastre mizerabile, nu terfeliți și Constituția.

5:12 Just filled the truck. 12.9 gallons for 320 miles. He didn't overfill, i watched. That is the way that needle goes now, two lines over the top. 200 miles on freeway, rest in city, almost 25 mpg.

7:00 I just can't believe how loud those kids are yelling in the backyard. They awoke Angela who yelled back at them.

11:46 Never heard of in the west. Flying on a kite to set the enemy's castle or camp on fire. Interesting the toponym, always been wondering of Naga in Japanese has the same meaning as in Hungarian or Nguen in some Aboriginal Australian languages. But that was not what i was searching for. What i was searching for was how ninja employ children to do their work.

What happened today defies any imagination. They got a kid, probably selected out of thousands, who screams much more than any other kids. I can hear him in the complex, but sometimes he comes to "play" here in the backyard, next to the building where he used to live. He did this for years, i think he's getting older now and starts to understand, but still does it. The screams. When that happens, i call it audio terror. Cannot do anything, interrupts everything. Of course he does it when the man upstairs is not squeaking or the man in the next building is not speaking on the phone. Each at his turn. There is something that reminds me of that scream. A synthetic scream from a semi-synthetic song. Listen to this. Imagine some kid doing this all afternoon next to your windows.

Today he awoke Angela after about half hour of sleep. She needs her afternoon sleep because at night she watches TV until she relaxes enough to can sleep. It was the perfect storm, got the estimate from the in network shop (assigned by insurance), without an offer though. Over 14 k for this?

No comments:

Post a Comment

Friendly comments welcome

Note: Only a member of this blog may post a comment.